Decizia CCR împinge România spre autocrație?

Data:

spot_img

Opinie: Decizia CCR împinge România spre autocrație? Din Motivarea CCR privind excluderea Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială rezultă că CCR și-a depășit atribuțiile, a încălcat principiul separației puterilor și a preluat abuziv atribuțiile puterii judecătorești.

Cei 5 judecători care au hotărât totul, din care patru au fost numiți de PSD și unul de UDMR, au făcut de capul lor, fiindcă nu știu carte sau pentru că au răspuns unor comenzi politice? Ar fi vorba despre „o democrație controlată” în care politicul decide și Curtea execută? În orice caz, odată cu această formulă găsită de CCR, România intră într-o nouă fază, în care abuzul de putere se poate face pe față pe baza unor calcule politice.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis la finele săptămânii trecute scoaterea Dianei Șoșoacă din ecuația prezidențială, cu toate că îndeplinea toate condițiile impuse de legislația electorală și de Constituție, de vreme ce candidata are mai mult de 35 de ani, are cetățenia română, locuiește în țară, are cazierul curat, nu a fost condamnată la închisoare și deci nu i-au fost suspendate drepturile electorale.

Citește și: Muzeul Național de Artă Timișoara, finalist la Gala Art Museum Awards 2024, o premieră pentru România

Judecătorii constituționali care au votat pentru excluderea politicienei radicale din competiția prezidențială  nu au găsit, de fapt, nici măcar un argument prin care să demonstreze că Diana Șoșoacă ar fi încălcat Constituția. În Motivarea lor în 65 de puncte, judecătorii enumeră declarațiile ei anti-occidentale, gesturile ei de simpatie față de Moscova, „comportamentele antisemite și legionare”. Toate derapajele candidatei sugerează că nu e deloc atașată de valorile occidentale, că nu crede într-o Românie europeană și că ar prefera o întoarcere în timp, o alianță cu Rusia, un regim autoritar cu un guvern iredentist la București. Dacă la Cotroceni ar ajunge un președinte ca Diana Șoșoacă, viitorul ar putea fi sumbru, dar după cum au demonstrat toate cercetările sociologice, nu avea oricum nicio șansă să ajungă acolo.

În schimb, cei cinci judecători care au votat pentru eliminarea ei din competiție au făcut o piruetă mare în trecut, comportându-se ca într-un regim dictatorial, ca și cum cineva le-ar fi dat o comandă, iar ei s-au străduit să o aplice, chiar cu încălcarea legilor și Constituției.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: O experiență școlară inedită: transformarea unor texte despre Holocaust în benzi desenate

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...