Destul de frecvent, de fapt întotdeauna, la articolele despre Holocaustul din România am primit comentarii antisemite și unele chiar negaționiste. Mă aștept la astfel de comentarii dar nu le pot accepta, deși au trecut aproape 20 de ani de când adevărul a fost în sfârșit recunoscut, după 60 de ani de sferturi de adevăr și minciuni, prin Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.
Foarte puțini dintre cei care neagă Holocaustul au citit acest document vast și practic inatacabil. Mulți nici măcar nu au habar că există la 18 ani după apariția sa.
Și atunci pe ce se bazează negaționiștii? Pe nimic. Sau mai bine zis pe o indignare naționalistă care îi face să se identifice cu regimul fascist al lui Ion Antonescu. Cum poți altfel să negi Pogromul de la Iași și Trenurile Morții din iunie – iulie 1941, 13.266 – 14.850 de morți, „Curățarea terenului” – uciderea a 45 – 60 de mii de evrei din Basarabia, nordul Bucovinei și Herța în lunile iulie – august 1941, deportarea practic a întregii populații evreiești din Basarabia, Bucovina (inclusiv sudul, neocupat de URSS în iunie 1940), masacrele de la Odesa, 22 – 25 octombrie 1941, cu 22 – 25 de mii de morți, cele din județul Golta, decembrie 1941 – martie 1942, cu 75 de mii de morți, deportarea începând cu 1 iunie 1942 a 25 de mii de romi, bărbați, femei, copii, tineri și vârstnici, oameni sănătoși și bolnavi, unii țintuiți la pat?
Citește și: VIDEO Pandemia din pandemie. COVID-19 ne-a afectat psihic. Ce facem?
Antonescu a comandat și pus în practică acest genocid fără să-l oblige aliatul său Hitler, iar când Germania nazistă i-a cerut în 1942 să-i predea pe evreii din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei pentru deportare în lagărul de exterminare de la Belzec „Conducătorul” a acceptat inițial și apoi a refuzat, fără niciun fel de represalii din partea lui Hitler. Spre comparație când regentul Miklos Horthy a tergiversat predarea evreilor unguri, Germania nazistă a ocupat Ungaria pe 19 martie 1944 și i-a deportat în masă. (G4 MEDIA)
Urmăriți PressHUB și pe Google News!