Decizie controversată la Primăria Iași. Judecătorii obligă să spună clar de ce a anulat licitaţia de renovare a statuii Independenţei

Data:

spot_img

O decizie controversată luată de Primăria Iași a fost anulată de judecătorii de la Curtea de Apel. La mijloc este o procedură de achiziție publică care vizează restaurarea Monumentului Independenței, un contract cu o valoare de 1,8 milioane lei.

Licitația a fost lansată în iunie 2022: Primăria a făcut o evaluare parțială în urma căreia au fost departajate cele două oferte depuse, dar a decis apoi anularea procedurii. Cei doi ofertanți sunt două asocieri, una condusă de Katar Conneg (Vaslui) și cealaltă condusă de Conest.

Conform documentelor consultate de „Ziarul de Iași”, în iulie 2022, Katar a fost informată că oferta sa este pe locul 1, dar, ulterior, în decembrie 2022, Primăria a anulat licitația pe motiv că ofertele depuse „nu pot fi comparate din cauza prezentării modului neuniform de abordare”, fără explicații suplimentare. Litigiul a ajuns apoi pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel.

Citește și: Cum schimbă implanturile dentare viața pacienților

Cum s-a ajuns cu litigiul în instanță

Pe 25 iulie, Primăria informa Katar că oferta sa este pe locul 1 și solicita firmei să prezinte documentele justificative valabile la data prezentării, care dovedesc îndeplinirea condițiile de eligibilitate, confom declarației pe proprie răspundere depusă odată cu oferta.

În sesizarea înaintată la instanță, Katar a arătat că, pe 29 iulie, a trimis toate actele, dar Primăria nu a făcut ultimul pas în finalizarea evaluării: emiterea raportului de procedură prin care oferta Katar, clasată pe locul 1, trebuia să fie declarată câștigătoare. În schimb, pe 7 decembrie 2022, municipalitatea a dispus anularea licitației.

„Petenta (Katar, n.r.) consideră că autoritatea contractantă (Primăria, n.r.) a creat circumstanțele artificiale de anulare a procedurii de atribuire prin prelungirea excesivă a perioadei de evaluare și extinderea termenului de valabilitate al ofertei, respectiv a garanției de participare, dar și prin atitudinea rău-voitoare a comisiei de evaluare în cadrul altor proceduri de atribuire, manifestată prin solicitarea de clarificări absurde, în mod repetitiv, într-o manieră ambiguă, neclară, imprecisă și șicanatorie”, se arată în hotărârea Curții de Apel.

Odată ce a fost anulată licitația de către Primărie, Katar a depus, în primă fază, o sesizare la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Însă, forul nu a judecat pe fond reclamația și a catalogat-o, la cererea Primăriei, drept tardivă.

Motivul? Katar nu a făcut dovada că a trimis contestația și municipalității

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
2 COMENTARII
  1. Bună ziua!
    Este foarte clar, licitația trebuie să fie câștigată de Conest „abonata” Primăriei IAȘI.
    CU STIMA!

    • Hahaha…bv !!! Încă mai sunt oameni cu, capul pe umeri în Iași…
      Ce nu pot sa câștige..le anulează…a se vedea termoficarea etapa 3 și altele…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Combinatul siderurgic Liberty Galați primește un împrumut de 750 de milioane de lei | Viața Liberă

Combinatul siderurgic Liberty Galați va beneficia de un împrumut...

AUR acuză un „mercurial” al voturilor: prețuri între 400 și 1000 de lei, susține Târziu | Ziarul de Iași

AUR acuză un „mercurial” al voturilor, susținând că acestea...

Percheziții în Bihor. Grupare suspectată de trafic ilegal de migranți, vizată de DIICOT și BCCO | Bihoreanul

Percheziții în Bihor: Polițiștii BCCO Oradea și procurorii DIICOT...

Creștere semnificativă a firmelor dizolvate: aproape 700 de companii din Galați au fost închise în 2024 | Viața Liberă

Creștere semnificativă a firmelor dizolvate în județul Galați: aproape...