Declarații șocante ale fostului fotbalist Pancu: „În Cecenia poți omorî femeile oricând. Ei își păstrează tradiții cu care sunt de acord”. Cum se justifică Pancu

Data:

spot_img

Fostul fotbalist Daniel Pancu a făcut un portret admirativ al liderului cecen Ramzan Kadîrov, despre care a spus admirativ că „a omorât mii de oameni”. Ex-jucătorul s-a lăudat cu prietenia lui Kadîrov, deși acesta din urmă este aliatul lui Putin și a trimis militari ceceni în Ucraina cu misiunea recunoscută de a-l ucide pe președintele Volodymir Zelinski.

Dar cea mai șocantă declarație a fostului fotbalist despre experiența sa în Cecenia este următoarea, dată ca răspuns la întrebarea „Ce au de învățat românii de la ceceni?”:

„Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs. Chiar dacă bisericile sunt din ce în ce mai populate, copiii noștri au alte exemple în viață și altă educație. Îmi pare rău să spun lucrul ăsta, dar suntem foarte departe de ei!”

Declarația a fost dată în cadrul unui interviu acordat publicației sportive Fanatik. Daniel Pancu a jucat în sezonul 2008/2009 la Terek Groznîi. Cum militarii ceceni sunt implicați în războiul din Ucraina, jurnaliștii de la Fanatik au vrut să reamintească experiența fostului jucător în Cecenia.

Criminalul Kadîrov, văzut de Pancu ca un mare lider

Doar că Daniel Pancu l-a elogiat pe liderul criminal al acestei republici parte din Rusia.

„E născut lider, e un luptător prin excelență și am o amintire foarte puternică legată de el. Înainte de o întâlnire cu Putin în Rusia, i-a întârziat avionul două ore și a venit căpitanul de echipă să mă ia cu mașina. Ramzan Kadîrov voia să stea cu mine alea două ore cât a întârziat Putin și să petrecem timpul împreună la masă. (…)

Ne-a spus că el a luptat în război și a omorât ruși. Ăsta nu mai e niciun secret! Vorbea de mii de oameni pe care i-a ucis! El are centura neagră la karate la vreo două categorii. (…)

E un om foarte credincios și fidel legilor Islamului”, a afirmat Daniel Pancu.

Scuza clasică: „Am fost înțeles greșit”

Fostul fotbalist Daniel Pancu nu a negat afirmațiile făcute în interviul din Fanatik, în schimb a susținut, într-o intervenție la B1TV, că ar fi fost înțeles greșit.

„Am fost înţeles greşit. Îmi place modul în care se comportă musulmanii: au credință, au cultura muncii, au respect faţă de părinți… sunt lucruri pe care nu le mai văd în România, la copii noştri, am specificat foarte clar. Vă rog să mă scoateți din acest context politic.

Nu sunt de acord să moară oameni, am spus doar că sunt un popor naționalist, mi-a plăcut ce am văzut acolo, cum se comporta, stilul lor de viață”, s-a apărat Daniel Pancu.

Întrebat despre afirmația privind uciderea femeilor, fotbalistul a răspuns: „S-a înţeles greşit, nu ştiam despre ce este vorba. Jurnaliştii au mai schimbat, n-am fost înţeles foarte bine.

Îmi cer scuze, în situația aceasta cu femeile, dacă au fost interpretate afirmațiile mele. Eu mă refeream strict la omul pe care l-am cunoscut. Nu mă interesează conflictele, sunt total împotriva morții oamenilor”, a declarat Daniel Pancu pentru B1 TV.

Totuși, Daniel Pancu a repetat laudele la adresa liderului cecen, aliat al lui Putin și implicat de partea Rusiei în invazia militară asupra Ucrainei.

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...