Declaraţiile prin care profesorii se angajează să nu facă meditații, valabile de joi

Data:

spot_img

Declaraţiile prin care profesorii se angajează să nu facă meditații vor intra în vigoare de joi. Profesorii vor fi nevoiți să declare în fiecare an, în scris, pe propria răspundere, sub sancţiunile prevăzute de Codul penal pentru falsul în declaraţii, că nu fac meditaţii contra cost cu elevii de la clasele unde predau.

Ordinul nr. 3.051 din 11 ianuarie 2024 privind aprobarea Procedurii pentru completarea declaraţiilor de interese de către personalul didactic de predare va intra în vigoare chiar de la 1 februarie.

În învăţământul preuniversitar ieşean se discută despre lipsa de încredere în corpul didactic şi despre umilinţa resimţită de profesori.

Cum reacționează cadrele didactice la declaraţiile prin care se angajează să nu facă meditații

Deşi noua lege a Educaţiei interzice profesorilor să facă pregătire în particular, contra cost, cu elevii de la clasă, aceştia vor fi obligaţi să depună anual declaraţiile de interese în care vor menţiona asta explicit.

Vor declara norma didactică, activităţile de predare la care sunt încadraţi în anul şcolar în curs şi faptul că nu desfăşoară meditaţii cu propriii elevi.

Reporterii „Ziarul de Iaşi” au aflat părerea unor persoane cunoscute din învăţământul preuniversitar ieşean vizavi de această schimbare.

Acestea au subliniat umilinţa la care este supus, din nou, profesorul şi neîncrederea în personalul didactic.

Citește și: Emilia Neagu, candidata USR pentru Primăria Craiova. Olguța Vasilescu va avea, pentru prima dată, o rivală

Declaraţiile prin care profesorii se angajează să nu mai facă meditații. „Este abuzivă”

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Adrian Lăcustă, consideră această declaraţie de interese drept abuzivă, subliniind că legea deja interzice meditaţiile la clasă şi că introducerea declaraţiei presupune o lipsă de încredere în profesori.

„Această declaraţie este, din punctul nostru de vedere, una abuzivă, care pleacă de la nişte premise false.

Sunt persoane care consideră că este o nedreptate, un abuz care pleacă de la prezumţia de rea-credinţă a cadrelor didactice şi nu de la prezumţia de bună-credinţă sau de nevinovăţie, aşa cum ar fi normal”, a declarat Laviniu Lăcustă.

Mihaela Popa, profesor de matematică la Colegiul „Vasile Alecsandri” din IaşI, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, susţine că interzicerea meditaţiilor contra cost este un lucru pozitiv.

Însă, la rândul ei, crede că declaraţia de interese adaugă o umilinţă inutilă, generată de lipsa de încredere a Ministerului Educaţiei în corpul didactic.

„Faptul că profesorii nu trebuie să predea în particular elevilor de la clasă este un lucru foarte bun.

Din păcate, atât de joasă este încrederea în cadrul didactic, pe care o transmite şi Ministerul Educaţiei părinţilor. Mie mi se pare o umilinţă, însă şi profesorii probabil că au o oarecare vină, pentru că au acceptat să facă meditaţi cu elevii de la clasă”, a transmis Mihaela Popa.

Fără meditaţii contra cost pentru elevii de la clasă

Alţi profesori au susţinut că această declaraţie de interese nu este o surpriză, întrucât oricum era interzis ca un cadru didactic să mediteze contra cost elevii de la clasă.

„Consider că fiecare cadru alege să nu pregătească contra cost copiii de la clasă. Nu mă surprinde şi nu mă deranjează acest ordin. Nu cred că este ceva surprinzător pentru colegii cadre didactice.

Noi facem foarte multe pregătiri cu copii, în principal cei care au discipline de examen, dar fără bani.

Deondologic este bine să nu pregăteşti copiii de la clasă, deoarece cred că o doză de subiectivism ar putea apărea”, a spus şI Raluca Mariana Cozma, directoarea Şcolii Gimnaziale „Ion Ghica” din IaşI, Directorul Anului 2023 în cadrul Galei Directorul Anului 2023.

Deşi e văzută ca o neîncredere în cadrul didactic, unii consideră că s-a ajuns în acest punct din cauza profesorilor care au acceptat să îşi pregătească în particular elevii.

„Un cadru didactic nu trebuie să ia bani de la copil pentru a-l pregăti separat, atât timp cât el este la şcoală profesorul lui. Adică, tu reuşeşti să îl faci să ştie acasă ceea ce nu vrei să îl înveţi la şcoală, ceea ce mi se pare incorect, şi de aceea cred că pentru liniştea părinţilor e foarte bine.

Pentru integritatea unui profesor nu este atât de bine, dar s-a ajuns aici şi din greşeala profesorilor.

Însă, e o umilinţă clară pentru cei care nu fac acest lucru”, a adăugat profesoara de matematică de la Colegiul “Alecsandri”.

Continuarea, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: ZDI

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
9 COMENTARII
  1. Ce faceți cu medicii care 8si cheamă pacienții din spital sau de la cabinetele din policlinici de stat, la cabinetele private ? Ministerul Sănătății nu vede. Numai cel al Educației vede profesorii. Normal, atâta timp când în fruntea ministerului este o „doamna” care nu are nici în clin nici în mânecă cu școală. Nu a făcut macar un an în sistemul de învățământ national. Nu a predat nici măcar o ora. De unii cu studii făcute în afara ,și de toate super cursurile făcute la diferite școli în afara sistemului sunt sătui profesorii. Venim cu super idei care nu au și nu pot fi aplicate în sistemul de învățământ.
    Vă închipuiți că așa se rezolva problema proastei pregătiri a elevilor? Mai bine ați introduce un regulament mai strict in ceea ce privește absenteismul, exmatricularea și comportamentul. Acum e lasă că merge și așa. Vin nu vin la școală tot trec clasa, că știu că nu sunt exmatriculați până la final. Iar că și absente sunt cu sutele la unii elevi și tot nu sunt dați afară.
    Profesorul a ajuns servitorul părintelui și elevului.
    Pe lângă părinți și elevi sunt umiliți și de mister, că de doamna ministru trebuie sa de-a bine in fața consiliului elevilor și al parintilor

  2. Foarte bine. Excelent
    Stiu un profesor de liceu care nu numai ca face pregatire ,,en gros,, cu elevii de la clasa dar face si diferente de notare intre cei cu care face pregatire si cei cu care nu face pregatire.
    Nu e mare problema de ,,umilinta,, – e problema ca fara aceste declaratii, intentia buna devine o simpla idee pierduta drum.

    In plus, la nivelul societatii sunt situatii mult mai serioase in care statul face ,,verificari,, ce par inutile celor vizati.
    De exemplu, daca un bolnav psihic ce are certificat medical de handicap trebuie pus sub interdictie, in dosar se fac doua noi expertize medicale ( cu un cost de cca 2000 lei) desi e clar ca medicii nu elibereaza certificat de handicap in mod nejustificat. Si bolnavii nu se simt ,,jigniti,, si nu ii apara nimeni nici pe ei, nici pe medici a caror opinie este verificata.

    Asta e legea. Sa o respectam, fara sa ne simtim umiliti ca o facem.

    • Tocmai, reclamati l! Declaratiaastatransforma in victima unei dubleanchete disciplinare si penale un profesor doarfiindca un elev corigent reclama ca a facut meditatii platite cu acel profesor. Sau orice vecin ce doreste locul de parcare al unui profesor sa reclame acest fapt si profesorul setrezeste si cu o ancheta penala pe langa una disciplinara. Doar un profesorcare nu are habar deceea ce implica o ancheta penala poate fi deacord sa seexpuna. Exista legea invatamantului care prevede clar ca este interzis, pai exista suspiciunea, ok, ancheta disciplinara.

  3. De ce să facă pregătire în particular contra cost cu proprii elevi? Dacă tot le place această meserie, ar trebui să o facă doar din plăcere. În plus, dacă in urma efortului depus de profesor copiii au și rezultate, pentru profesorul care i-a pregătit ar trebui să fie cea mai mare mulțumire sufletească. Cel putin așa ar trebui să fie intr-o societate normală. Bineînțeles că în ziua de astăzi totul se rezumă la bani și nu se mai apreciază calitatea ci doar cantitatea. (A nu se înțelege că toți profesorii sunt la fel). Problema e că statul nu se implică absolut deloc în pregătirea elevilor și nu plătește suficient efortul profesorilor motiv pentru care se ajunge la astfel de situații. Cel putin în țărișoara asta, inculții care stau la ,,butoane” au nevoie doar de alții mai proști decât ei, care să ii voteze și mai apoi să îi manipuleze cum vor. Trăim într-o societate bolnavă unde totul se rezumă doar la bani și din acest motiv nu mai știm să apreciem tot ce e normal.

    • Mai nou, asa din 2010, conti nuturile necesare pentru examenele deadmitere la facultate a fost ,,ciuntit”” sau exclusdin programele de studiu pentru liceu, ca urmare doar cu pregatiresuplimentaraeste posibila admiterea in invatamantul superior la facultati careasiguraun locde munca. Profesorii au facut memorii la minister, darfara un rezultat favorabil si astaa fost punctul initial pentru aparitia unei nise ,,meditatiile” care culmea nu asigura clientela necesara platformelor educationalesiatunci s-a gasit rezolvarea: interzicereapregatirii suplimentaredecatreprofesorul de la clasa care dovedestem irefutabil, caesteexplicit si poate fi ales de elev ca coordonator al pregatirii pentru examenul deadmitere in invatamantul superior. La asta se rezuma tot circul cu aceste declaratii care nu stiu cata baza legala au. Am o vaga senzatie ca in curand o instanta le va declara abuzive. Orice pereche de corigenti majori poate sustine si reclama un profesorca ii pregateste contracost, scot profesorul de la clasa pe perioada anchetei penale de fals in declaratii, un profesor inlocuitor ii va promova si profesorul initial trebuiesasedescurce sa aduca dovezi ca nu a luat bani pentru ca nu i-a pregatit.

  4. Să fim serioși ! Câte dintre cadrele didactice respectă această lege ? Este doar o sperietoare de ciori de care se tem doar cei slabi de îngeri. Cunosc foarte multe cazuri în care profesorii fac pregătire la ora actuală cu proprii elevi și nu se întâmplă nimic. Cred că se merge pe proverbul ,, Câini latră, ursul trece.”

  5. Este corect , adica la ore nu reusesti sa-l.ajuti sa-nteleaga lectia..dar in privat pe bani reusesti..este jenant…discriminare in elevi…Ai bani e ok..n-ai bani..repetent..corigent..in ce lume traim..in Brasov sunt ff multi inv care sub masca after isi mediteaza propriile elevi..Stop !! Fa-ti datoria la clasa..plus ore de remediere in scoala..nu alerga dupa banii parintilor ! De vina sunt si directorii sub ochii carora f multi inv isi duc proprii elevi in diferite locatii inchiriate nu e ok

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...