În România filonul antioccidental pare firav, cu toate că are mai mereu putere mare de reprezentare. Curtea Constituțională a României (CCR) tocmai a votat, de pildă, împotriva Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Nu e prima dată, dar acum a făcut-o nervos, cu adresă directă la așa-numita Secție Specială, gândită în 2018 de PSD pentru hărțuirea magistraților curajoși.
Majoritatea judecătorilor de la Curtea Constituțională și-au dovedit deja antipatia față de legislația anticorupție, inclusiv primul șef la DNA, Daniel Morar, care după momentul său de glorie și-a mulat conștiința după nevoile fostului președinte Traian Băsescu. Această formă de loialitate pe care judecătorii CCR o au față de cei care i-au numit și nu față de principiile Constituției, scoate în evidență nu doar reflexul subalternului, ci și o deficiență greu de remediat a fundației democratice a statului de drept din România. Numirea judecătorilor la CCR se face de către politicieni, cel mai adesea pe criterii politice și cu gândul că aceștia le vor fi folositori. Acum, majoritatea Curții e pro-PSD, dar înainte a fost pro-Băsescu (PDL). Anul următor, când se vor face noi numiri, actuala coaliție de guvernământ ar putea avea de partea ei CCR.
CCR s-a repezit astfel să contrazică hotărârea judecătorului de la Curtea de Apel Pitești, care a stabilit, pe baza recentei decizii a Curții de Justiție a UE, că Secția Specială funcționează contrar legislației europene.
Așa că, judecătorii care ar trebui să fie păzitorii Constituției au decretat că instanțele ordinare nu pot aplica decizii ale Curții de Justiție a UE (CJUE) în detrimentul CCR. Totuși, Constituția României prevede la Articolul 148 (2) că „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” și că (4) „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării”.
