Deputatul Tudor Benga, împreună cu alți demisionari din USR, a fondat recent partidul Uniunea Pentru Reforma Statului și Protecția Drepturilor Fundamentale (URS.PDF).
Este la al doilea mandat de deputat în Parlamentul României, de ambele dăți fiind ales pe listele USR. A fost membru în Biroul Național al partidului, dar a demisionat în iunie 2022, după șase ani de activitate. A intrat în conflict și cu gruparea creată în jurul lui Dan Barna de la centru și cu gruparea primarului Allen Coliban de la Brașov.
A făcut facultatea și un master în relații internaționale în America. Este antreprenor, cu două companii la activ (Okian, distribuție de carte și librărie online, și Frisbo, e-fulfillment).
În Parlament, s-a concentrat pe reforma administrației publice (inclusiv reorganizarea teritorială a țării) și pe eliminarea barierelor de participare la viața politică (inclusiv simplificarea accesului la vot pentru diasporă).
Răzvan Sibii: De ce era nevoie de încă un partid mic, rupt din USR?
Tudor Benga: Eu sunt de părere că e important să existe construcții de la zero care să recupereze spiritul a ceea ce a fost USR-ul la început. Realitatea este că acest spirit s-a pierdut pe drum. S-au adunat niște ani, s-au adunat niște mișcări, niște fuziuni, niște supărări, niște războaie interne. Organizația s-a ofisicat în diverse feluri. Și eu rămân la părerea că spiritul ăla de la început e important.
Dincolo de asta, e o chestie de calcul, de logica asta a start-up-urilor de orice fel din lume — fie că sunt de business, non-profit sau publice: ca unul să reușească, o sută trebuie să încerce.
Rămân la părerea că nu există o altă variantă. România nu va putea încheia tranziția până nu încheiem și partea politică — pentru că tranziția nu e doar o chestie economică, ci și una cât se poate de politică — până nu există partide pornite de la zero, de la firul ierbii și controlate de jos în sus. Sistemul politic românesc este feudal dintr-un milion de puncte de vedere. Legislația îl încurajează să fie așa. De asta eu rămân la părerea că fără construcții noi, cum a fost USR-ul la început, nu se poate.
USR PLUS, în ansamblul lui, a reușit în 2019 la europarlamentare, când a fost scorul lui record, să mobilizeze aproape 25% din votul total.
Oamenii ăia nu mai pot fi mobilizați la urne sub un singur steag. Atâta încredere s-a pierdut în tot procesul ăsta încât nu se va putea reface decât pe organizații mai mici, pe rețele de încredere mai mici. Ăsta e modul în care mă uit eu la lucruri.
Spune-mi despre noul tău partid.
De la finalul lunii iunie suntem oficial înscriși în Registrul Partidelor. A durat vreo opt luni de zile toată distracția asta. Mi se pare aberant că a durat atâta, dar asta e altă discuție.
Numele este deocamdată cel cu care am plecat la drum: Uniunea pentru Reforma Statului și Protecția Drepturilor Fundamentale.
Este foarte probabil ca în toamna asta, pe măsură ce începem propriu-zis procesul de deschidere, de admitere de noi membri, să facem o ajustare și la nume.
Nu cred că va fi fundamental diferit, dar vom integra o parte din feedbackul pe care l-am primit deja. Noi oricum trebuie să facem niște modificări statuare, să facem un statut cât mai apropiat de genul de organizație pe care eu am promis-o și pentru care tot timpul m-am luptat și în interiorul USR-ului.
Care este doctrina politică a partidului?
Eu sunt un liberal, atât economic cât și social, ceea ce nu mă așează foarte clar pe spectrul politic european. Dacă ești liberal social, ești mai degrabă de stânga; dacă ești liberal economic, ești mai degrabă de dreapta.
Eu întotdeauna am fost de părere că țara asta nu poate să meargă înainte exclusiv cu măsuri de dreapta sau de stânga. Realitatea este că sunt niște ecarturi atât de mari în societate încât e nevoie de o cantitate de măsuri de dreapta care să eficientizeze un pic statul.
Dar în egală măsură te lupți cu sărăcia cruntă care există încă în părți mari din societate. Nu ai cum să nu iei măsuri anti-sărăcie, care sunt mai degrabă de stânga.
Ce vreau eu să zic este că evit — și nu din motive politicianiste, ci din motive cât se poate de concrete și aplicate — ideea asta că trebuie să te situezi pe spectru la stânga sau la dreapta.
Din tot ce am pus pe hârtie până acum [reiese că] scopul organizației pleacă de la ideea de a reforma statul. Fără o reformă profundă a statului, țara asta nu se poate mișca înainte. Și societatea și economia s-au mișcat mult înaintea statului. În momentul de față, frâna de mână acolo e.
Ceea ce nu înseamnă că sunt libertarian. Majoritatea oamenilor cu care colaborez la construcția asta nu sunt libertarieni.
Dar pe de altă parte, niște lucruri fundamentale pentru funcționarea statului trebuie reașezate de la zero, fiindcă reflectă o cu totul altă epocă, cu totul alte obiective politice.
Nu reflectă un stat modern în care statul este acolo să servească societatea și să fie controlat de societate. Este taman invers, adică e o rămășiță comunistă până-n măduva oaselor, în care statul încearcă să controleze societatea de fapt.
Nu știu dacă mai ții minte, dar în 2012, când erai încă la școală în America, te-am intervievat pentru un articol căruia îi dădusem titlul de „De stânga în America, de dreapta în România”. Atunci te declarai a fi „un om de dreapta pe spectrul politic românesc”. Mai are sens acestă descriere?
Are sens fix în ceea ce-ți spuneam mai devreme — în sensul în care eu rămân ceea ce se cheamă un liberal economic. Din punctul ăsta de vedere, cred în nevoia de a avea un stat ceva mai micuț și de a reduce povara fiscală. Adică ideea de a folosi pe cât posibil mecanismele competiției libere de piață — ăsta este crezul meu economic fără dubiu.
Tot în acel interviu, ziceai că n-ai putea vota cu Partidul Republican american pentru că nu sunt liberali sociali. Pe vremea aia era vorba de gay rights, în primul rând. În România, problema parteneriatului civil pentru cuplurile gay încă n-a ajuns la fierbere, dar probabil vom ajunge acolo curând. Cum se poziționează partidul tău din punctul ăsta de vedere?
— Partea aceea de drepturi fundamentale [la care face referire și numele partidului – n.red.] fix aici se întoarce. Sunt drepturi fundamentale care sunt scrise inclusiv în Constituția României și da, din acest punct de vedere, tot ceea ce înseamnă drepturile minorităților de toate felurile, fie ele etnice, religioase, sexuale, etc., sunt niște drepturi sfinte.
Din clipa în care am fost ales, prima mea poziționare cât se poate de clară a fost în 2017, când a apărut la vot în Parlamentul României problema referendumului CpF. Deci, din punctul ăsta de vedere, ce-mi doresc eu pentru țara asta este acea democrație liberală europeană care respectă fără niciun fel de discuție drepturile minorităților de orice fel.
Deci URS.PDF va fi un partid care — fără echivoc à la USR — se va declara de partea parteneriatului civil, poate chiar a dreptului la căsătorie și adopție pentru cuplurile gay, drepturilor comunității transgender, etc.?
Din punctul ăsta de vedere, eu pot să-ți zic unde stau eu azi. Deci, na, faptul că suntem cinci sau câți suntem în clipa de față în organizație… Dar din punctul ăsta de vedere, de acolo venim și de asta ne-am și asumat cât se poate de clar ceea ce înseamnă drepturile fundamentale ca parte din viziunea noastră despre viață, despre politica pe care vrem să o facem.
Dacă faceți astfel de declarații [de susținere a drepturilor LGBT] vi se va pune eticheta de progresiști.
Mie mi se pare foarte puțin importantă eticheta. Eticheta mi se pare că e o chestie care e foarte folosită în România pentru a da ciomege în cap. Si nu numai în România. Războaiele culturale, fie ele în America sau în România sau în Rusia sau oriunde, sunt instrumentul preferat al politicienilor de toate neamurile pentru a ascunde eșecuri de policy. Faptul că, din păcate, acolo se duce bătălia democratică în multe țări occidentale e o realitate neplăcută.
Dar, revenind, mă interesează mai puțin că ne numește lumea progresiști, liberali sau cum ne-o numi. Întrebarea este, ce e de făcut? Unu la mână: ca să readuci un sentiment de încredere și speranță în procesul politic în România trebuie să ne punem întrebarea „Băi, unde am dat-o de gard?”
Că undeva am dat-o de gard. E indiscutabil, pentru că s-a pierdut energia deceniului 2010-2020, care a fost un deceniu cu mult protest, cu multă mișcare civică în România. Deci cum recuperez energia aia? E o discuție și pentru asta este nevoie de muncă politică de la zero.
Partea cealaltă are de-a face cu „Băi, unde sunt punctele nevralgice în funcționarea statului și politicii românești care ne fac să rămânem în permanență pe loc sau, mă rog, în stilul clasic românesc, așa, de Mănăstirea Meșterului Manole, în care tot ce construiești ziua se surpă noaptea?”
Asta cu „punctele nevralgice” mă face să mă gândesc la șmecheria unor politicieni care zic că sunt progresiști — sau liberali sociali, cum zici tu — însă când sunt întrebați despre, să zicem, drepturile comunității transgender, zic „Mă, ăsta nu-i un punct nevralgic al societății românești. Nu e cel mai important lucru”. Iar asta e percepută de unii ca o fofilare, ca o teamă de a spune tranșant „Da, mă, sunt pentru dreptul omului de a-și schimba genul cu aprobarea doctorului!”
Pai dacă mă întrebi dacă e cel mai important lucru în viața României, îți răspund și eu că nu e cel mai important lucru…
Păi, așa, multe nu sunt „cel mai important lucru în viața României”, dar asta nu înseamnă că…
Ceea ce pot să zic că este cel mai important lucru în viața României are de-a face — și ăsta e crezul meu cât se poate de sincer — cu legile de participare politică care țin piața politică îngrozitor de închisă. Deci ăla este un blocaj major.
În manifestul nostru, al Uniunii Pentru Reforma Statului și Protecția Drepturilor Fundamentale, sunt opt puncte foarte clare pe care noi le-am subliniat ca fiind puncte nevralgice și care au de-a face toate cu reforma statului.
Noi în clipa de față avem o piață politică complet închisă. Avem o lege a partidelor care încurajează feudalismul sistematic în interiorul partidelor. Avem un stat care este organizat și fragmentat cât se poate de deliberat feudal. Sunt proiecte de lege pe care le-am inițiat, și despre care pot să vorbesc, cu reforma administrativ-teritorială. Este o chestiune critică ca să începi să pui țara pe roate. E o discuție întreagă despre rolul serviciilor în modul în care este păpușărită democrația românească. Deci astea sunt lucruri fundamentale.
De ce să spargem USR-ul?
Problema nu e că spargem USR-ul. Problema e că USR-ul a eșuat să țină mobilizat acel procent consistent din populație pe care reușiseră să-l miște în 2012. Eșecul ăla n-a fost circumstanțial. Eșecul ăla a fost un eșec cât se poate de concret din interiorul partidului.
Noi aveam o datorie mai presus de orice altceva: să fim extrem de scrupuloși pe proces. Fiindcă asta ne câștigase încrederea oamenilor. A venit un moment în care, din varii motive de politichie internă și trosneală și orgolii și bătălie pură de putere, acea misiune a fost abandonată.
Dintr-odată a început speech-ul „Nu, nu, că treaba noastră este să reformăm acum, să facem, să dregem” — când noi nu eram în postura aia. În momentul în care am început să tăiem colțuri și să găsim scurtături, am pierdut enorm de mult încrederea oamenilor.
Și pe bună dreptate. Promisiunea noastră fundamentală — „Altfel de politică până la capăt” — noi ne-am încălcat-o. Asta e realitatea. Ăsta a fost eșecul USR PLUS. Și nu este un eșec al alegătorilor USR PLUS. Este un eșec al leadershipului USR PLUS și un eșec al partidului în ansamblu.
Atunci de ce nu cu REPER sau cu acest partid nou, SENS?
SENS-ul să vedem când se va înființa, cum se va înființa. Eu am discutat cu oamenii de-a lungul timpului. Eu eram destul de avansat în proces [cu URS.PDF] în momentul în care s-au ocupat de chestia asta.
Am avut discuții și cu REPER-ul. Am spus cât se poate de clar în momentul în care am plecat din USR: la nivel parlamentar și la nivel procedural, ori de câte ori a fost nevoie de semnătura mea pentru moțiuni au avut sprijinul meu în egală măsură.
REPER-ul, cand avea nevoie de încă o semnătură pentru a încerca să-și facă grup parlamentar, a avut sprijin [de la mine]. Am fost ales pe listele USR PLUS, și din punctul ăsta de vedere, sub nicio formă nu o să caut [să-i sabotez].
Însă eu nu am votat fuziunea dintre USR și PLUS. Am spus cât se poate de clar la momentul ăla că e o greșeală și că riscă să îndepărteze o parte din electoratul nostru și exact chestia asta de care povesteam mai devreme — să nu ne ținem de promisiunea fundamentală.
Au existat USR si PLUS, au făcut marea nuntă, nuntă despre care eu am fost sceptic, după care, la un an sau doi, s-a dovedit că scepticismul meu a fost real — adică o bună parte din partea de PLUS a plecat și a devenit REPER. Acum eu n-am cum să vin și să zic dintr-o dată „Băi, hai să uităm de toată chestia asta”.
Cred că toate eșecurile alea trebuie asumate de USR și de leadership-ul PLUS si REPER. Și încrederea oamenilor nu se va câștiga decât în momentul în care toți oamenii ăștia… Inclusiv eu, da — dar, fără niciun fel de falsă modestie, eu am fost cât se poate de vocal și deschis și asumat despre partea asta într-un mod în care alții nu au fost!
Acesta este motivul pentru care eu am considerat că da, este nevoie și de o a treia cale, inclusiv în interiorul a ceea ce a fost USR PLUS. Iar dacă în interior se va dovedi că e nevoie de patru, cinci, zece, douăzeci de căi, asta e viața. La final, pe termen lung, nu poți să faci democrație matură altfel decât încercând și dând câte opțiuni e nevoie electoratului.
Te întrebam în 2012 despre un nou partid pe scena politică românească la vremea aceea: Noua Republică a lui Mihail Neamțu. Și mi-ai zis așa: „Eu sunt un votant natural de dreapta, dar sunt extrem de sceptic față de abordarea creștin-democrată. Pe mine mă sperie foarte tare că Biserica Ortodoxă este instituția cu cel mai mare grad de grad de încredere în România. E de fapt o forță foarte anti-modernă”. Cum te raportezi acum față de BOR?
Cum mă raportam și atunci — și cred că timpul a dovedit lucrul ăsta, din păcate. Nu cred că BOR-ul este o forță modernizatoare în România. În toți anii ăștia — sunt cam 10, 11 ani de-atunci — sunt atâtea scandaluri, în special în legătură cu finanțarea și cu cumetria asta politico-financiar-religioasă care nu e cușeră deloc.
Mai departe de atât, acum suntem la momentul în care toată energia aia naționalist-conservatoare, inclusiv cu filonul religios, este preluată de AUR. Probabilitatea este că la următoarele alegeri AUR va avea un scor cât se poate de consistent.
Eu am spus cât se poate de asumat tot timpul: eu sunt un pro-occidental get-beget, sunt un globalist get-beget, sunt un federalist european. Îmi doresc să vedem într-o bună zi Statele Unite ale Europei — cred că aia este soluția. Cred că locul României este să fie parte din genul ăsta de federație și, mai mult decât atâta, [să adere] la valorile atașate [unui asemenea proiect] — la alea mă raliez și eu.
Când candidați prima oară?
Greu de zis. Nu știu dacă vom candida din start la europarlamentare. Proiectul în sine are două componente majore. Una este partea asta de viziune, de reformă a statului, care e foarte importantă și care e cumva strategică. Cealaltă este un pic mai tactică, în sensul în care locul normal în care trebuie să pornești o bătălie politică în României e la nivel local. Nu cred că e realist să ne gândim că o să construim o organizație națională cu prezență până în ultima localitate într-un an de zile.
Deci, din punctul ăsta de vedere, ne vom focusa pe zonele urbane mari și vom ținti cât se poate de clar să ne batem pentru prezență în consiliile locale si consiliile județene în zonele metropolitane mari din jurul marilor orașe din România. Dar e greu de zis — în funcție de ce se va întâmpla, nu știu dacă vom intra în alegerile europarlamentare sau doar la locale.
Luați în calcul la moment dat coaliții cu USR, REPER, SENS și ce o mai fi pe-acolo frecventabil?
Eu nu cred că poți să faci muncă cinstită de construcție politică de la zero în clipa asta în România pornind cu gândul că faci alianță, faci ailaltă… Întrebarea este dacă noi cu acest proiect și cu viziunea pe care o punem pe masă în clipa de față către oamenii pe care vrem să-i atragem — la nivel instituțional, statut, mod de funcționare, reformă — întrebarea este dacă reușim să strângem un grup coerent de oameni.
Și repet: [vrem să recreăm] ceea ce era USR-ul la început, în sensul că ăsta să fie genul de proiect în care oamenii care doresc să se implice politic — cu viziune pe termen lung și cu gândul că partea asta de implicare politică e o chestie la fel de importantă ca implicarea civică, la fel ca voluntariatul — [s-o poată face].
Câtă vreme reușim să construim credibil chestia asta și să adăugăm om autonom lângă om autonom, eu cred că e o cărămidă pusă. Dar dacă pornim de la ideea că trebuie să obținem X la sută în alegeri sau funcția cutare și cutare…
Ceea ce încerc să zic este că construcția de la firul ierbii, corectă politică, trebuie să fie în primul rând o modalitate de asociere a oamenilor liberi, autonomi, care să simtă că au un cuvânt de spus până la capăt și că, dacă ne strângem suficienți și suficient de aliniați filozofic vizavi de ceea ce vrem să obținem, atunci poate că la un moment dat vom reuși să contăm.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Mai multe articole de Răzvan Sibii pot fi citite și aici.
Răzvan Sibii deține un doctorat și un master în Comunicare la University of Massachusetts Amherst, precum și un B.A. în Jurnalism la Universitatea Americană din Bulgaria. Interesele sale academice, pedagogice și jurnalistice se concentrează pe probleme de limbă, construcția identității, imigrație și încarcerare.
A lucrat ca reporter în presa scrisă, în Arad și Timișoara. În prezent predă Jurnalistica la University of Massachusetts Amherst.
Scrie editoriale lunare despre problema imigrației în Statele Unite pentru un ziar local din vestul statului Massachusetts, Daily Hampshire Gazette.
A colaborat din America cu mai multe publicații românești (Adevărul, Foreign Policy, Inclusiv.ro, Libertatea).
Din ianuarie 2024, a devenit colaborator al PRESShub.
