De ce rezistă Cîțu ”ca la Mărășești”, iar Klaus Iohannis îl servește cu papion

Data:

spot_img

Vi-l amintiți pe Ludovic Orban când promitea că va lupta ”ca la Mărășești, Mărăști și Oituz” după ce s-a simțit agresat de ”cei din exteriorul PNL” care sucesc mâini la spate, arată pisica și umblă la scheletele din dulap?

Ei, bine, iată că nici tabăra Orban n-a stat cu mâinile în sân.  După ce prietenii domnului Orban au scotocit temeinic prin debaraua premierului, aruncă azi în el cu toate oscioarele găsite în trecutul aventuros al tânărului Cîțu prin America.

Cât despre arătat pisica, tot mai mulți liberali relatează că Orban umbla de luni de zile cu hârtiuța despre accidentul din SUA în servietă și o arăta liberalilor pentru a-i convinge că adversarul său va fi în curând istorie, prin urmare nu merită votat la șefia partidului.

Chiar dacă nu foarte demn, Cîțu rezistă eroic în fața ofensivei totale declanșate de rivalul său politic. A anunțat deja că nu demisionează iar președintele Klaus Iohannis s-a afișat cu el, sâmbătă, de Ziua Marinei, tocmai pentru a transmite public, fără echivoc, că premierul se bucură mai departe de susținere la Cotroceni.

În treacăt fie spus, noua ținută a președintelui Iohannis a făcut deliciul presei. Dichisit festiv cu sacou alb și papion negru, l-a servit pe Cîțu ca un ospătar de lux împrumutându-i într-o situație disperată pentru premier o fărâmă din propria credibilitate.

Președintele Klaus Iohannis îl girează mai departe din mai multe motive.

Nu mai are nici timp, nici opțiuni. Până la Congresul din 25 septembrie a mai rămas foarte puțin, insuficient pentru a găsi pe cineva dispus să intre în cursa pentru șefia PNL.

Apoi, dacă ar renunța la candidatul Cîțu, ar trebui să-l zboare și din funcția de premier. Nu poate fi rău doar pentru partid, dar bun pentru țară. A-i cere să demisioneze de la Palatul Victoria ar însemna să arunce țara în criză politică și să piardă controlul pe guvern.

Jocul s-ar muta pe terenul lui Ludovic Orban, în Parlament, unde liderul PNL are un cuvânt greu de spus la formarea majorității și ar revendica funcția de premier în secunda doi pentru sine. Pe scurt, în scenariul renunțării la Florin Cîțu, Orban ar lua pe tavă partidul și guvernul. O înfrângere umilitoare pentru Klaus Iohannis.

După cum se vede, șeful statului nu prea are de ales. Între timp, pe lângă accidentul din SUA soldat cu amendă penală și două zile de închisoare, apar noi informații stânjenitoare despre un împrumut luat de la o bancă din America pe care nu l-ar mai fi returnat.

Premierul n-a reușit să explice clar despre ce e vorba. Cam dubios, totuși, pentru un fost bancher.

Dar aceste atacuri dezlănțuite alimentate de tabăra Orban, neasumate de liderul PNL, riscă să aibă efectul de bumerang.  Ele nu-l distrug doar pe Cîțu, ci lovesc fără milă în tot partidul. Intrat în faza luptelor corp la corp, fără prizonieri, cu toate podurile aruncate în aer, războiul intern va lăsa urme adânci în procentele și imaginea PNL. PSD nu mai trebuie să miște un deget ca să crească în sondaje. Ciolacu și ai lui trebuie doar să asiste cuminți de pe margine la măcel.

Or, șifonarea blazonului îi afectează pe toți liberalii, nu pe un singur om. Așa cum a sacrificat poziții importante de miniștri pentru a obține funcția de șef al Camerei Deputaților, Ludovic Orban pare dispus să arunce în aer tot partidul pentru a-și zdrobi rivalul intern. Funcția lui pare este mereu mai importantă decât binele colegilor săi. Acest cinism politic împins la extrem s-ar putea să-l coste destul de scump, prin efectul de bumerang pomenit mai sus. Iar o contrareacție va veni negreșit.

Orban uită totuși că nu candidează la funcția de primar, aici nu vorbim totuși de votul popular. El nu caută să câștige încrederea alegătorilor obișnuiți, ci susținerea unor politicieni. Or, aceștia sunt sensibili la cu totul alt tip de argumente. Se uită în primul rând la verticala puterii, la semnalul dat de președintele Iohannis, apoi la interesul propriu, la banii de la guvern și abia la urmă contează ce gândesc ei cu adevărat despre un candidat sau altul.

O mică paranteză: va fi de văzut cum se poziționează USR-PLUS la ședința coaliției, dacă Barna și Cioloș, aflați și ei în competiție internă, vor pune presiune pe Florin Cîțu sau nu. Comportamentul lor merită o analiză separată. Deocamdată constatăm că nu fac valuri și nu agită sloganul cu care au câștigat alegerile pentru a-i cere premierului să plece.

Valul ridicat la sfârșitul săptămânii de dezvăluirile despre Cîțu (accidentul din America, banii nereturnați luați cu împrumut de la o bancă) s-ar putea să se spargă. Deja apele s-au mai liniștit. Principalele televiziuni de știri n-au mai ridicat subiectele sus pe agendă.

Chiar dacă va rezista mai departe ”ca la Mărășești” și va câștiga alegerile interne din PNL, marile probleme pentru președintele Klaus Iohannis și pentru Florin Cîțu încep chiar de a doua zi. Premierul trebuie să facă reformele promise, să adopte măsuri nepopulare dacă numărul de infectări va crește din nou, dintr-o poziție și mai vulnerabilă, fragilizat, cu credibilitatea serios pusă la îndoială.

Pe termen scurt, va rezista poate în lupta cu Orban, dar pe termen mediu și lung este greu de imaginat cum va rezista în poziția de premier. Dacă mai apar și pozele față/profil cu număr pe piept din dosarul penal, Cîțu se va trezi rapid din beția puterii în starea de mahmureală a politicianului care a pierdut totul.

Pe scurt, liberalii se vor vedea în situația de a alege un lider pe care tot ei vor trebuie să-l schimbe în maximum un an dacă vor să aibă cea mai mică șansă în 2024.

Articolul a fost publicat mai întâi în G4Media

spot_imgspot_img
Dan Tapalaga
Dan Tapalaga
Dan Tapalagă a debutat ca jurnalist la Radio România Actualități în 1997, fiind apoi redactor la Radio Europa Liberă și BBC (1998-2002). A condus departamentul politic la Evenimentul zilei (2002-2004), a fost redactor-șef adjunct la Cotidianul (2004-2006) și șeful secției politice la România liberă. Timp de un an a fost director de dezvoltare editorială la Ziua de Cluj. A fost editor coordonator la site-ul HotNews.ro. În perioada ianuarie-martie 2005 a fost consilier și purtător de cuvânt al fostului ministru al justiției, Monica Macovei. A fost bursier Freedom House. În anul 2018, a fondat site-ul G4Media.ro, alături de Cristian Pantazi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...