![De ce aș pierde cu siguranță orice alegere în orașul meu natal. „Alex”, mi-a zis recent un coleg de liceu la întâlnirea de 40 de ani, „tu n-ai fi avut nici o șansă dacă ai fi candidat împotiva primarului [ din Hunedoara ]. Cât ești tu de profesor universitar în America.”](https://www.presshub.ro/wp-content/uploads/2024/08/Alex-Doboli.jpg "Alex Doboli")
Umblă zvonu’ că băiatul cel mic al ex-președintelui, Barron, a ales Universitatea Cornell. Un comunicat cu vreo lună-n urmă preciza doar că băiatu’ va merge la o universitate în statul New York, ceea ce implicit a însemnat pentru mulți, inclusiv eu, fie Universitatea Columbia, fie New York University, adică una în the City.
Însă un prieten de-al băiatului meu cel mare, prieten care studiază și el la Cornell, i-a text că zvonu’ care a umplut campusul, chiar a devenit certitudine între studenți, este că Barron va studia la Cornell, la Dyson College [parcă am găsit apoi pe Internet]. Sandy, băiatul meu cel mic și care este și el boboc acolo, ne-a confirmat ulterior că, într-adevăr, a auzit si el… Universitatea nici n-a confirmat, dar nici n-a infirmat, ceea ce în limbajul de pe stradă înseamnă că va merge la Cornell.
Acum, în treacăt fie spus, ar fi putut veni la Stony Brook, că și noi suntem o universitate în statul New York. Asta ar fi făcut dintr-o dată extrem de posibil un coșmar pe care l-am avut cu vreo cinci ani în urmă, în care se făcea că dădeam meditații copilului pe-atunci președintele, iar dansul stătea la catedră și urmărea ce se întâmplă – cu băiatu’ și cu mine stând cot la cot într-o bancă. Și pentru că explicațiile mele nu erau prea inspirate, domnu’ de la catedră devenise tot mai încruntat și mai mânios, gata parcă să explodeze… Iar eu ajunsesem tot mai stresat, iar băiatu’ nu pricepea, și președintele tot mai încruntat … și atunci m-am trezit. Ce bine, a fost doar un vis. Dar dacă alegerea ar fi fost Stony Brook, doar noi suntem the flagship-ul sistemului SUNY, adică cea mai importantă universitate a sistemului de stat din New York, dintr-o dată a-l avea la mine la cursul de Fundamente ale Programării, unde am câțiva studenți de pe la alte facultăți, ar fi fost extrem de posibil [și desigur scenariul coșmarului la fel de posibil].
Dar să fim serioși: ce președinte își trimite copiii la universitatea de stat? Nici măcar președinții Clinton sau Obama sau domnul fost-președinte PSD Geoană n-au făcut-o, că ei doar sunt cu poporu’. Ce să te aștepți atunci de la un miliardar de dreapta? – a cărui unchi, fratele lui taică-său, a fost, apropos, un profesor extrem de apreciat la MIT.
Însă cu Barron extrem de posibil la Cornell, i-am zis lui Mikey, băiatul meu cel mare: “Imaginează-ți că Barron și Sandy se împrietenesc. Cumva. Probabilitatea ca asta să se întâmple în viața reală este bineînțeles zero, însă doar imaginează-ți. Cumva iau un curs împreună, și habar n-am cum, se întâmplă să găsească interese comune, orice. Și din una-n alta, ne trezim cu ex-ul și nevasta sa la noi în vizită, așa cum se mai întâmplă cu familiile a căror copii sunt prieteni buni. Se împrietenesc și ele. … Cu mașina mare neagră, Cadillac sau ce naiba o fi, trasă la noi pe driveway, că probabil este așa de lungă că nici nu ar încăpea. Și cu cei de la “servicili” cocoțați prin copaci să vadă ce este în curțile vecinilor. Și imagineazăți-i intrând la noi în casă, deși probabil trebuie să-și țină capu’ aplecat că fiind așa de înalți ar da cu capu’ de tavanul bucătăriei. Și mami făcându-le sandwich-uri la cuptor, poate comandăm o pizza … Cine știe? Așa ca între părinții unor prieteni de la universitate, doar și maică-mea vorbește întotdeauna cu mama amicului meu de la Timișoara”.
Și am continuat: “Și am fi putut să-l avem și pe Bill Gates la noi în vizită, dacă te-ai fi mișcat un pic mai repejor în anul întâi că doar Phebe este colegă cu tine la Stanford. Cum ar fi fost să stăm în camera mare, lângă șemineu: ex-ul, Bill, mami, soția ex-ului, Bill n-are – așa că lăsăm aici …, și cu mine discutând fleacuri – inflație, imigrație, politică externa”? În general, toate nimicurile pe care le discută băieții la bere în Hunedoara, și la care fiecare hunedorean are certitudinea că lucrurile se întâmplă exact așa cum zice el, că doar ora exactă în SUA se dă la Hunedoara.
Le-aș zice celor doi că – “Uite, am vrut să mă înregistrez săptămâna trecută la o conferință, ICCAD, bună, în aria mea de cercetare. Conferința este în New Jersey, la o aruncătura de băț de noi, ca să văd că registrarea costa $900. Asta era mai demult vreo $500, acum aproape s-a dublat. Nu prea înțeleg de ce. Iar lumea vorbește de inflație de 9% și 3%, însă prețul la ICCAD este de $900, ori asta nu este 9% față de $500. Totul este mai scump cu mult mai mult decât ce se zice la TV, oare se vor duce prețurile vreodată înapoi?” Iar eu l-aș întreba: “Bill, tu ce părere ai despre toate astea? Nu întreb ca să-mi plătești registrarea la ICCAD, că încă pot s-o fac eu, dar ce zici tu de asta?”
Iar Bill, pe care l-am modelat aici cu ChatGPT, mi-ar răspunde că este nevoie de progres în tehnologie ca să trecem peste inflație. Inflația, ar zice el, subminează creșterea economică și produce incertitudini, mai ales pentru cei cu venituri mici, căci dacă la $500 puteau merge odată și cei de la universitățile mai sărăcuțe’ sau cei fără finanțare pentru cercetare și care plătesc din buzunar, la $900 îi pierzi probabil pe majoritatea din ei. Cei mici se vor duce și mai tare la fund că nu pot accesa nici măcar minimul, adică o conferință pe an, iar cei doldora de granturi vor lua și mai mulți bani, că doar ei sunt cei care fac jocul. Tot Gates ar zice că inovația crește productivitatea, deși dacă stau și mă gândesc un pic, tot ăștia mai amărâți ar avea belele suplimentare, căci productivitatea crescută îi lasă de-obicei pe drumuri mai ales pe cei cu meseriile mai simple, cei ce sunt înlocuiți primii de automatizare. Gates ar vorbi și despre sănătatea la nivel global și ce face el prin Gates Foundation, și poate despre cum inflația noastră se percolează la toți, căci vorba contabilului care gestionează fondurile unei organizații pe care-o știu: “Noi ne exportăm inflația altora. Este principalul motiv pentru care nu am avut inflație 20 de ani, adică până acum.”
“Iar tu, Don, care-i părerea ta despre inflație? Așa între băieți că nu ne aude nimeni”, l-aș întreba pe ex.
Iar ex-ul [modelat tot de ChatGPT] ar vorbi despre puterea scăzută de cumpărare [și aici nici nu prea are ce zice multe în plus că doar o simt pe pielea mea], ar critica actuala administrație zicând că politicile lor au pus și mai multe paie pe foc [deși habar n-am dacă este așa sau nu, și pentru că în viață există un singur prezent, nu avem cum ști cu certitudine ce ar fi fost dacă …], că este nevoie de taxe mai mici și măsuri de liberalizare [chiar dacă n-am dus-o mai bine cu taxele nici pe vremea lui, la fel cum nici sub actualii – cam aceeași chestie plus, minus câteva semințe], și desigur tema lui favorită: producția de energie și sloganul “drill, baby, drill”.
Șansele ca ce scriu să se întâmple sunt cât șansele de avea un vis / coșmar căci se poate demonstra matematic că așa ceva ar fi imposibil în lumea reală. Pur și simplu nu se poate întâmpla, nici măcar în America… Vorba aceea, unde parchezi toate mașinile? Pe stradă? Să blochezi tot Long Island? [Și aici mi-am adus aminte de un Gedankenexperiment asemănător, în 1982, când într-una din pauze ne-am imaginat cu niște colegi de liceu cum ar fi fost să ai Mundialul spaniol la Hunedoara. “Unde cazezi echipele? La Castel?”]
Totuși, ridicolul situației imaginate îmi sugerează că societatea a luat-o pe un drum ciudat, acela în care anumitora trebuie să li se creeze o lume a lor pentru a fi separați, protejați de mulțime. Parcă nu face niciun sens, că doar într-o democrație oamenii ar trebui să-și adore liderii, politici și economici, că doar ei sunt ceea ce ei au ales și cei care mână lucrurile înainte, adică bunăstarea tuturor. Și totuși, în orice țară democrată, este nevoie de mașini blindate și de bodyguards ca să-i distanțeze de adorația publicului.
Legenda zice că cică Cincinnatus [cel după care este numit orașul unde este alma mea mater] s-a retras la țară să-și muncească pământu’ după o carieră lungă de ștab, a fost chemat de la coarnele plugului să salveze republica, a salvat-o, după care s-a întors la coarnele plugului. Cum naiba ar arăta asta în ziua noastră? Câte mașini blindate și câți lunetiști de elită trebuie să stea în juru’ plugului? Întrebarea este valabilă pentru oricine, că și președintele Iohannis, am auzit povestit de la cineva din Retezat, vine cu gășcălăul după el când merge la munte, care cică au probleme să țina pasu’ pe poteci cu domnul președinte, căci dânsul fiind din Sibiu bănui că-i agil precum capra neagră, sare de pe un bolovan pe altu’.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
