Societatea românească a obosit. Democrația este un exercițiu lung, dificil, iar cei care trebuie să se ocupe de ea au obosit. Politicienii s-au săturat s-o mai mimeze, așa cum au fost obligați să o facă pentru a obține beneficiile care decurg din practicarea ei, iar societatea civilă și-a epuizat o parte din forțele cu care a înțeles s-o apere împotriva clasei politice.
Singura forță vie pare să fi rămas manipulata revoltă extremistă, strigătul de disperare și de răzbunare al unor mase de oameni care se simt nedreptățiți și excluși, un strigăt preluat abil de lideri gălăgioși, lipsiți de soluții, dar care exploatează abil și interesat fracturile sociale.
Din acest peisaj al unei democrații care își trage cu greu răsuflarea, lipsesc cel mai adesea tinerii. O mică parte dintre ei deprind civismul și pasiunea pentru democrație în afara școlii, în cluburi sau pe internet, pentru că școala nu-i învață deloc să fie membri ai unei societăți democratice.
De la vârsta de 14 ani până termină liceul, adolescenții români nu fac nici măcar un singur curs în școală în care să învețe despre democrație, drepturile omului, libertate și responsabilitate, solidaritate și toleranță.
Ei sunt aruncați în viață, la încheierea liceului, fără un pachet minimal de supraviețuire într-o democrație pe care au datoria să o apere ca viitori cetățeni ai ei.
În clasa a XII-a, atunci când elevii sunt împinși cu toată forța de școli și de părinți în cursa feroce a rezultatelor de la bacalaureat, puținul de Filosofie pe care îl fac la ore este în cel mai bun caz ignorat, în cel mai frecvent caz detestat.
Așa cum mărturisesc profesorii care predau cu pasiune și cu știință Filosofia, singura șansă de a-l apropia pe un copil de un exercițiu real al gândirii este abandonarea completă a manualelor, niște producții indigeste și bătrânicioase, și organizarea în schimb a unor ore libere în care elevii să-și poată exersa gândirea liberă și apetența pentru chestionare sau dialog.
Este, din păcate, un adevăr trist că elevii noștri nu deprind la clasă nimic din ceea ce ar trebui să fie virtuțile unei cetățenii democratice. Și am amintit Filosofia deloc întâmplător: astăzi, cu mare greu mai putem recunoaște un rol pozitiv al practicilor filosofice în lumea din jurul nostru.
Citește și: Metoda Dragnea revine: prag de 250.000 de lei pentru pedepsirea abuzului în serviciu
Considerată o materie inutilă alături de alte asemenea materii, ea a fost împinsă la marginea curriculei școlare, astfel încât întâlnirea unui adolescent cu reflecția liberă să fie amânată cât mai mult, dacă nu suspendată complet.
Pentru că Filosofia nu este o disciplină asemeni celorlalte: ea nu are menirea – așa cum eronat au conceput-o autorii manualelor românești – de a îndopa mintea elevilor cu niște nume și idei prăfuite, a căror relevanță nu o mai poate ghici nimeni.
Ea este, mai degrabă, o artă, o tehnică a dezvățării, adică a refuzului tuturor certitudinilor care ni se oferă cu mare ușurință în viața de zi cu zi. La orele de Filosofie, un copil ar trebui să învețe doar atât: „de ce e mai degrabă așa și nu altfel?”.
După ce ani și ani autoritatea profesorilor îl obligă să deprindă certitudini, adevăruri, chiar dogme, după ce săptămână după săptămână i se cere să memoreze interpretări de text, date istorice, formule matematice, lanțuri de munți sau tabele de elemente, el rămâne cu convingerea că educarea școlară în asta constă: în a memora lucruri perfect inutile sau care își vor dovedi în timp inutilitatea, în vreme ce viața adevărată, lucrurile cu adevărat importante se învață abia după ce ieși din școală.
Dar Filosofia – prin profesorii ei, prin cărțile ei – ar trebui să vină și să-i spună copilului: e bine că ai învățat ce ai învățat, dar acum trebuie să începi să gândești cu mintea ta. Și trebuie s-o poți face fără teama că vei fi admonestat pentru libertatea nesigură a opiniilor tale.
Tu, băiat sau fată de 15, 17 sau 19 ani, tu trebuie să deprinzi curajul gândirii, îndrumat fiind pentru asta de profesori ei înșiși curajoși. Tu, tinere, care ai atâtea dileme morale la această vârstă, nu ai de ce să te rușinezi de ele sau să le ascunzi de cei mari, nu ai de ce să te simți vinovat sau păcătos: profesorii trebuie să-ți creeze cadrul în care dilemele tale despre viață și moarte, despre credință și necredință, despre dreptate și discriminare, despre supunere și rebeliune, despre sexualitate și transgresiune, să poată prinde voce și să poată deveni materie de dezbatere.
Căci dacă în școală nu găsești loc să faci asta, se vor ivi ca niște ciuperci în jurul ei tot felul de profitori care le vor prelua și le vor transforma în materie primă pentru afacerea lor de succes, confesională, politică sau de alt fel.
Filosofia, prin capacitatea ei de a te face să pui totul sub semnul îndoielii, de a refuza soluțiile „mură-n gură”, poate contribui la formarea cetățeniei tinerilor care se pregătesc să intre în viața adultă. Nu o poate face singură, pentru că trebuie să fie însoțită de etică, de educație civică și socială, de o minimă cunoașterii a dimensiunii politice și istorice a democrației.
Filosofia poate și trebuie să fie recuperată din colțul rușinii în care au alungat-o tot felul de miniștri și funcționari care ei înșiși se obișnuiseră să nu-și folosească propria minte, și adusă în centrul formării tinerilor, să-i încurajeze să intre în dialog cu științele, cu arta, cu religia, cu istoria, să admire bogăția moștenirii și s-o poată mobiliza pentru a-și gândi propria lume.
Fără acest mediator atât de necesar, ceea ce învață copiii în școală sunt doar colecții de informații disparate, fără sens și fără utilitate, în care ei nu reușesc să-și întrezărească viitorul și nu-și pot contura valorile care să-i călăuzească în viață.
Citește și: De ce România ratează șansa de a atrage investiții importante din Taiwan
Școala românească a atins astăzi un grad nemaivăzut de inadecvare în raport cu lumea înconjurătoare și cu provocările viitorului. Ea este ținută captivă în obsesiile și fricile unor generații adulte, neputincioase, care vor să-și educe copiii așa cum au fost ei educați.
Școala îi împinge pe copii cu treizeci sau patruzeci de ani în urmă, acolo unde se simt birocrații confortabil, în loc să ne forțeze pe noi, profesorii, să fim contemporanii acestei lumi noi, în schimbare.
O educație atât de lipsită de orizont și de inadecvare este un pericol pentru democrație. Școala noastră trebuie (e un imperativ de maximă urgență) să se întoarcă spre lumea concretă a copiilor și tinerilor de azi și trebuie să-i ia drept parteneri în pregătirea viitorului acestei nații.
Iar acest parteneriat este cel al unei cetățenii libere și critice, în care bărbații și femeile acestei țări se adună laolaltă și, prin dialog, își rezolvă dilemele etice, politice sau de altă natură. Pentru asta, educația filosofică este o șansă, nicidecum o corvoadă sau o pierdere de vreme.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
