La 1 august, pe o vreme toridă, Ministerul Afacerilor Externe transmitea un comunicat de presă privind „Noi propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României”. Erau prezentate șapte nume de viitori ambasadori, urmând ca aceștia să fi audiați de comisiile reunite de politică externă ale celor două camere ale parlamentului. Presa a preluat informațiile transmise de MAE, iar ici și colo s-a vorbit de faptul că printre cele șapte propuneri sunt și doi consilieri ai actualului președinte, Klaus Iohannis. În rest, comunicatul MAE nu a stârnit mari emoții.
Un prim comentariu ar fi de natură generală: ar fi fost potrivit ca domnul Iohannis să se abțină în ultimii doi ani din al doilea mandat, dar mai ales în anul în care își încheie activitatea la Cotroceni, să mai numească ambasadori. De ce? Pentru că din luna decembrie 2024 va fi un nou președinte al României și nu este exclus ca viitorul șef al statului să își propună un alt fel de reprezentare în diverse capitale, ceea ce ar antrena situația jenantă în care unii ambasadori și-ar încheia mult prea devreme misiunea în statele în care au fost acreditați.
Pe de altă parte, este util să ne oprim asupra propunerilor formulate, întrucât ele sunt relevante pentru modul în care funcționează mecanismul de selectare a șefilor misiunilor diplomatice ale României. Cu atât mai mult cu cât în societatea românească există așteptarea ca diplomația să dea roade, mai ales că perioada care s-a scurs de la aderarea la NATO (2004) și la Uniunea Europeană (2007) nu a fost tocmai bogată în reușite. Să mai amintesc de dosarul Schengen 2022? Sau de candidatura ratată la Consiliul de Securitate ONU în 2019? Sau de jalnica epopee recentă a domnului Iohannis, pentru care poziția de secretar general NATO s-a dovedit a fi un pod prea îndepărtat?
Concret, din cele șapte propuneri, cinci sunt diplomați de carieră, iar doi sunt din afara corpului diplomatic. Se poate așa ceva? Sigur. Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României stipulează la articolul 19 că
„Pentru numirea în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar, ministrul afacerilor externe propune, de regulă, diplomați de carieră care, la încheierea misiunii, nu depășesc vârsta legală de pensionare. În mod excepțional pot fi propuse pentru numire în această funcție personalități ale vieții publice care îndeplinesc condițiile pentru admiterea în rândul membrilor Corpului diplomatic și consular al României”.
MAE a considerat, deci, că pentru două ambasade – Riga și, respectiv, Atena – trebuie să recurgă la „personalități ale vieții publice”. Totuși, MAE a ținut să ne asigure că
„Propunerile de numiri în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României s-au întemeiat pe criterii de profesionalism. Astfel, competența și experiența în domeniul relațiilor internaționale, dar și abilitățile personale au reprezentat elemente esențiale în formularea acestor nominalizări”.
Citește și: Concursul Internațional „George Enescu” – seria recitalurilor – Săptămâna Violoncelului
Așa să fie oare? Să analizăm.
Pentru Misiunea Riga a fost ales domnul Sergiu Nistor, din 2015 consilier prezidențial pentru cultură, culte și minorități naționale. Domnul Nistor este un apropiat al domnului Iohannis, iar principala sa realizare a fost deținerea poziției de Comisar al Guvernului României pentru Proiectul Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Sunt acestea atuuri pentru a fi desemnat ambasador? La prima vedere, nu. Domnul Nistor ar urma să conducă o misiune diplomatică, iar potrivit art. 3 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice (1961)
„Funcţiile misiunii diplomatice constau în special în:
a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar;
b) a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi, în limitele admise de dreptul internaţional;
c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar;
d) a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi a raporta cu privire la acestea guvernului statului acreditant;
e) a promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţiile economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar”.
În funcțiile deținute anterior de către domnul Nistor nu se regăsesc elemente care să asigure „competența și experiența” pe care le garanta comunicatul MAE. Dar poate că domnul Nistor ne va contrazice prin ceea ce va face, întrucât deschiderea culturală poate fi un argument în favoarea sa.
Mai complicat este un alt lucru: Ambasada României la Riga în prezent nu există. Cine face o căutare pe pagina de internet a MAE (https://mae.ro/romanian-missions#821) poate observa că relațiile cu Republica Letonia sunt gestionate de misiunea diplomatică de la Vilnius (Lituania). Aceasta înseamnă că domnul Nistor va deschide activitatea misiunii diplomatice de la Riga. De unde se naște o altă întrebare: cât de profund a fost procesul de planificare strategică al conducerii MAE dacă a lăsat o asemenea sarcină pe seama unui, totuși, novice în ale diplomației? Să mai adaug faptul că, în cel mai rău scenariu, o eventuală agresiune a Rusiei în spațiul NATO va viza aproape sigur teritoriul statelor baltice, întrucât aceste state sunt cel mai greu de apărat. Iar MAE alocă pentru conducerea unei asemenea misiuni diplomatice un respectabil începător?
A doua propunere de ambasador din rândul „personalităților vieții publice” este doamna Carmen-Ileana Mihălcescu, destinată a ajunge la misiunea Atena. După o activitate parlamentară de aproape un sfert de secol, domnia sa fost numită consul general la Salonic (Grecia) în luna decembrie 2023, iar de atunci a descoperit pasiunea pentru diplomație. Formula utilizată de către MAE privind „competența și experiența” persoanelor propuse pentru demnitatea de ambasador este din nefericire total inoperantă în cazul doamnei Mihălcescu. Motivul este evident: nici absolvirea unei Facultăți de drept (la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu), nici frecventarea unor cursuri la Colegiul Național de Apărare (2002) sau la Institutul Diplomatic Român (2016) nu au cum să o doteze cu „competența și experiența” cerute de conducerea misiunii noastre diplomatice dintr-o țară precum Grecia, partener atât de important pentru relațiile externe ale țării noastre. Iar doamna Mihălcescu nu are nici „alonja” culturală a domnului Sergiu Nistor.
Dintre celelalte cinci propuneri de ambasadori, care sunt diplomați de carieră, mă voi opri asupra unui singur caz: domnul George Gabriel Bologan, care ar urma să îndeplinească misiunea de ambasador la Sfântul Scaun. La prima vedere, domnul Bologan este un diplomat de succes: detașat în MAE în anul 2003, domnia sa a activat, fără întrerupere, timp de aproape două decenii în Italia, atât la misiunea diplomatică acreditată pe lângă statul italian cât și la unele misiuni consulare, primind din partea președintelui Iohannis inclusiv poziția de ambasador în Republica Italiană (2016-2022). Același președinte i-a oferit apoi, în 2022, poziția de ambasador în Regatul Spaniei, de unde însă a revenit în țară după scurt timp (23 ianuarie 2024), pentru a fi numit la 6 februarie 2024 consilier prezidențial la Departamentul de politică externă.
Din formula „competență și experiență” anunțată cu emfază de MAE este posibil ca domnul Bologan să bifeze experiența. Cu competența lucrurile se pun însă diferit, atât timp cât domnul Bologan este consilierul prezidențial care a girat strategia prin care președintele Iohannis și-a promovat candidatura la poziția de secretar general NATO, strategie care a făcut ca șeful actual al statului să ajungă la performanța deloc onorantă de a avea susținerea unui singur stat (România) din totalul de 32 de state membre NATO.
Citește și: Domnul Marcel Ciolacu ne vinde gogoși despre ce înseamnă să fii președintele României
Dincolo de problemele privind competența, în privința domnului Bologan există însă unele neclarități privind studiile efectuate. Pagina de internet a Administrației Prezidențiale care îl vizează pe domnul Bologan (https://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/consilierii-presedintelui/bologan) precizează că acesta „a urmat cursurile de filozofie și teologie la diferitele universități pontificale romane (Gregoriană, Institutul Pontifical Oriental, Urbaniană și Sant’Anselmo), absolvite în anul 2000 cu titlul de licență. De asemenea, a absolvit Facultatea de Științele Comunicării la Universitatea Liberă „Maria Santissima Assunta din Roma” (2009) și a urmat mai multe cursuri aprofundate: „Științele Comunicării”, la Pontificia Università Urbaniana din Roma (1998) și „Conceptele de regional și euro-regional în domeniul administrației publice în perspectiva politică a UE”, Universitatea de Stat din Oradea (2022)”.
Prezintă interes afirmația privind cursurile urmate la universitățile pontificale, care înțelegem că au fost „absolvite în anul 2000 cu titlul de licență”. Avem în vedere faptul că este greu de susținut că domnia sa a urmat în același timp cursurile a două mari universități ecleziastice ale Sfântului Scaun care pregătesc personalul de cult al Bisericii Catolice – adică Gregoriana și Urbaniana. Mai mult încă, la momentul în care domnia sa a fost detașat în MAE în anul 2003, referința la celebra Universitate Gregoriană nu exista în datele sale biografice. Întrucât domnul Bologan ar urma să fie ambasador la Sfântul Scaun, iar toate informațiile publice despre domnia sa sunt raportate, firesc, la Vatican de către Nunțiatura Apostolică de la București, ar fi oportun ca domnul Bologan să elimine orice fel de dubii prin prezentarea publică a titlurilor de studii pe care el însuși susține că le deține.
Din scurtele comentarii cu privire la oportunitatea unora dintre deciziile recente ale autorităților române privind selectarea ambasadorilor, rezultă fără putință de tăgadă nevoia ca ambasadorii identificați să corespundă cerințelor misiunii care le este încredințată. Trebuie deci să fie competenți, întrucât activitatea diplomatică presupune un grad înalt de specializare.
Dar cum anume selectează ministrul afacerilor externe persoanele pe care le propune pentru numirea ca ambasador? Mai ales, este ținut ministrul de externe să se uite mai întâi în ograda proprie, să vadă dacă MAE dispune de personalul adecvat, iar numai apoi să recurgă la „personalități ale vieții publice”? Pentru că, așa cum decurge din lege, întâietatea trebuie să o aibă componenta profesională specializată care este reprezentată de diplomații de carieră. Legea 269/2003 nu spune nimic în această privință, totul părând a fi lăsat la bunăvoia unei persoane aflate temporar în fotoliul de ministru al afacerilor externe.
Există totuși o prevedere normativă internă a MAE care presupune obligația ministrului afacerilor externe de a consulta corpul diplomatic român în procesul de identificare a viitorilor șefi de misiuni diplomatice. În spațiul public s-a acordat puțină atenție faptului că Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1132 din 2016 pentru aprobarea Regulamentului de organizare, funcționare și ordine internă al Ministerului Afacerilor Externe, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 619 din 12 august 2016, nu cuprindea în forma publicată decât prima sa parte (Cartea I, referitoare la Regulamentul de organizare și funcționare al MAE). Cea de-a doua parte, anume Cartea a II-a, privind Regulamentul de ordine internă al MAE, a fost inclusă numai pe portalul intern al MAE.
Citește și: În Orientul Mijlociu pacea mai are de așteptat
În această a doua Carte, la articolul 67, sunt stabilite o serie de elemente de procedură pentru numirea personalului MAE în funcțiile de conducere de ambasador şi consul general în Serviciul Exterior, în felul următor:
„(1) În vederea identificării unor candidați din cadrul personalului MAE care pot fi propuși a ocupa funcții de conducere din Serviciul Exterior, se înființează o Comisie specială.
(2) Procedura de selecție a candidaților prevăzuți la alin. (1), precum și componența Comisiei speciale se stabilesc prin ordin al ministrului, cu respectarea următoarelor principii:
a). posturile vacante sau vacantabile de conducere din Serviciul Exterior vor fi aduse la cunoștința personalului prin mijloace de comunicare internă în anul anterior expirării mandatului de 4 ani;
b). se pot înscrie la procedura de selecție numai diplomați de carieră care dețin cel puțin gradul diplomatic de „consilier diplomatic” sau gradul consular de „consul general” și au o vechime de specialitate în MAE de cel puțin 10 ani”.
În plus, la articolul 68 se adăuga precizarea că
„Lista de candidați selectați potrivit art. 67 se prezintă ministrului afacerilor externe până la data de 31 ianuarie a fiecărui an şi are caracter consultativ”.
Din aceste prevederi regulamentare rezultă că, după 2016, ministrul afacerilor externe avea obligația de a oferi personalului MAE posibilitatea de a se înscrie în procedura de selecție pentru posturile de ambasadori și consuli generali. A fost respectat Regulamentul? Răspunsul este ilustrativ pentru comportamentul factorilor de decizie din MAE: până în prezent niciun titular al portofoliului Externelor (L. Comănescu, T. Meleșcanu, B. Aurescu și L. Odobescu) nu a pus în practică ceea ce regulamentul impunea. Mai mult, toate numirile în posturi de ambasadori realizate după 2016 – adică cea mai mare parte din mandatele președintelui Klaus Iohannis – s-au făcut prin eludarea acestei prevederi regulamentare.
Dar singurul dintre miniștrii menționați căruia i s-a atras atenția că are o obligație în acest sens a fost Bogdan Aurescu. La 30 septembrie 2020 i-am cerut domniei sale, printr-o scrisoare deschisă, limitată ca sferă de circulație doar pentru angajații MAE, să informeze despre demararea procedurii stabilite la articolul 67 și despre lista de candidați selectați. Vă puteți imagina cum a arătat răspunsul, transmis numai mie, de către cabinetul ministrului: la 7 octombrie am fost informat că „deciziile de numire ale ambasadorilor se pot întemeia pe un ansamblu de considerente și criterii complexe, aplicabile conform cutumelor diplomatice”, dar nu s-a suflat nici o vorbă despre prevederea regulamentară sus-amintită, care într-o organizare democratică este obligatorie pentru toți angajații, inclusiv ministrul. Acest schimb de scrisori cu domnul Aurescu poate fi văzut la finalul acestui articol.
Tot ceea ce am prezentat până acum demonstrează atitudinea de dispreț a conducerilor succesive ale MAE față de propriul corp diplomatic, dar și față de regulile de funcționare ale instituției.
Că practica numirii discreționare a ambasadorilor și recurgerea excesivă și nepotrivită la „personalități ale vieții publice” a produs comportamente aberante, acest lucru este deja bine cunoscut. Este suficient să amintim în acest sens cazul ambasadorului României la Washington, domnul Andrei Muraru – și domnia sa tot fost consilier prezidențial – care în timpul vizitei primului ministru Marcel Ciolacu în SUA (decembrie 2023) s-a plâns în spațiul public de faptul că domnia sa nu figura în delegația care urma să îl însoțească pe premier la întâlnirile cu autoritățile americane. Că premierul a greșit neincluzând ambasadorul în suita sa la întâlnirile oficiale avute în capitala americană este fără putință de tăgadă. Dar tot la fel de greșit a fost gestul ambasadorului de a scoate în public dezacordul său cu șeful guvernului pe care îl reprezenta, afectând grav perspectiva dialogului cu factorii de decizie de la Washington. Domnul Muraru o fi, poate, așa cum cere Legea 269/2003 o „personalitate a vieții publice”, dar în mod sigur nu este făcut pentru diplomație din cauza necunoașterii uzanțelor specifice acestei activități și a rigorilor impuse de reprezentarea unui stat.
Poate, cine știe, ministrul afacerilor externe din guvernul care va rezulta în urma alegerilor din luna decembrie 2024 se va delimita de moștenirea tenebroasă lăsată de predecesori și va recurge la un proces corect și profesional de selectare a ambasadorilor. Spre binele lui, din perspectiva eficienței activității sistemului nostru diplomatic, dar și spre binele cetățenilor și al țării pe care ambasadorii sunt chemați să îi reprezinte.
Citește și: Camelia Ciripan a obținut bronzul la Jocurile Paralimpice de la Paris
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
