De două luni, conducerea Tribunalului Bihor caută dosarul dispărut al lui Micula Jr, fără a anunța poliția. Procesul merge mai departe

Data:

Tribunalul Bihor susține că a demarat o anchetă administrativă după ce un un volum esențial al dosarului în care Victor Micula și mai mulți polițiști sunt judecați a dispărut din arhivă. După finalizarea acesteia, va stabili dacă va fi anunțată poliția de acest incident.

Instanța a făcut o cronologie a evenimentului și a ajuns la concluzia că procesul trebuie să continue, după ce a fost atașată la dosar o copie oficială a volumului, motiv pentru avocații inculpaților să ceară un nou termen pentru a studia copia.

Deși au trecut mai bine de două luni de la constatarea dispariției volumului, conducerea Tribunalului Bihor nu-și explică cum s-a întâmplat acest lucru și continuă să caute în arhivă, fără a anunța autoritățile. „La data de 23.06.2021, în cauza care face obiectul dosarului nr.3772/111/2020/a1, grefierul de ședință a adus la cunoștința președintelui completului PI6, faptul constatării lipsei volumului nr.3 din dosarul de urmărire penală nr.207/P/2018.

Președintele completului a dispus căutarea dosarului lipsă, atât de către grefierul de ședință cât și de către grefierul arhivar al Arhivei penale, fiind totodată verificat circuitul administrativ al întregului dosar.

Totodată, preşedintele completului de judecată a înștiințat verbal preşedintele instanței despre lipsa dosarului și demersurile întreprinse. Întrucât dosarul nu a fost găsit, la data de 06.08.2021 președintele de complet a înștiințat președintele instanței asupra acestui fapt, sesizând în mod formal necesitatea întreprinderii demersurilor în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile art. 543 și următoarele din Codul procedură penală”, se arată în răspunsul instanței către Presshub.ro

Ajutorul Parchetului

Pe 9 august, președintele completului a emis o adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a comunica, în măsura în care deține, copia în format electronic sau în format letric a dosarului în speță.

„Vicepreședintele instanței, a dispus măsuri de căutare a volumului lipsă, solicitând atât grefierului de ședință să facă verificări, cât și grefierilor arhivari, atât în cadrul arhivei penale a instanței, cât și în cadrul celorlalte arhive ale instantei, având în vedere că toate arhivele instanței (arhiva penală și arhivele civile) funcționează într-un spațiu comun.

Până la acest moment, întrucât etapa cercetărilor prealabile nu a fost finalizată, nu s-a luat nici o decizie în privința sesizării organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii vreunei infracțiuni în legătură cu dispariția acestui dosar”, se arată în răspunsul instanței. La data dispariției volumului, Tribunalul Bihor era condus de judecătoarea Carmen Adriana Domocoș.

În ședința din 27 august 2021, judecătoarea Veronica Ioniță de la Secția penală a Tribunalul Bihor a dispus înlocuirea volumului dispărut cu copia oficială a Parchetului și a stabilit: „Copia obținută ține loc volumului III  original până la găsirea acestuia”.

Cerere de studiere a copiei

Potrivit portalului instanțelor de judecată, două zile mai târziu, avocatul lui Micula Jr, Răzvan Doseanu, a făcut cerere de studiere copiei volumului III, motiv pentru care judecata în Cameră preliminară a fost amânată pentru 13 septembrie.

Ebihoreanul.ro a arătat că a dispărut de la dosar volumul cu declaraţiile de martor din cazul în care Victor Micula e judecat, împreună cu mai mulţi poliţişti, că ar fi accesat baza de date a MAI şi ar fi participat ilegal la o percheziţie, echipat ca un poliţist.

Potrivit rechizitoriului semnat de procurorul Cristian Ardelean, milionarul Victor Micula s-a îmbrăcat în uniformă şi s-a plimbat la volanul maşinii de Poliţie cu sirenele pornite, s-a dat absolvent al Academiei de Poliţie, poliţist la Antidrog, ba chiar s-a prezentat drept „chestor” în faţa subofiţerilor pe care voia să-i umilească.

Micula a început să aibă relaţii în rândul poliţiştilor orădeni încă din 2014, pe când avea doar 19 ani, şi când „i s-a încredinţat de poliţişti o autospecială de poliţie (posibil a Biroului Rutier), pe care a condus-o singur pe raza municipiului Oradea (zona cartierul Nufărul – B-dul Cantemir) cu semnalele acustice pornite, îmbrăcat în uniformă de poliţist”, ca şi cum ar fi fost într-o acţiune.

Comportament de vătaf printre polițiști

Autoporeclit „Pablo de Bihor”, Micula jr. a exploatat “slăbiciunile morale ale poliţistilor”, mai explică anchetatorul. Aşa a ajuns să aibă acces direct la logistica oamenilor legii, să intre în sediul Poliţiei Oradea în zone în care accesul persoanelor străine este restricţionat, după bunul său plac, să participe la acţiuni poliţieneşti, să-l sune după miezul nopţii pe şeful Inspectoratului, pentru a-i reproşa că poliţiştii de la „mascaţi” au avut „curajul” să-l oprească în trafic, ori să circule cu viteză pe străzi pietonale aglomerate proaspăt reabilitate din fonduri UE, cu trimitere la strada Alecsandri.

În acest dosar, alături alături de Victor Micula, au mai fost trimiși în judecată polițiștii Ovidiu Vaida, Camelia Ile, Alin Zanca, respectiv Claudiu Rengle, ultimul pensionat, ei fiind acuzaţi de abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, divulgare de informaţii secrete de serviciu şi nepublice, respectiv complicitate la uzurpare de calităţi oficiale. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...

Chirica și Alexe nu au motive de îngrijorare, deși au 4 și 3 dosare penale

Chirica și Alexe nu au motive de îngrijorare până...

Circulația pe Podul Grant va fi redeschisă duminică, 31 martie

Circulația pe Podul Grant va fi redeschisă duminică, de...