Descoperire revoluționară în lupta cu autismul

Data:

Cercetătorii israelieni au descoperit legături între substanțele chimice, cu implicații în tratarea mai multor afecțiuni neurologice.

Un nou studiu condus de Dr. Haitham Amal și echipa sa de la Școala de Farmacie din cadrul Facultății de Medicină a Universității Ebraice din Ierusalim a descoperit o legătură directă între nivelurile de oxid nitric (NO) din creier și autism. Studiul a fost publicat lunea trecută în prestigioasa revistă „Advanced Science”.

Citește și Semne bune pentru agricultori – primele tomate din sere au ajuns la vânzare

Conform universității, studiul a demonstrat că indicatorii de autism cresc pe măsură ce nivelul de oxid nitric (NO) crește în creier, acesta fiind un mecanism al autismului necunoscut până acum. Dimpotrivă, în cazurile în care nivelurile de oxid nitric din creierul șoarecilor de laborator pe care s-au efectuat teste au fost scăzute într-o manieră proactivă și controlată, indicatorii de autism și comportamentul specific autismului au scăzut în mod corespunzător. Mai multe, în Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Averea impresionantă a lui Gheorghe Piperea, avocatul trimis de AUR în Parlamentul European

Pe locul trei în lista candidaților pentru europarlamentare din...

Viața din Pata Rât pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

Viața din Pata Rât pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. „Waste Side Story...

Capodopere ale Muzeului Naţional Brukenthal disponibile în variantă NFT, pentru iubitorii de artă

Pentru prima dată, capodopere ale Muzeului Naţional Brukenthal sunt...