Profesoara de desen din cadrul Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Vorona, împotriva căreia un grup de părinți au cerut măsuri drastice printr-o petiție, nu poate fi trasă la răspundere pentru nicio abatere.
Un videoclip în care aceasta apare dezbrăcată a provocat revoltă în comunitate, dar nu reprezintă un motiv pentru care cadrul didactic să fie sancţionat, după cum a stabilit o comisie preliminară de cercetare internă.
Dascălul a atras reproşuri pentru un clip în care dansează fără sutien, alături de două manechine îmbrăcate în straie specifice femeilor din mediul rural în perioada comunistă. Filmată în 2011, scena a fost apreciată de criticii de artă internaționali, fiind premiată în Italia cu o distincţie importantă.
La finele lunii trecute, conducerea liceului din Vorona a primit prin poştă o scrisoare anonimă, prin care un grup de părinți” cereau demiterea profesoarei, după ce clipul a început să circule printre elevi.
Oamenii au sesizat conducerea liceului și ameninţau că, dacă profesoara rămâne la catedră, îşi vor transfera copiii la alte unități de învăţământ.
Cazul profesoarei care apare goală într-un video. Reacția părinților
„Noi suntem oameni simpli de la țară, trăim din munca câmpului și recunoaștem că nu ne pricepem la artă, dacă a-ți expune zonele intime în public înseamnă artă. Dar ne străduim să ne creștem copiii în frica lui Dumnezeu, cu bun simţ şi ruşine şi încercăm să-i protejăm de tot ceea ce i-ar afecta la această vârstă.
Credem că un cadru didactic trebuie să fie un model de comportament, de aceea ni se pare total nepotrivit ca această persoană să mai apară la catedră în fața copiilor noştri. (…)
Sperăm că se va ține cont de doleanțele noastre, în caz contrar vom face un efort de a ne transfera copiii la școlile din oraș”, susțin părinții revoltați”, se arată în petiţia adresată liceului.
Continuarea în Monitorulbt.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Monitorulbt.ro)
Părinții tradiționali care lasă copiii să audă toată înjurăturile posibile, sau, mai rău, îi lasă să se uite la filme care includ și scene de violență, sau le cumpără puști, tancuri și pistoale de jucărie, dar să NU CUMVA să intre în contact cu o femeie care acum 12 ani s-a filmat fără sutien, că fix pentru ASTA s-ar supăra Dumnezeu. Nu pentru alcool, înjurături, bătăi…