Deputatul PNL Alexandru Muraru cere Parchetului General să facă recurs în casație față de achitarea foștilor torționari ai disidentului Gheorghe Ursu

Data:

spot_img

Deputatul PNL Alexandru Muraru a cerut Parchetului General să facă recurs în casație pentru a „răsturna” sentința Curții Supreme care i-a achitat pe foștii securiști acuzați de torturarea disidentului Gheorghe Ursu.

„Decizia aduce o gravă atingere idealului nostru de a crede în dreptate și libertate. Decizia uluitoare a magistraților Curții Supreme în cazul achitării ofițerilor de Securitate care l-au anchetat pe Gheorghe Ursu este de neînțeles și anihilează orice speranță că România mai putea face dreptate în cazul uciderii acestuia”, a spus Muraru într-o postare publică.

„Constatăm astăzi, la 33 de ani de la căderea comunismului, că prea puține au fost cazurile în care securiști au fost condamnați pentru crimele comise, deși vieți omenești au fost pierdute din cauza unor torționari dezumanizați care au persecutat, spionat, șantajat și maltratat orice persoană care aspira la o societate liberă de sub jugul dictatorial.

Hotărârea de achitare a ofițerilor de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş este derutantă și totodată înspăimântătoare și reprezintă, fără doar și poate, un eșec instituțional perpetuu, la limita coluziunii cu resemnarea faptică.

Cum ar fi fost dacă astăzi, Ioan Ficior si Alexandru Visinescu, celebrii torționari condamnați, ar fi fost achitati de acești judecători?”, a mai declarat el.

Judecătorii Curţii Supreme i-au achitat joi pe foștii securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu, potrivit minutei de ședință. Cei doi fuseseră achitați și de Curtea de Apel, în 2019.

Citește și Securiştii acuzaţi de uciderea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, achitaţi de Curtea Supremă

„Din punctul meu de vedere, sentința în cazul lui Gheorghe Ursu reabilitează regimul ceaușist, neagă acțiunile represive, neagă disidența și lupta pentru libertate. Este o sentință aproape fără precedent, care dezonorează orice cetățean român.

Practic, prin această decizie a ÎCCJ, România se întoarce în urmă cu 30 sau chiar cu 40 de ani, pentru că judecătorii regimului comunist ar fi luat practic aceeași decizie, ar fi spus că acești doi criminali, aceste bestii ale Securității, torționari, nu l-au ucis pe inginerul și disidentul politic Gheorghe Ursu.

Gheorghe Ursu a fost ucis de Securitate în 1985, iar în 2023 a fost ucis a doua oară de către justiția română, o barbarie absolută”, a mai scris Muraru.

Pârvulescu și Hodiș erau ultimii judecați pentru că ar fi participat la uciderea, în 1985, a disidentului Gheorghe Ursu. În 2000, colegul de celulă al lui Gheorghe Ursu, Marin Clită, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, iar trei ani mai târziu, coloneii Tudor Stănică, șef al Miliției Capitalei în 1985 și Mihai Creangă, adjuctul lui, au primit aceleași pedepse pentru moartea lui Gheorghe Ursu.

Oficial, Securitatea l-a acuzat pe Gheorghe Ursu de deținerea ilegală a 17 dolari și l-a arestat pe 21 septembrie 1985, în încercarea de a preveni un caz de „persecuție politică”, acuzație care ar fi adus grave prejudicii de imagine regimului Ceaușescu.

În realitate, Ursu era urmărit de Securitate pentru scrisorile citite pe postul Europa Liberă și pentru jurnalul în care nota ororile regimului comunist.

sursa foto – Alexandru Muraru

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Manea electorală pentru liberalul Ciucă compusă de un misogin notoriu

Manelistul Dani Mocanu a compus o melodie pentru candidatul...

Revizionismul lui Simion și întâlnirile cu agenții ruși | Puterea a Cincea

Revizionismul lui Simion și întâlnirile cu agenții ruși. Calitatea...

Ludovic Orban se retrage din cursa pentru Cotroceni. O va susține pe Elena Lasconi

Ludovic Orban se retrage din cursa pentru Controceni și...