România este țara femeilor frumoase. Aceasta este convingerea multor români. Mai puțin se aude vorbindu-se despre această realitate la străini. Poate pentru că au ei o altă grilă de valori. Sau poate pentru că frumusețea e relativă și fiecare popor o percepe altfel?
Dar ce însemnătate are această frumuseţe pentru românce? Prin românce doresc a se înțelege toate femeile care trăiesc în România, deci şi cele de la sate, şi femeile din categoria de mijloc care trăiesc din salarii şi pensii câştigate cinstit, care-şi duc viaţa în orăşele de provincie, româncele cu studii medii sau universitare, doar cu câteva clase sau fără clase, toate.
Înţelegem lumea mai bine când trăim nemijlocit realităţile ei. Aşa se face că acest subiect mi-a dat de gândit: cât de bine îi este unei românce în secolul XXI?
Cât de mult sunt susținute femeile de către statul român? Ce rol are educaţia în viaţa sa?
Mi-am pus aceste întrebări de multe ori, dar am avut timp să mă aplec mai adânc asupra lor într-o situaţie în care sănătatea mi-a fost ameninţată şi am ajuns într-un spital begian. După ce am scăpat teafără, m-am întrebat: ce s-ar fi întâmplat cu mine în România? Bineînţeles, întrebarea trimite şi la alte femei, problema mea de sănătate fiind tipic feminină.
Sănătatea este, după mine, cel mai important aspect care afectează bunăstarea unei femei. Nu poţi studia, nu poţi munci, nu-ţi poţi construi un confort cât de mic, dacă nu eşti sănătos. Cât de bine le este româncelor?
Primul lucru la care m-am gândit, constatând profesionalismul cadrelor medicale belgiene, a fost situaţia din spitalele româneşti de stat.
Vorbesc despre spitalele de stat, pentru că în Belgia nu există spitale particulare şi pentru că în România nu toată lumea îşi permite să plătească taxele cerute de spitalele particulare, care, e drept, oferă îngrijiri de calitate.
O femeie bolnavă, internată într-un spital de stat din România, va trebui să aibă grijă să se pună bine cu infirmierele pentru lenjeria de pat, cu asistentele ca să fie bine tratată şi băgată în seamă şi cu medicul.
Pe lângă durerile facerii sau boli, românca mai are o problemă: cui să dea, cât să dea, ce să dea şi „oare e mulţumit(ă)”? Toate aceste griji înseamnă bani şi umilinţă.
În România, categoria oamenilor bogaţi sau care trăiesc confortabil nu este deosebit de groasă. În plus, nu toată lumea se pricepe la dat – o chestiune de caracter, educaţie, ş.a.m.d. Dacă nu ai cunoştinţe, pe lângă bani, în România te-ai ars. În ultimul timp, am fost aproape convinsă că exagerez. Este adevărat că lucrurile au evoluat, însă nu peste tot și nu în totalitate.
Aceste probleme legate de datul plicului sunt încă vii. Chiar vara aceasta, în România, o tânără îmi povestea că a fost internată cu fetiţa într-un spital dintr-un oraş mare şi că nici nu a fost băgată în seamă de medici vreo două săptămâni pentru că nu a dat.
Ea însăşi e medic şi era convinsă că aceste practici au dispărut, că sunt nişte acte înjositoare şi pentru cei ce dau, şi pentru cei care primesc.
Ce se întâmplă cu românca din clasa de mijloc când ajunge în spitalul de stat? În general, dacă are ce să dea, cui să dea şi curaj să dea, e bine. Dacă nu, e rău. Ce se întâmpală cu femeia de la ţară, care nu are venituri decât atât cât să poată supravieţui, după o intervenţie chirugicală majoră? Să presupunem că are şi ea ceva de dat şi că iese cu bine din spital.
Ajunge acasă, unde o aşteaptă copiii şi un bărbat, dacă nu e văduvă, divorţată sau nemăritată. Copiii sunt mici şi trebuie îngrijiţi, iar bărbatul e bărbat: el ştie că trebuie să aibă mâncare pe masă şi să fie îngrijit. Recuperarea femeii îl preocupă prea puţin, până la deloc. Pentru femeie, acest lucru poate fi fatal, căci o operaţie majoră poate aduce cu sine complicaţii.
Pe langă corvoadele gospodăreşti, femeia trebuie să fie la dispoziţia bărbatului, căci acesta are nevoie şi de sex, ceea ce, pentru o perioadă, femeii îi este interzis. Dar bărbatul e bărbat – el are dreptul la satisfacerea nevoilor de bază: hrană, somn, sex. Altfel, îşi ia dreptul să viziteze alte femei. Femeia lui trebuie să-l înţeleagă, dar nu-i este bine. Sau nu-l înţelege şi iar e rău.
Una din tarele educaţiei româneşti în familie chiar şi în acest secol – şi, din nou, nu aş vrea să se înţeleagă educaţia doar în oraşe (mari), ci în Romania, per ansamblu – este că aceasta este făcută cu diferenţe prea mari între fete şi băieţi. Se vorbeşte des despre mamele băieţilor, despre soacra – poamă acră, înţelegându-se prin aceasta mama băiatului căsătorit.
Dar şi mamele de fete fac aceeaşi greşeală: educaţia pe care fetele o primesc este aceea de a fi supuse, bune gospodine şi slujitoare. Cunosc femei cu studii superioare, inteligente – inginere, profesoare, învăţătoare, contabile… – care nu mai au timp să citească – una din cele mai la îndemână faţete ale instruirii continue. „Când s-o mai fac şi pe asta, dacă trebuie să gătesc, să ajut copilul la teme, …?”
E de înţeles. Din nefericire, aceasta este o realitate curentă în România, o moştenire transmisă din generaţie în generaţie. Sunt prea puţini bărbaţi, chiar şi printre cei şcoliţi, care împart cu soţiile sarcinile în gospodărie şi educaţia copiilor, în condiţiile în care ambii soţi muncesc.
Societatea românească rămâne cu precădere o societate patriarhală. Doar tinerele generaţii mută accentele – oare îndeajuns?
Dacă educaţia în familie este piatra de temelie, educaţia instituţionalizată, în şcoli, trebuie să o completeze riguros. O formă de educaţie nu trebuie să o excludă pe cealaltă. Sunt importante educaţia civică şi cea religioasă, dar la fel de importantă este şi educaţia pentru sănătate sau educaţia sexuală.
O femeie trebuie să ştie că este stăpână pe propriul corp şi că împotriva voinţei sale actul sexual poartă numele de compartament sexual abuziv care, ca şi violenţa domestică, este interzis prin lege.
Dar cât de apărată de stat este o româncă? Sensibilizarea în şcoli pentru o conduită civilizată în cuplu, o aplicare corectă a legii, pot face să pălească credinţă răspândită, mai ales la sate, că nevasta trebuie şi bătută, şi … .
Despre sănătatea sexuală şi integritatea sexuală nu e o ruşine să vorbeşti. Sexualitatea este o componentă importantă a vieţii. Nu putem ignora că există boli cu transmitere sexuală, iar ignoranţa expune femeile la suferinţă. Educaţia sexuală conduce la prevenţie.
Cum să te protejezi dacă nu ştii? Mai multe programe de informare şi sensibilizare ar trebui popularizate. Un exemplu – site-ul Zanzu (belgian, tradus în mai multe limbi, printre care şi româna) care informează asupra planificării familiale, sexualitate, relaţii femei – bărbaţi, etc.
Educaţia sexuală trebuie făcută în egală măsură şi pentru fete, şi pentru băieţi, cu respect şi seriozitate. S-ar reduce astfel şi numărul violurilor, dar şi aronganţa cu care se aruncă vorbe: „o fată/o femeie e violată pentru că a căutat-o cu lumânarea”. Când victima devine un acuzat, e semn că educaţia a dat greş sau nu a fost făcută. Din nou este afectată starea de bine a femeii.
Starea de bine a femeii la nivel de sănătate ţine şi de formarea medicilor. Punctul acesta de vedere se extinde, de fapt, la toţi românii: femei şi bărbaţi. Încrederea pe care românii o au în stat – funcţionari publici, dar şi cadre medicale – este slabă. Statul român ar trebui să fie profesional şi mai prietenos. De la funcţionari la medici, cetăţeanul român e privit de sus, mustrat sau ignorat.
Deci şi femeile, mai ales femeile provenind din mediul rural şi, în general, din categoriile fragile d.p.d.v. economic. Acestă atitudine intimidantă dublează durerile – pe lângă boala fizică se adaugă stresul şi teama. Să fii brâncit, când tu ai tocmai nevoie de îngrijiri, e dureros.
Din păcate, la acest capitol, cu toate măririle de salarii la medici, care de altfel, în afara graniţelor României, ar funcţiona foarte bine, după modelele ţărilor în care se stabilesc, scorul nu atinge cote prea înalte. Există, bineînţes, şi poveşti frumoase; ar trebui să se înmulţească.
Oricine plăteşte o asigurare medicală, indiferent de statul social, religie, orientare politică, sexuală, etnie, etc. trebuie să beneficieze de îngrijiri şi respect în calitate de contribuabil. Refuzul plicurilor şi argumentarea omenească şi profesională a acestui refuz trebuie să pornească de la medic; pacientul, prins de frică, ar da orice să se facă sănătos – iată cercul vicios în care ne învârtim. Femeile sunt victime sigure şi la acest punct.
Situaţia economică a ţării face ca femeile să fie dependente de partenerii lor mai mult decât în alte părţi mai bune ale lumii. Multe femei rămân blocate în căsnicii sau relaţii nocive pentru că singure nu se pot descurca să-şi hrănească şi educe copiii.
Sunt cazuri strigătoare la cer, în care femeile se îmbolnăvesc fizic şi/sau psihic. Eradicarea analfabetismului, organizarea mai multor cursuri de formare profesională, crearea mai multor locuri de muncă ar putea reduce numărul acestor cazuri disperate.
Şi mă întorc din nou la convingerea că suntem un popor cu femei frumoase. Dar dacă aşa este, la ce ajută această frumuseţe, când, în multe cazuri, sub poleială se ascunde amărăciune? Consider că mai important e ca o femeie să aibă o viaţă de calitate, să fie instruită, să fie respectată. Chiar şi cele mai frumoase femei, odată trecute de prima tinereţe, pot înţelege că acestă valoare nu este suficientă şi că starea de bine e prioritatea numărul unu, ceea ce implică sănătate, educaţie, confort.
Avem femei frumoase, dar avem şi femei bolnave, invalide, analfabete, abuzate. Despre acestea vorbim mai puţin, pe acestea puţin le vedem, aşa cum puţin se văd în România persoanele cu dizabilităţi, cum prea puţin se vorbeşte despre aceşti cetăţeni.
Niciun stat nu este perfect, nicăieri viaţa nu e doar foarte bună, dar se impune întrebarea: ce dorim? Să luăm ca modele ţările care-şi respectă cetăţenii sau să acceptăm fatalist că se poate şi mai rău, că există ţări în care tradiţiile, mai mult decât religia, reduc femeia la un aparat de reproducere, mutilându-i organele genitale şi astfel, de multe ori, ucigând-o?
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Doar ca !? Femeia in Romania nu intelege nevoia existentei uni parteneriat intre soti . Educatia multor femei are la baza spusele altor femei incepind cu bunica si poate uneori si mama ce deja sunt inconjurate de cutumele atasate trairilor personale la nivelul comunitatilor in care ele traiesc si au trait , in mare parte , intrega lor viata .Fetele , in marea lor majoritate , isi desfasoara copilaria (momentul cu cea mai mare importanta in viata cuiva ) in preajma bunicilor cu precadere ascultind sfatul bunicai si nu pe cel al bunicului . ,Fetelor li se imprima, inca de mici , existenta unei anume forme de reprezentare a „pacatului ” biblic ce le va ,marca intreaga viata .Aparitia, repetata , in cadrul comunitatilor la sate (acum vedem ca acelasi lucru se intimpla si la orase practic cartierele devenind arondate unor persoane (femei ) ce se implica in a convinge cit mai multa lume in a participa la diferitele sarbatori ale neamului )a pedepsei divine ce insoteste „pacatul ”(indiferent care ar fi reprezentarea lui in mintea multora )produce mutatii in mintea copilului pe cale de a deveni adolescent si apoi adult . Apare o vina ,inexistenta,ce va influenta, in viitor , comportamentul multora dintre noi .De aici incepe povestea .In marile natiuni democratice copiii sunt educati, incepind din frageda pruncie ,la crese si gradinite, ceea ce elimina implicarea bunicilor sau char a parintilor in educatia primara a copilului . Dezvoltarea astfel obtinuta elibereaza copilul si mai ales copilul fata de toate capcanele ce incrimineaza in fals o persoana (femeie )de-a lungul vietii . Este insa tot atit de ingrozitor cind vedem barbati care nu inteleg stresul imens pe care il are o femeie , mama si sotie, confruntata cu atit de multe probleme pe care de foarte multe ori nu le poate infrunta singura .Barbatul „ cel idiot ” nu poate si nici nu vrea sa observe si sa rezoneze cu gindurile femeii . Subiectul este insa vast si unele lucruri chiar nu se pot spune .De cele mai multe ori Femeia, adult, se inchide in sine dupa ce a luptat, multa vreme, cu imaginativul ei raportat la sot sau tovaras de viata si isi creeaza un imaginar ce contine de cele mai multe ori nevoia de a se autoproteja si de a-si proteja copiii(indiferent de virsta lor ) introducind in ecuatie si cererea adresata divinitatii ca parte a nevoi personale de bine elimind din minte total restul de defecte sau necazuri pe care le-a indurat cu atita greutate .Poate ar fi momentul ca femeia sa incerce sa isi micsoreze asteptarile , indiferent de care parte s-ar situa ele si sa isi ia viata in propriile miini .
„România este țara femeilor frumoase.”
– Da, pentru ca trebuie sa fie si mai inteligente decat parenerii lor (cele mai multe). Greseste cel care spune ca frumusetea este in ochiul privitorului. Frumusetea este in *mintea* celui ce percepe. Pacat ca multi percep si prea putini pretuiesc ceea ce percep.
Concluzia acestui articol de opinie ar trebui sa fie ca ne trebuie o schimbare radicala la nivelul societatii, incepand cu educatia (si accesul la ea) si terminand cu reprezentarea echitabila la nivel politic, trecand prin multe ajustari (inclusiv legislative si de aplicare a legilor).
Poate ca noile generatii vor reusi sa corecteze unele din greselile noastre si sa indemne generatiile de dupa ei sa continue procesul. Nu poti corecta secole in decenii – pur si simplu comunitatile umane nu au inca profunzimea necesara.
” Este importanta si educatia civica si cea religioasa…”___–-____dimpotriva, ‘educatia” religioasa este contrara chiar si bunului-simt, mai ales ca Biblia zice „Si voi femeilor sa fiti supuse barbatului vostru*”, asa cum zice si ” Iar voi robilor sa ascultati de stapanii vostri”, practic religiile indeamna la sclavie neconditionata, inclusiv in plan sexual…Altfel, articol bine punctat, problema principala este SARACIA, fie in doi, dar mai ales pentru o femeie singura, de acea de peste 10-15 ani, repet , emanciparea femeilor nu se va obtine pana -macar- 50 la suta din parlament si structuri inalte guvernamentale, NU va fi alcatuit din femei…(* Chiar si mai si,”Daca te-a siluit fratele tau, taci, soro…”-nu mai aducem exemple care arata ca popimea ortodocsa este de o desfranare iesita din comun, dar bine acoperita(gunoiul sub pres), s-a ajuns la cea ce se spunea despre catolic, adica este plin bor-ul de homalai si pedofili)
„Victimă a violenței domestice, la procesul concubinului care a bătut-o până i-a rupt splina: „Să fie iertat”___–-___
aparent, aici, femeia este vinovata, insa se stie f. bine ca intre timp, asupra victimelor(in general) se exercita incercari de cumparare, intimidari, santaje, etc., probabil aici regasim situatia, motiv pentru care, odata facut denuntul si confirmat* (de violenta, ranire etc.), victima nu trebuie sa mai aiba dreptul de a-si retrage acuzatia, statul trebuind sa preia cazul,,,Iar aici, desi s-a specificat ca este vorba”de punerea vietii victimei in primejdie”, judecatorii au considerat ca o pedeapsa cu suspendare este suficienta, pentru ca (motivatie), agresorul nu a avut antecedente penale, ca si cum procesul ar fi fost despre cum s-a comportat agresorul INAINTE de aceasta violenta…Mai degraba adevarul rezida in faptul ca tipul lucrase ani in Europa si avea ceva bani, asa ca a avut de unde sa unga „magistratii”…