Degustare de toamnă la USV Iași. Cum recunoști cel mai bun strugure de masă | Ziarul de Iași

Data:

spot_img

Vineri, la Universitatea de Științele Vieții din Iași (USV Iași), peste 30 de soiuri de struguri au fost prezentate și savurate de cei prezenți la o degustare dedicată pofticioșilor.

Pe lângă soiurile cultivate în viile Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași (Gordin, Gordan, Berbecel, Cruciulița, Frâncușă, Grasă, Tămâioasă românească, Chasselas roz și doré, Italia, Moldova, Victoria, Cardinal, Muscat de Hamburg și altele) pe „tarabele” din curtea USV Iaşi şi-au făcut loc şi soiuri cultivate de producători cunoscuți (Cotnari, Panciu și altele).

„Are o pulpă destul de crocantă, o aciditate destul de acceptabilă, e un soi foarte bun, se numește «Ozana». Sunt consumatoare de struguri, mai ales că acum e sezonul lor. Dacă nu consumăm acum, atunci când?”, a declarat o tânără care a participat la degustarea organizată de USV.

„Boabe de soare” i-a ţinut pe copii lipiţi de farfuriile cu struguri, în timp ce adulţii şi-au luat în serios rolul de degustători şi au parcurs traseul strugurilor, testându-i pe fiecare.

Citește și: Ciolacu: Nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte Iohannis să candideze

Peste 30 de soiuri de struguri adunate la un loc

,,La evenimentul «Degustare de boabe de soare», organizat de Facultatea de Horticultură și USV Iași am adunat peste 30 de soiuri de struguri, atât pentru consum în stare proaspătă (struguri de masă), cât și soiuri pentru vin, pentru a arăta diversitatea și bogăția paletei de material viticol în România. Avem și soiuri albe, rose, negre, dar ce este foarte interesant în cadrul acestei degustări este prezența partenerilor noștri care ne-au trimis exemple din soiurile de masă, create de ei. Cele două crame partener, «Cotnari» și «Domeniile Panciu» ne-au trimis materia lor primă pentru vinuri. Ce am adus noi sunt soiuri mai puțin cunoscute consumatorului și publicului larg, de exemplu «Gordin», «Gordan», sunt soiuri de vin și soiuri pentru consum în stare proaspătă, care pot reprezenta răspunsul tehnologic la această mare problemă a schimbărilor climatice ce poate să îi lovească foarte tare (și deja se întâmplă acest lucru) pe viticultori.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Artefacte cu o vechime de 3.000 de ani descoperite de arheologi în situl de la Băila Figa | Săptămâna Online

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Ziarul de Iași)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul Slatinei vrea alianță cu AUR în Consiliu Local | Reporter24

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a reînnoit invitaţia către...

Constructorul WeBuild a blocat Drumul Expres Brăila-Focșani, la final de licitație | De Brăila

Compania italiană WeBuild a blocat proiectul Drumului Expres Brăila-Focșani,...