Ludovic Orban și-a anunțat ieri demisia din funcția de premier, demisie lăudată în cor de toți colegii săi care, dincolo de lacrimile de crocodil și cuvintele frumoase despre cât de onorantă este, abia au apucat să-i tragă preșul de sub picioare. Se știe bine, Orban era văzut de mulți ca fiind prea arogant și prea mic pentru o funcție așa de mare, iar rezultatele nesatisfăcătoare din alegeri au fost ocazia perfectă pentru a-l împinge pe scări.
Dar, să nu-i plângem de milă lui Ludovic Orban, întrucât plecarea din fruntea Executivului a fost un troc făcut cu președintele Iohannis, acesta din urmă propunându-i o compensație frumoasă, respectiv șefia Camerei Deputaților.
GUVERNUL MEU, cum îl alinta afectuos Iohannis, a plecat puțin să ia o pauză, performanțele sale nefiind tocmai onorante. Din promisiunile făcute după venirea la Palatul Victoria, de multe s-a ales praful, multe au fost uitate, iar altele au fost reinterpretate într-un stil pur de ”radio Erevan”. Toate s-au spart acum în capul ”guvernului meu”, pentru că, nu-i așa, …. karma e karma.
Hai să le luăm pe rând pe câteva dintre ele.
Liberalii au făcut mare tam-tam pe ideea stopării traseismului politic. Totul a fost doar show, întrucât realitatea din țară a fost atât de contrastantă, încât la alegerile locale o mare parte dintre candidații PNL s-a dovedit că fuseseră înainte fie la PSD, fie la alte partide politice. Acum, la alegerile parlamentare, situația s-a repetat, iar traseiștii au fost primiți cu brațele deschise.
Pus în fața evidențelor, Iohannis a zis că nu știe nimic și, oricum, el rămâne ferm în privința respingerii unor asemenea practici mioritice. Curat-murdar, vorba lui Nenea Iancu sau, cum ar transmite radio Erevan, traseismul a fost oprit în sensul că a fost încurajat, iar băieții răi sunt, de fapt buni, dacă vin la PNL.
Desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost un alt cap de afiș al liberalilor atunci când preluau guvernarea. Cu cvasi-invizibilul Cătălin Predoiu la comanda Ministerului Justiției, acest punct a fost uitat repede. Justiția, pentru care sute de mii de oameni au ieșit în stradă, a rămas tot așa cum o știam pe vremea lui Dăncilă. Așadar, alt mare bluf.
Desființarea pensiilor speciale a fost și ea puternic fluturată în spațiul public și ne aducem aminte cu cât aplomb spuneau unii distinși liberali despre cele câteva zile în care vor rezolva această chestiune. Ce s-a ales de ea? Nimic.
O a patra promisiune neonorată a fost alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Bluf. Nu comentăm motivele expuse public, ci doar faptele. Iar faptele arată exact asta: o promisiune neonorată.
Tot la nereușite mai trebuie să adăugăm proasta colectare a taxelor. Chiar și cu un Cîțu la butoane, rămâne cea mai proastă din Europa. Și, nu în ultimul rând, ar fi continuarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) iniţiat de PSD, un instrument văzut de mulți drept un vehicul generator de corupție și de influențare politică a administrațiilor publice.
Managementul crizei sanitare datorate pandemiei a fost la rândul ei unul dezastruos. Măsuri precum închiderea piețelor, închiderea restaurantelor, după ce li s-a cerut să investească masiv pentru a rămâne totuși funcționale sau închiderea școlilor, au fost luate fără o analiză foarte bună și au adus mari prejudicii economiei și societății românești.
Ce au reușit totuși liberalii din ”guvernul meu” să realizeze? Păi, trebuie să recunoaștem că au reușit să mențină o rată a șomajului relativ mică în perioada pandemiei. Cu prețul unor împrumuturi externe foarte mari, s-a reușit susținerea unor sectoare economice.
O reușită, de asemenea, este negocierea cu Bruxelles a unui pachet financiar de sprijin post-pandemie consistent, iar unele măsuri au fost deja puse în practică foarte rapid; este vorba despre cele trei măsuri de sprijin a IMM-urilor, program aflat în derulare.
Sigur, și despre aceste reușite ar fi mai multe de spus și analizat, dar deocamdată le trecem la ”realizări”. Și ținerea sub control a pandemiei în primul val o putem trece la realizări, dacă nu ne uităm la efectele economice. Cam aici ar fi plusurile acestui guvern.
Ieri, președintele Iohannis a declarat ferm că rezultatul actualelor alegeri este, cităm: ”OBIECTIVUL MEU”. Așadar, de la „guvernul meu” a trecut la „obiectivul meu”, o trecere subtilă, dar care merită comentată. Desigur, președintele se referea la faptul că partidele de centru dreapta au obținut peste 50 la sută dintre voturile valabil exprimate.
Și totuși, dacă mă gândesc că Iohannis a făcut ce nu a făcut atât de evident niciun alt președinte, respectiv să susțină fățiș PNL în campaniile electorale, rezultatul acestor alegeri este un eșec de proporții pentru el. Gândiți-vă, de asemenea, la atacul la baionetă dus de președinte la adresa UDMR, adică exact cei care acum trebuie pupați și rugați să se alăture unui viitor guvern de centru-dreapta.
Fără ei, va fi cam imposibil de atins ”obiectivul meu”. Sigur, politica e despre compromisuri, însă există totuși niște limite. Nici în relația cu USRPLUS nu a fost tocmai imparțial președintele. Atacurile unor liberali la adresa USRPLUS au fost dacă nu încurajate fățiș de Iohannis, cel puțin încurajate prin neintervenția lui publică pentru a le stopa. Acum, are nevoie de ei pentru acel guvern de centru-dreapta.
Sigur, ne putem pune întrebarea dacă are alte opțiuni? Ei bine, nu. Aici e tragedia personală a președintelui! Prin urmare, realitatea politică văzută dinspre Cotroceni e cam așa: nici ”guvernul meu” și nici ”obiectivul meu”. Acel obiectiv este unul de conjunctură, iar prezentarea înfrângerii liberale drept o victorie este, dați-mi voie să spun, un gest desuet.
Rămâne să ținem sub observare „nașterea” acestui nou guvern, dar, mai ales, rămâne să observăm atent cum vor fi în stare să lucreze unii cu alți într-o coaliție forțată de acest rezultat. Nu vreau să fiu sceptic, dar un eșec ar face să se aleagă praful cam de tot ceea ce Iohannis propunea celor peste 6 milioane de români care au pus ștampila pe numele său la alegerile prezidențiale.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
