Debitul Dunării scade la 1.850 mc/s, de aproape trei ori sub media lunii iulie

Data:

Debitul fluviului Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.850 metri cubi pe secundă (mc/s), situându-se de aproape trei ori sub media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s), arată prognoza realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la 30 iulie 2022.

Debitele vor fi în scădere şi în aval de Porţile de Fier.

Pentru râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare în perioada 24 – 30 iulie 2022.

„Spre mijlocul intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite, pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, cu o probabilitate mai mare în jumătatea de nord a ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă”, avertizează hidrologii.

Potrivit prognozei lunare emise de hidrologi, în luna iulie 2022, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe cursul superior al Jiului şi pe râurile din bazinul superior şi mijlociu al Ialomiţei şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mică, Târnava Mare, Călmăţui, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Bârlad, Moldova, Jijia, pe cursul superior al Mureşului, pe cursul Siretului, pe cursul mijlociu şi inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea, anunță INHGA.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Urmăriți internaționali, aduși în țară de Poliția Română

În perioada 18 – 19 aprilie 2024, Poliția Română...

Sprijin pentru transformarea digitală a ONG-urilor | Săptămâna Online

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator...

Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 105 ani de la intrarea Armatei române în Oradea | Bihoreanul

Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 105 ani de la...