De ce prinde propaganda rusă în Africa, care este puternic prezentă la nivel european, dar are un impact amplu și asupra țărilor africane, state care sunt printre cele mai predispuse la dezinformările Kremlinului.
Pentru a observa în ce măsură este populația africană receptivă la propaganda rusă, prof. dr. Sergiu Mișcoiu, directorul Centrului de Studii Africane de la Universitatea Babeș-Bolyai, a realizat, între iunie și septembrie 2023, o serie de interviuri cu 85 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, din statele membre ale Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), Ciad și Mauritania.
În aceste interviuri, tinerii au declarat că sunt complet nemulțumiți de situația lor economică și socială, blamând „fostele puteri coloniale care continuă să ne subjuge”.
De ce prinde propaganda rusă în Africa
În fața unei situații disperate, tinerii africani consideră că orice acțiune este justificată pentru supraviețuire.
Un brutar din Mali sugerează că mișcările politico-militare islamiste ar putea fi o soluție pentru a scăpa de foametea din Sahel, iar un student din Togo declară faptul că retragerea Franței din mai multe state africane reprezintă o sursă de speranță pentru viitorul lor.
Conform declarațiilor tinerilor africani, așteptările lor sunt influențate în mod special de rețelele de socializare, unde propagandiștii Kremlinului încearcă să le ofere o perspectivă antieuropeană și antiamericană.
Propagandiștii se folosesc de figuri celebre, precum cea a fostului lider din Guinea Ahmed Sékou-Touré și a unui fost președinte al Ghanei, Kwame Nkrumah, pentru a consolida ideea că o mișcare de independența față de o dominație colonială este legată de relația țării africane în cauză cu Moscova.
Aderarea la influența digitală pro-Rusia devine tot mai comună, deoarece mulți cred că, deși este propagandă pură, beneficiile aduse de ruși oferă speranță și echitate pentru popoarele africane.
Studii recente arată că mai mulți factori influențează relația dintre instituțiile occidentale și guvernele africane.
Anti-neocolonialismul ideologic puternic a fost reconfirmat de reacțiile la loviturile de stat din Guineea, Mali, Burkina Faso, Gabon și Niger între 2020 și 2023.
Aceste țări, văzute sub influența Occidentului, au sprijinit pe scară largă loviturile de stat, chiar dacă noile guverne instalate de juntele ce au preluat puterea ar fi putut fi considerate ilegitime.
Rețelele de socializare ajută dezinformarea
Apariția rețelelor de socializare a accelerat propagarea dezinformării, guvernul rus investind resurse semnificative în promovarea sentimentului anti-occidental, în special în țările saheliene și din Africa Centrală.
Moscova utilizează diverse tactici, inclusiv bombardamente de comunicare prin ambasade, consulate și companii rusești, dar și crearea a mii de conturi false pe rețelele de socializare.
Influencerii Kremlinului, specializați în aceste activități, folosesc profiluri variate pentru a câștiga încrederea grupurilor țintă și pentru a alimenta iluzia unei cauze comune.
Guvernele africane, adesea confruntate cu propagandă anti occidentală, aleg uneori să tacă sau să se conformeze, pentru a evita indignările manifestate public care blamează neajunsurile țării lor pe trecutul colonialist.
Totuși, deși sprijină liderii naționali cu discursuri antieuropene și antiamericane, nu există o aderare sistematică a tinerilor africani la ideologiile rusești sau chinezești.
Ei susțin Rusia doar pentru că o consideră un dușman al Occidentului, dar fără a sprijini în mod pozitiv cauza Rusiei, pe modelul „dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”.
Unii recunosc inclusiv faptul că interesele Rusiei sunt la fel de imperialiste ca ale Occidentului.
Cercetarea realizata de Sergiu Mișcoiu nu elucidează doar mecanismele propagandei rusești în Africa, ci subliniază și schimbările comportamentale ale populației tinere.
Este evidențiată nevoia unei acțiuni directe și extinse pentru a contracara tendințele actuale. Potrivit cercetătorului, acțiunile realizate trebuie să vizeze două aspecte principale: întărirea prezenței instituțiilor internaționale în Africa, prin sprijin financiar și logistic pentru proiecte de dezvoltare locală și regională, precum și consolidarea legăturilor între societatea civilă și grupurile de acțiune, în special printre tinerii africani pentru a promova valorile democratice și liberale.
De ce prinde propaganda rusă în Africa
PRESShub a discutat cu prof.dr. Sergiu Mișcoiu, Pentru a înțelege mai bine propaganda rusească ce afectează în mod special populația tânără de pe continentul african.
PRESShub: Considerați că Europa mai folosește încă politicile colonialismului împotriva statelor africane? Mai exact, narațiunea rusească împotriva statelor europene are un miez de adevărat sau e invenție pură?
Sergiu Mișcoiu: După decolonizarea din anii 1960, statele europene nu și-au propus de fapt să elibereze statele africane, folosindu-se în continuare de resursele din Africa.
Și aici avem în primul rând Franța, care și-a bazat întreaga sa politică energetică din anii 60-70 pe exploatarea intensivă a petrolului și gazului african.
Regimurile acestor state africane erau de tip client pentru statele europene.
În acest fapt a fost pus în operă, în cursul anilor 1960, o mișcare de independență cât mai radicală față de fostele state coloniale, precum și dorința de apropiere de Uniunea Sovietică sau ulterior de China maoistă.
În perioada postcolonială, statele decolonizate au fost supuse unor influențe și condiționări din partea fostelor puteri coloniale, o dinamică speculată atât de URSS în acea vreme, cât și de România comunistă condusă de Nicolae Ceaușescu în anii 1970, în special.
Ulterior, acest proces a înregistrat o scădere în intensitate, mai ales după prăbușirea regimurilor comuniste în 1989, însă statele europene au continuat să aibă interese directe în relația cu fostele lor colonii.
Astăzi, dinamica a evoluat către o mai mare egalitate, într-o măsură considerabilă. Însă suntem totuși departe de o egalitate perfectă, iar dinamica demografică a statelor africane face ca presiunea pe statele occidentale să fie de asemenea tot mai mare.
Rusia nu dă doi bani pe statele africane. De altfel, în zona culturală rusească există o tradiție întreagă de dispreț și de considerare a africanilor ca fiind inferiori, dar interesele strategice ale Rusiei fac astfel încât acest discurs să fie estompat și totul să fie alocat în cârca Occidentului.
Cu toate că Franța s-a ‘’îndepărtat’’ de multe țări, după cum spun tinerii intervievați, aceste națiuni africane încă se confruntă cu o sărăcie fără margini. Unii ar blama tocmai plecarea Vestului din acele țări care nu au fost lăsate să își consolideze statalitatea pe propriile forțe, alții ar da vina pe faptul că, odată cu plecarea unei puteri occidentale, dictatura si anarhia și-au pus amprenta. Care este perspectiva dvs. legat de plecarea statelor occidentale din Africa și în ce manieră le-a afectat?
Obținerea independenței de către statele africane a generat, desigur, pur și simplu, tăierea accesului la o serie de resurse.
Iar toate aceste resurse vin cu un anumit preț. Unul ar fi inechitatea prețurilor, de pildă, cât de puțin era plătit un african care lucra pentru o întreprindere franceză în anii 60, în anii 70.
Această tema a fost una care a făcut de la bun început obiectul unor nemulțumiri masive nu doar în rândul africanilor, ci și în rândul occidentalilor, care erau animați de idei mai egalitare, de idei legate de echitate.
Franța a reușit, prin politică sa, numită istoric la France Afrique, să își fidelizeze o serie de regimuri si în special în statele producătoare de hidrocarburi și să aibă acces direct la exploatarea acestora, iar acolo unde acest lucru a fost pe alocuri împiedicat, Franța exportatoare a ezitat să intervină în forță pentru a-și fideliza leadershipul politic și pentru a avea în felul acesta acces direct la resurse.
În Gabon sau în Republica Congo au existat asemenea intervenții, care desigur că nu au fost bine văzute de către mulți africani.
Cu alte cuvinte, da, decolonizarea a afectat într-un fel capacitatea statelor care și-au pierdut coloniile de a face față unei concurențe globale tot mai dure. Și să nu uităm faptul că aceste state Franța, Portugalia, Marea Britanie se hrăneau din coloniile lor pentru a putea face față competiției cu state mult mai mari, cu resurse mult mai numeroase, precum Statele Unite ale Americii, Rusia, ulterior China, Brazilia ș.a.m.d.
Accesul la resurse, odată condiționat, chiar dacă nu a fost pierdut cu totul, a reprezentat într-adevăr o scădere a dinamicii acestor state și de aceea se spune, de exemplu, că Franța a devenit o putere secundară la nivel mondial, pentru că nu mai poate face ea însăși fața unei competiții mondiale.
În ce măsură le oferă Rusia speranță tinerilor africani? Există totuși grupări paramilitare rusești în Africa, precum și existența unor planuri ale rușilor de a exploata teritoriul african, după o posibilă victorie a Rusiei în Ucraina.
Începând cu finele anilor 2000, Rusia a fost din ce în ce mai activă în popularea cu organizații paramilitare și cu firme apropiate Kremlinului a unor zone vulnerabile din Africa.
Practic, Rusia și-a reactivat rețeaua sovietică de lideri și apropiați politici africani ai Moscovei și în același timp a reactivat celulele serviciilor de informații rusești, care acționau deja de zeci de ani pe teritoriul statelor africane.
În felul acesta Rusia a putut să pătrundă mai ales în zonele de conflict cu unități paramilitare, în special faimosul grup Wagner care se află în proces de reorganizare acum, după căderea lui Prigojin.
Deci rușii au încercat să pătrundă în diverse state măcinate de conflicte, în special oferind protecție liderilor aflați în funcție (care se confruntau cu rebeliuni armate) la schimb cu acces la diverse resurse.
Și avem în primul rând Republica Centrala Africană, care este un fel de laborator de oglindă a acestei strategii a Rusiei, unde președintele Touadera se mai află în funcție, fiindcă are un fel de gardă pretoriană formată din foști soldați ruși reconvertiți în zona paramilitară.
Acest aspect vine la schimb cu exploatarea resurselor miniere, în special minele de diamante și alte metale prețioase pe care le posedă Republica Centrala Africană.
De asemenea, avem și fundamente ideologice la mijloc. Nu există doar înțelegeri pe modelul ‘’tu mă protejezi, eu îți ofer resurse’’. Și atunci, ideologia vine pe fondul acesta al anti occidentalismului, anti colonialismului.
Propaganda rusească funcționează în special în Republica Centrală Africană, acolo unde avem un fel de retorica a eroizării luptei pentru dreptatea rușilor, salvându-i pe africani din ghearele lacomilor occidentali care îi exploatează. Însă această propagandă nu funcționează atât de eficient.
Ce măsuri ar putea fi luate pentru a împiedica sau minimaliza propaganda rusească în Africa? Știm că a devenit un deziderat greu de atins combaterea dezinformării inclusiv în statele dezvoltate. Totuși, cum ar putea fi ea combătută în statele din Africa?
Uniunea Europeană în ultimii ani a devenit mult mai sensibilă decât era pentru că a fost foarte naivă în ceea ce privește propaganda rusă.
În ultimii ani a devenit mult mai sensibilă în ceea ce privește mijloacele de combatere a acestei propagande și necesitatea combaterii acestei propagande. Există o serie de servicii specializate în cadrul Serviciului de Acțiune Externă al Uniunii Europene care au ca și obiectiv combatere propagandei.
Sunt site-uri pe care le finanțează Uniunea Europeană, sunt informări ale populației, sunt mini campanii care funcționează în sens invers. Ele nu au amploarea și nu pot avea virulența campaniilor specialiștilor ruși și a celor formați în fermele de troli ale lui Prigojin sau altor asemenea lideri.
Însă există în orice caz un mecanism de apărare care s-a activat și care probabil că pe termen mai lung va putea să dea mai multe roade. Vine puțin târziu, însă acționează. Avem exemplu site-ul EUvsDisinfo care are ca obiectiv exact combaterea acestei forme agresive de anti-occidentalism practicată de hackerii și influenceri ruși.
Pe lângă colonialismul occidental în Africa, ce alte subiecte cheie mai sunt invocate în narațiunile propagandei ruse?
Chestiunea dezvoltării și subdezvoltării. Până la urmă, Uniunea Sovietică, înaintea Rusiei, a încercat în diferite instanțe ale sale să pună în mișcare o reflecție mai generală legată de necesitatea de a avea o dezvoltare echitabilă la nivelul planetei și în afara propagandei antioccidentale, observăm asta prin exemplul Universității Patrice Lumumba pentru ace din Rusia sau alte asemenea instituții.
Această idee presupune o reforma a sistemului de acordare a împrumuturilor de către Fondul Monetar Internațional sau Banca Mondială care să fie mult mai permisive și mai importante financiar pentru susținerea continentului african.
Din acest punct de vedere, desigur că există și o logică solidă în spatele unei asemenea idei, în sensul în care ceea ce se împrumută acum sau ceea ce se investește acum în Africa prin efortul internațional este foarte puțin în raport cu nevoile reale de dezvoltare ale Africii.
Dar încă o dată, Rusia este foarte dornică să împartă resursele altora, atâta vreme cât nu va trebui să împartă resursele sale proprii.
Deci e ușor să spui că FMI și Banca Mondială sau statele occidentale ar trebuie să fie mai generoase, în condițiile în care Rusia nu are ce investi pentru că nu are banii necesari să investească pe continentul african și atunci încearcă cumva să arunce din nou vina în zona occidentală și în ceea ce privește politicile ei de dezvoltare.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
