De luni, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara. Cod galben de ninsori în 26 de județe din țară

Data:

spot_img

Meteorologii au actualizat atenţionările Cod galben de ninsori, în zonele de munte, şi vânt puternic, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Totodată, de luni până marţi dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara şi se va semnala brumă. În Bucureşti, începând de duminică, vremea va fi închisă şi se va răci accentuat.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat atenţionarea Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, în zona de munte, aceasta fiind valabilă de duminică de la ora 11.00, până luni, la ora 9.00.

„La munte va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăşi 90…100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada”, a arătat ANM.

În sudul şi sud-estul ţării, vor fi averse, în general moderate cantitativ şi local se vor depăşi 15…20 l/mp. În Transilvania şi în zona deluroasă a Moldovei trecător vor fi precipitaţii mixte.

Codul galben de ninsori vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

O altă atenţionare Cod galben, privind intensificări ale vântului, este valabilă duminică, între orele 11.00 şi 21.00, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării; zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

„În intervalul menţionat, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar luni (11 aprilie), în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi estul Munteniei, rafalele vor depăşi 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată”, au transmis meteorologii.

Codul galben de vânt puternic vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Totodată, luni, de la ora 21.00, până marţi, la ora 9.00, va fi în vigoare o informare meteorologică privind vreme deosebit de rece şi brumă.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...