De ce este electoratul lui Trump izolaționist. Consensul bipartizan pe teme de politică externă din Congresul american s-a rupt în ultimele luni ca urmare a bătăliei electorale ce va avea loc în noiembrie 2024.
Republicanii, care în timpul Războiului Rece, au susținut o politică externă dură de izolare a expansionismului sovietic, au devenit în prezent promotorii ideilor izolaționiste și blochează frecvent ajutorul pentru Ucraina.
Cursa prezidențială din acest an se prefigurează a se da între democratul internaționalist Joe Biden și izolaționistul Donald Trump.
În acest context tensionat pentru Europa, PRESShub a discutat cu deputatul independent Tudor Benga despre America profundă și ce ar însemna pentru lume un nou mandat prezidențial Donald Trump.
Deși nu se consideră un expert în politica externă americană, Tudor Benga a absolvit un master în relații internaționale la Columbia University și deține o diplomă de licență la Sarah Lawrence College, New York.
PRESShub: Ați trăit șapte ani în Statele Unite, perioadă în care ați făcut licența și un master în relații internaționale la Columbia University. Nu sunteți un expert în politica americană, dar în mod evident aveți o cunoaștere mai avansată față de români obișnuiți despre politica externă americană. Ce nu înțeleg românii când vine vorba de America?
Tudor Benga: Există trei niveluri care nouă ne sunt dificil de înțeles. Una la mână este că tindem să tratăm America drept o simplă țară. America este o națiune, dar nu este țară, este un continent. Iar partea care este foarte greu de înțeles este că SUA este un continent mult mai bine integrat decât Uniunea Europeană.
Totuși, din multe puncte de vedere, diferențele culturale, politice, economice dintre New Hampshire și Alabama, de pildă, pot fi la fel de mari cum sunt diferențele culturale dintre Portugalia și Finlanda, dintre Bulgaria și Belgia.
Aceste diferențe influențează foarte mult și politica internă. Este greu să te uiți la politica americană și să o asimilezi politicii românești sau politicii franțuzești sau italiene.
Și nici nu ai cum să o asimilezi politicii europene, pentru că America este o uniune mult mai bine integrată decât UE. Are un etos național puternic.
Cum se repercutează aceste diferențe culturale dintre state la nivelul marii politici americane?
Următorul nivel care e relevant este sistemul electoral. Votul prin electori vine din istoria veche a Statelor Unite.
În Statele Unite, vasta majoritate a funcțiilor alese sunt uninominale. Legătura dintre politician și alegătorul lui este extrem de strânsă. În Statele Unite, n-ai nivelurile, de pildă, partide care fac listele de candidați.
Există inclusiv funcții administrative (procuror, șef al poliției) care sunt alese de către cetățeni. Ce vreau să spun este că democrația electorală americană este foarte puternică.
Legătura dintre oficialul ales prin vot și alegător este foarte strânsă.
Reacția politicianului american este extrem de rapidă față de ce cer alegătorii. Ultimul element care nu ne este familiar în România este bipartidismul. Competiția internă în cele două partide este infinit mai intensă decât orice în Europa. Aceste trei niveluri creează o dinamică politică de altă natură.
Texasul și California nu sunt lumi total diferite la nivel de standard de viață, dar există niște diferențe culturale raportat la războaiele culturale – care sunt o prezență foarte importantă în politica americană.
Raportarea la teme precum taxarea poate fi foarte diferită de la un stat la altul. Sau raportarea la teme ca avortul.
Citește și: De ce s-a întors Alexei Navalnîi în Rusia: „Le-am promis oamenilor că nu-i voi dezamăgi”
Cum să înțelegem America profundă, care formează baza electorală a lui Donald Trump? Românii se sperie că ar putea să vină la putere electoratul lui Trump.
Primul an american mi l-am petrecut la o fermă în Minnesota, la 50 de km de Minneapolis. Era o zonă rurală, dar nu era in the midlle of nowhere. Într-un stat mai degrabă albastru (Partidul Democrat reprezintă culoarea albastră – n.r.).
În esență, Statele Unite sunt împarțite în patru blocuri regionale mari. Unul este Nord-Estul american, altul este Sudul american, mai există heartland-ul agricol al Americii, Midwest-ul, în care intră și unele centre industriale mari, și ultima mare regiune o reprezintă coasta de Vest.
Relația Americii profunde cu lumea largă este la foarte mare distanță.
America s-a implicat în războaie globale, dar niciodată nu a făcut-o dintre dorință nemaipomenită.
Ce încerc să spun este că, din punct de vedere cultural, o bună parte din acest heartland american este foarte izolat și asumat ca atare. Americanii de rând nu sunt interesați de mersul global al lucrurilor. Cultura americană a portului de armă tot din această zonă a Americii profunde vine.
Toată nașterea americană implică o mare neîncredere în stat și în potențialul statului de a subjuga cetățeanul. Populația istorică americană este foarte izolată.
Cultural, acest heartland american trăiește în mod preponderent în două din cele patru regiuni: Sudul și Midwest-ul și votează preponderent cu republicanii.
Dacă te uiți la istoria Americii, există perioade în care s-a retras din lume și perioade în care s-a implicat în lume, cu toate bunele și relele.
Republicanii devin foarte izolaționiști, pe când democrații foarte internaționaliști.
Fiecare dintre aceste separări nu merge foarte coerent până la capăt. Americanii au în politica externă distincția dintre hawks și doves (șoimii și porumbeii). Paradoxul din prezent este că s-au inversat rolurile, republicanii erau șoimii și democrații porumbeii.
Eu sunt filo-american și am apreciat poziția polonezului Donald Tusk, că se întoarce Reagan în mormânt pentru ce se întâmplă în Partidul Republican în prezent. Chiar republicanii să îi abandoneze pe ucraineni?!
Temele interne influențează politica externă fără nicio legătură cu ce se întâmplă în lume.
De multe ori, alegerile prezidențiale din State sunt tranșate în câteva zeci de mii de voturi, în patru-cinci swing states (state care se schimbă electoral între democrați și republicani). În perioada post-truth politics, adevărul factual nu mai este cel care tranșează lucrurile.
Exista o tradiție de înțelegere între republicani și democrație pe teme mari, așa numitul bipartisanship/bipartizan, care este tot mai pe cale de dispariție.
De ce are Trump o putere așa mare in interiorul Partidului Republican? Nu toți republicanii gândesc precum Trump, dar se lasă dominați de personalitatea lui.
Trump a călărit în anul 2016 o fibră anti-sistem foarte puternică. Există în America o frustrare față de elita de la Washington, care ia decizii numai pentru interesele ei. Trump a reușit să acceseze acest filon al revoltei anti-sistem foarte bine.
Totuși, Trump este o parte a sistemului, este un om foarte bogat.
În America, există un respect autentic pentru oamenii care fac bani pe barba lor. Eu nu am întâlnit niciunde altundeva respectul pentru competiție și performanță, în sport, business, în orice, așa cum se manifestă în America. Începe de la patru-cinci ani și poate deveni simultan și foarte motivant și foarte obositor.
În ceea ce privește electoratul lui Trump, cred că a existat un recul față de președinția lui Obama. Obama a avut o capacitate de a relaționa și a ataca atât de multe teme, încât nu cred că vom mai avea parte în această viață de o astfel de personalitate politică.
Alegerea lui Obama a fost profund transformațională pentru America, dar cred că a și creat o cantitate de recul pe care ulterior a exploatat-o Trump.
A creat un spațiu pentru curentele mai conservatoare din societatea americană, care au început să se mobilizeze politic. Tocmai pentru că știu cât de cât America, evit să emit generalizări. Nu există un electorat republican clasic. Așa cum nu există un electorat democrat clasic.
Toate aceste electorate sunt compuse la rândul lor din mini-electorate. Preocupările electoratului alb, middle-aged, din statele industriale, de pildă, sunt diferite de cele ale afro-americanilor din Georgia, care la rândul lor sunt tot votanți democrați.
Fiecare dintre aceste colectivități mai largi sunt compuse din comunități foarte diferite între ele.
Am văzut ce înseamnă un mandat prezidențial Trump. El are o personalitate populistă impredictibilă, dar în același timp sistemul de stat american a avut anticorpii necesari ca să îi reziste. Sistemul democratic american ar mai putea supraviețui unui nou mandat Trump?
E greu de prezis. Europa deja este într-o altă paradigmă. După declarațiile lui Trump că va încuraja Rusia să facă ce are chef cu cei care nu plătesc în NATO, toată paradigma de securitate pentru Europa se schimbă.
În clipa de față, Europa nu mai are nicio scuză să înceapă să se gândească foarte serios la cum își asigură securitatea fără America. Și o spun ca om care sunt profund filo-american.
O știre care nu a avut impact, după declarațiile lui Trump, a fost faptul că premiera Estoniei, Kaja Kallas, a fost dată în urmărire de poliția rusă. La nivel de politică externă, lucrurile s-au schimbat.
Eu cred în capacitatea Americii de a-și corecta propriile erori.
Pe care – atenție – chiar le face! Una este impactul mandatului Trump în Statele Unite și alta este impactul colateral care poate avea în plan extern. În primul mandat Trump, existau încă în jurul lui oameni din establishment-ul american care îl mai ponderau pe teme delicate.
Nu cred că se va termina democrația americană, dacă Trump va mai câștiga un mandat. America e mult mai solidă. Dacă însă America se retrage global, cantitatea de dezordine poate să crească semnificativ.
Ați putea compara dezbaterea internă americană din perioada războiului din Vietnam, sau cea despre retragerea din Afganistan cu dezbaterea privind susținerea Statelor Unite sau nu a Ucrainei?
E greu de zis. America nu a pus azi la bătaie numărul de vieți de tineri americani în Ucraina precum a făcut în Vietnam. Una e aprovizionarea cu armament și sprijinul logistic și de intelligence și alta este să ai americani care să fie trimiși să moară în Vietnam. Cultura serviciului militar în Europa este profund diferită față de cea din America.
E foarte adevărat că americanii s-au aventurat în tot soiul de tâmpenii de-a lungul istoriei lor, cu costuri umane enorme și pentru ei, și pentru alții.
Dar în egală măsură, America a și scos din probleme lumea vestică în mai multe rânduri. Probabil că vorbeam toți germană aici, dacă nu intrau americanii în al Doilea Război Mondial.
America de multe ori se comportă ca un adolescent. E impulsivă în unele lucruri, e mare și are multă forță, pleacă parțial pe niște chestii idealiste, parțial pe niște chestii tranzacționale.
Americanii se implică în lume în funcție de interesele lor securitate. Ce înseamnă Ucraina din perspectiva intereselor de securitate americane?
Din perspectiva conflictului global, dintre Occident/lumea liberă și lumea autocrată, Ucraina este o piesă critică. Dacă Vestul îi va permite lui Putin să distrugă aspirațiile legitime ale ucrainenilor de a trăi cum vor ei să trăiască într-o lume liberă, este o înfrângere catastrofală pentru întreaga lume occidentală.
Iar din punctul acesta de vedere, tind să cred că America s-a raportat la aceste lucruri ca atare, iar deciziile administrația Biden au fost corecte.
Să nu uităm că înainte de invazie, au fost șase luni, când comunitatea de intelligence a avertizat că rușii se pregătesc de invazie.
Posibilitatea ca din motive de politică internă, americanii să nu reușească să-și țină angajamentul față de Ucraina, în condițiile în care capacitatea europenilor a scăzut, e greu de zis.
Fără mușchiul logistic și de intelligence american, este foarte greu de crezut că Europa va rezista. Și cred că abia acum Europa se trezește la realitate, să ia în calcul scenariul că va trebui să se apere singură.
În comunitatea de externiști americani, există mai multe școli de gândire. Rușii de pildă preferă teoria americană neo-realistă, care susține pragmatismul în relațiile internaționale și contestă ordinea liberală creată în jurul valorilor democratice. Credeți că neo-realiștii americani ar abandona Ucraina?
Când intri în școala de relații internaționale în Statele Unite, începi fix cu marea dezbatere între ceea ce se cheamă realiști și liberali. Ca est-european, este foarte dificil să nu te uiți la școala realistă de gândire, pentru că ai trăit-o pe pielea ta.
Ai trăit pe pielea ta realitatea unei puteri coloniale ca Uniunea Sovietică, care vine și calcă în picioare aspirațiile atâtor nații mici.
E interesant să te uiți și la raportarea statelor din America latină la Statele Unite sau a țărilor din Asia de Sud-Est față de China. În general, în lume e nasol să fii țară mică în preajma țărilor mari.
Școala realistă de gândire nu ar avea niciun motiv să se raporteze la Ucraina decât ca la un interes strategic major.
Trump dă peste cap pilonii principali ai republicanilor într-un mod în care nu s-a mai întâmplat niciodată. Eu cred că există un risc real ca filiera republicană să se ducă dintr-o zonă de șoimi în politica externă, înapoi pe istoricul izolaționist. Eu nu cred că America va rămâne pentru vecie izolată.
Problema este că, dacă America face pasul în spate, în cinci-zece ani, deranjul care se poate întâmpla în absența lor este semnificativ.
Cred că în absența proverbialului „stick” american în care să ții China și Rusia la distanță, confruntarea va fi inevitabilă, iar lumea trebuie să se pregătească pentru acest lucru.
În general, doctrinele președinților americani însumează diverse elemente ale marilor strategii americane. Dacă stăpânești cadrul teoretic de politică externă americană, înțelegi ușor strategiile de politică externă ale președinților. Trump reprezintă o mare excepție?
Majoritatea președinților vin pe filiera descrisă de tine. Ei sunt un produs a ceea ce se întâmplă în cele două mari partide. Dar ocazional apar președinți care transcend în bine sau în rău dinamica politică internă a partidelor. Le transformă.
Trump a preluat Partidul Republican și îl duce într-o zonă care vrea el.
Azi Trump este mai puțin republican decât este Partidul Republican trumpist.
Și Obama a fost un președinte transformațional pentru democrați. Dacă te uiți pe harta americană electorală, cum se înroșește sau se albăstrește, îți dai seama de puterea transformațională a acelui președinte.
În al doilea mandat al lui Roland Reagan, aproape toată America se înroșise (roșu este culoarea Partidului Republican – n.r.).
Obama, la primul mandat, a câștigat o serie de state care erau ferm republicane. Eu nu cred că ne putem raporta la al doilea mandat Trump în ideea să ne raportăm la doctrinele istorice de politică externă americane.
Mă tem că mandatul lui va fi foarte trumpist, nu unul foarte republican.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„…mai bine integrată decât UE…”___–__- este o diferenta cronologica de vreo 3 sute ani, insa EU poate scurtcircuita aceasta perioada si poate deveni o adevarata uniune…/// „…interes…”___–__
In God We Trust!”, poate , candva, chiar s-a referit la God, cel mai sigur la bani insasi, iar interesul declarat ferm si cu mandrie, al americanilor , este sa faca bani, iar guvernul ofera toate optiunile posibile, inclusiv stergerea datoriilor( chiar mari), cand o afacere nu reuseste…Asta este f. important, cointeresarea monetara-materiala a populatiei si crearea drumurilor si cailor- pana la individualizare-, spre prosperitate…
si mai exista un aspect f. important, comunitatea de limba, EU trebuie sa se hotarasca sa adopte o limba comuna, nu numai la Bruxelles dar si la firul ierbii, adica introducerea in invatamantul elementar, chiar de la gradinita, si abia atunci Europa poate aspira sa devina echivalentul la American Pie, si nu va fi usor , pentru ca nationalistii nu vor accepta asa ceva chiar daca castigatoarea s-ar trage la sortz,si -in competitie- ar intra toate limbile, nu cele mai importante, Germana, Franceza, Spaniola si Italiana, de acea, trebuie profitat de conjunctura si aceasta limba trebuie sa fie Engleza, in primul rand din afara uniunii( neutra, echidistanta) si 2), se suprapune si peste trendul natural popular, personal sugerez ca in toata Europa sa se invete Engleza si 2) Spaniola, o alta limba „cu viitor” si prezent puternic…