duminică, 19 septembrie 2021
AcasăNewsletterDe ce nu fac performanță universitățile românești. Încrengătura de pile și interese...

De ce nu fac performanță universitățile românești. Încrengătura de pile și interese de la Târgu Jiu

Universitatea  ,,Constantin Brâncuși” din  Târgu-Jiu riscă să piardă și alte programe de studii, nu doar cursurile pentru Moașe.

La Universitatea ,,Constantin Brâncuși” (UCB) din  Târgu-Jiu mai multe programe de studii au probleme. Cele mai importante probleme semnalate de ARACIS sunt legate de resursa umană.

Aceasta deoarece angajările care s-au făcut în ultimii trei ani la UCB nu au avut legătură cu competențele, ci doar cu profilul de obedient și cotizant compatibil cu președintele Senatului universității, Adrian Gorun, și cu decanii celor două facultăți care au făcut angajări: Monica Delia Bîcă, la Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale, și Horațiu Tiberiu Gorun, la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Drept şi Administraţie Publică.

Surse din cadrul universității ne-au declarat că toate angajările făcute la UCB în ultimii trei ani provin fie din rândurile doctoranzilor lui Adrian Gorun fie sunt apropiaţi ai acestuia şi ai fiului său Horaţiu Tiberiu Gorun: Andreea Cilibiu – lector universitar (doctoranda lui Adrian Gorun), Raluca Gabriela Loga (fiica Mariei Loga) – asistent universitar (doctorand și secretara lui Adrian Gorun), Michaela Teodorescu (Prim procuror la Parchetul Județean) – asistent universitar asociat (doctoranda lui Adrian Gorun), Andreea Denisia Rădescu – referent (doctoranda lui Adrian Gorun), Răzvan Vintilescu(fiul Directorului General Administrativ al UCB) – referent (doctorand al lui Adrian Gorun), Luiza Maria Dragomir – asistent de cercetare (doctoranda lui Adrian Gorun), Costina Sfinteş – cercetător ştiinţific (doctoranda lui Adrian Gorun), Neaţă Gheorghe – lector universitar, Cătălin Peptan (fost șef al SRI Gorj, SRI- Timiș) – lector universitar, Moşoi Ştefan Cristian – documentarist. Tot în ultimii 3 ani, au mai fost angajaţi: finii lui Adrian Gorun; Popovici Ion Virgil – lector universitar şi Popovici Oana Camelia – administrator patrimoniu, Vlăduţu Nicoliţa sora secretarei lui Adrian Gorun, Gheorghiţa Florescu, Candis Raluca Săpunaru, sora Gabrielei Loga, Tomescu Lavinia Mariana, cumnata doamnei prorector Cornelia Tomescu.

După modelul familiei Gorun, se mai constituie o familie în universitatea, aceea a doamnei Monica Delia Bîcă, care şi-a angajat copilul, Sakizlian Eduard-Robert, asistent universitar, şi viitoarea noră, Mitroi Denisa, asistent universitar.

Alte angajări facute de Monica Delia Bîcă în ultimii 3 ani sunt: Căţelu Ioana Alexandra – tehnician, Ficuţă Carmen Georgiana (patroana unei firme de AMANET-detașată la UCB 6 luni în interes de serviciu și apoi transferată)  – referent, Cauc Mirela – tehnician, Udrescu Mihaela Loredana – referent, Sakizlian Eduard-Robert – asistent universitar, Mitroi Denisa – asistent universitar, Neaţă Gheorghe (medic) – lector universitar, Mălăiuş Vasile(medic) – lector universitar, Mecu Roxana Maria – asistent universitar.

Așa cum rezultă din Rapoartele ARACIS, nu a contat deloc nevoia programelor de studii sau a studenților.

Cine conduce Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică

Din CV-ul lui Horațiu Tiberiu Gorun rezultă că acesta a absolvit Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în anul 2001, având un doctorat in istorie, titlul de doctor fiind obținut în 2006. A fost profesor suplinitor la liceul din Roșia – Gorj, apoi profesor suplinitor la școala generală din Lupaș, Cluj Napoca.

Începând cu anul 2002 a fost angajat în Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, iar odată cu venirea tatălui său, Adrian Gorun, pe funcția de rector, în anul 2006, cariera sa academică a avut o evoluție fulminantă, ajungând profesor universitar și conducător de doctorat în Istorie fără să fi participat la manifestări științifice în țară sau străinătate sau  să scrie vreo carte sau vreun articol științific în domeniul istoriei.

În 2016, Horațiu Gorun a susținut teza de abilitare devenind conducător de doctorat în domeniul Istorie. De obținerea titlului de abilitarea s-a ocupat nimeni altul decât Toader Nicoară, pe care îl regasim în funcția de rector al UCB un an mai târziu.

Realitatea este că pe Horațiu Gorun nu l-a interesat niciodată cariera universitară, acesta fiind din 2005 până în 2020 director al Direcției Județene de Tineret și Sport, fiind menținut pe această funcție de conducerea PSD pe vremea lui Ion Călinoiu și  Florin Cârciumaru, grație intervenției tatălui său, Adrian Gorun.

După ce a eșuat în a-l impune prorector în 2017, Adrian Gorun a găsit de cuviință că CV-ul fiul său trebuie completat cu noi funcții universitare. În acest sens, în urma concursului pentru funcția de decan, concurs supervizat de Senat, condus de tată, fiul său ajunge decan la Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică.

Horațiu Tiberiu Gorun a mai fost membru în echipa de cercetare a contractului de cercetare Studiu privind regimul tranzitoriu al tensiunilor și curenților pe stația de 6 kV OB1G-OB2G, în diferite scheme de alimentare a centralei, beneficiar Complexului Energetic Turceni.

Este,  de asemenea, specialist și în managementul resurselor, fiind membru în echipa de cercetare a contractului Criterii pentru un management performant în administrarea resurselor la SC MARPES SRL, MARPES SRL fiind firma prietenului său Marian Vintilescu – Director General Administrativ al Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu.

Care este performanța managerială a decanului Horațiu Tiberiu Gorun

Pe mandatul de decan al lui Horațiu Tiberiu Gorun, s-a pierdut acreditarea programului Pedagogia învățământului primar și preșcolar, nu s-a obținut acreditarea programului de studii de master Studii de limba și literatura română – limba și literatura engleză în context european, iar Programul de studii de licență Drept – ID, ca  urmare a deficiențelor constatate a primit calificativul încredere limitată. În doar 2 ani!

 Calificative acordate programelor de studii vizitate.

  1. NEACREDITAREA Programului de studii de licență Pedagogia învățământului primar și preșcolar, data validare calificativ: 28.05.2020.
  • NEACREDITAREA Programului de studii de masterat Studii de limba și literatura română – limba și literatura engleză în context european, validare calificativ: 30.07.2020.
  • ÎNCREDERE LIMITATĂ pentru Programul de studii de licență Drept, ID.

La Facultatea de Științe Medicale și comportamentale, decan prof.univ.dr. Monica Delia Bîcă

NEAUTORIZAREA DE FUNCȚIONARE PROVIZORIE pentru Programul de studii de licență Moașe, validare calificativ: 28.10.2020 (vezi captura de ecran prelucrată).

  • NEACREDITAREA Programului de studii de licență Asistență medicală generală, validare calificativ 17.12.2020 (Sursa: Raport ARACIS).

Institute de cercetare, pentru foști ofițeri SRI, foști polițiști, prieteni și soție

Deși UCB are două institute de cercetare, începând cu anul 2017, universitatea nu mai apare în niciun clasament. Ultimul clasament publicat pe site-ul instituției este din 2016.

În același timp, resurse financiare importante sunt direcționate către două așa zise institute de cercetare:

Institutul de Politici Publice, Administrație și Științele Educației (IPPASE), unde îl regăsim director pe nimeni altul decât pe fostul comandant SRI Catălin Peptan, care coordonează activitate a trei cercetători:

  • Cumpănașu Vasile, fost polițist, fost șofer al lui Adrian Gorun la Comisia Națională de Prognoză, care ocupă și funcția de director economic/contabil șef, deși nu deține certificatul obligatoriu pentru Sistemul European de Conturi, de competențe nici nu se mai pune problema.
  • Costina Sfințeș, polițist la BCCO, doctoranda a lui Adrian Gorun în sociologie
  • Corina Borcoși, soția lui Ilie Borcoși – membru în senatul UCB, cel care l-a făcut inventator în electronică pe Adrian Gorun.
  • Institutul pentru Studierea Calității Societății, institut condus de prof.univ. Daniela Cîrțînă – soția d-lui prorector Liviu Marius Cîrțînă, institut creat special pentru soția lui Adrian Gorun – Gabriela Elena Gorun, angajată recent cercetător științific III la această universitate.

La Institutul pentru Studierea Calității Societății a mai fost angajat și Sorin, colaborator al lui Adrian Gorun, pe care pe care îl regăsim membru în comisiile de doctorat la doctoranzii lui Adrian Gorun.

Institutul de Politici Publice, Administrație și Științele Educației (IPPASE) funcționează ca structură în cadrul Facultății de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică, decan al acestei facultăți fiind prof. univ. dr. Vasile-Sorin Purec. Odată cu numirea pe funcția de decan interimar a lui Horațiu Tiberiu Gorun, în septembrie 2018, Vasile Sorin Purec a devenit coordonator al acestui institut, ca după câteva zile, institutul să treacă în subordinea Senatului, adică a lui Adrian Gorun, probabil pentru a-l mai degreva de responsabilități pe fiul său.

Chiar dacă a fost aprobat un stat de funcții de personal de cercetare pentru anul universitar 2018 /2019 și chiar dacă directorul IPPASE a fost motivat prin acordarea unor creșteri salariale din venituri proprii ale UCB, activitatea acestui institut a fost inexistentă.

Activitatea de cercetare a fost realizată doar de cadrele didactice din cadrul facultăților, care pe lângă activitățile didactice și administrative, au fost implicate în proiecte de cercetare, proiecte pentru resurse umane, contracte și care au realizat numeroase studii și au publicat articole științifice și cărți de specialitate.

Începând cu anul universitar 2019/2020, a fost scos la concurs un post de cercetător științific, pe perioadă nedeterminată, în domeniul sociologie, președinte comisie concurs fiind prof. univ. dr. Adrian Gorun. În urma organizării și desfășurării concursului, cadidata Sfinteș Costina Vergina, ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a fost declarată admisă.

În februarie 2020, a fost angajată pe perioadă nedeterminată și Tomescu Lavinia Mariana, ca referent de specialitate debutant în cadrul Institutului, cumnata doamnei prorector Tomescu.

Marius Daea
Marius Daea este jurnalist cu o experiență de peste 27 de ani în presa scrisă, radio și TV. A început în anul 1993, ca reporter corespondent din Gorj pentru Radio România Oltenia Craiova. Din anul 1998 și-a continuat activitatea profesionalî ca reporter și realizator TV la Antena 1 Târgu Jiu. Din 2004 până în 2010 a fost directorul acestei stații locale. Marius Daea este licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene. Este membru al Earth Journalism Network Washington DC, Internews Europe Londra și al Clean Energy Wire Berlin. De asemenea, membru asociat al Federației Europene pentru Jurnalism de Știință. Lucrează ca reporter freelancer de investigație pentru Newsweek Romania.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE