Opinie: Destinul european al Republicii Moldova. Apartenența Republicii Moldova la Europa nu a fost ceva automat subînțeles în zorii independenței sale post-sovietice. Am avut de parcurs un drum mental și instituțional până acolo.
În epoca Gorbaciov, Moldova începuse să creadă că își poate decide singură soarta, în virtutea unor aspirații legitime și fără amestec din afară. N-a fost ușor. Trebuia să ne obișnuim cu vertijul libertății, cu „aerul tare al înălțimilor”, din care am gustat pe apucate, în doze mici. „Imperiul Răului” se destrăma în convulsii și în scurt timp s-a reîntors, s-a refăcut într-o formulă nouă, putinistă, mult mai agresivă, afișându-și pretențiile de hegemonie în spațiul ex-sovietic.
Închiși în țarcul sovietic
Regimul comunist instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial în Basarabia a desăvârșit aproape ce n-a reușit un veac de ocupație țaristă în secolul XIX. Campania acerbă de rusificare, de reprimare a conștiinței naționale și a ființei fizice a poporului „dintre ape”, cum li se mai spune moldovenilor – această ramură greu încercată a națiunii române –, a fost pe punctul să-i transforme într-o populație amorfă, nevertebrată, lipsită de identitate și valori morale.
Citește și: De ce nu se grăbește România să dea Patriot Ucrainei?
Eram atât de izolați, încât până și ideea de a emigra în Occident ni se părea ciudată, suprarealistă. Puțini, foarte puțini intelectuali de la Chișinău au reușit să o materializeze și nu neapărat de bunăvoie: jurnalistul Nicolae Lupan, fost redactor-șef al Televiziunii de stat de la Chișinău, acuzat de „naționalism românesc”, actorul Victor Voinicescu-Soțchi și… nu cred că pe această listă ar mai încăpea alte nume cât de cât notorii. Paul Goma, scriitorul disident de origine basarabeană, a ajuns la Paris scăpând din pușcăriile lui Ceaușescu.
Zăvorâți în țarcul rusesc, primele revendicări ale mișcării de eliberare națională în epoca Gorbaciov au fost eminamente culturale: recuperarea și restaurarea limbii române ca limbă oficială, revenirea grafiei latine (vă imaginați engleza, germana, franceza, italiana… în grafie chirilică?). Exista, cum se știe, o mare diferență între o țară din Europa de Est, intrată în zona de influență sovietică, și o colonie rusească, lipsită de orice element de suveranitate națională, cum a fost Moldova dintre Prut și Nistru, care nici măcar nu avea dreptul să-și spună pe nume: român, limba română.
Retardul cultural și identitar al Republicii Moldova independente a întârziat considerabil reformele de ordin politic, economic, instituțional, iar războiul din Transnistria, declanșat de Rusia în primăvara lui 1992, a legat strâns tânărul stat moldovean de sfera de influență rusească.
Avansul „Europei” la est de Prut
Europa a început să se impună în conștiința moldovenilor odată cu recuperarea valorilor naționale românești. Ideea de latinitate, de comuniune cu românii de peste Prut, deveniți cetățeni europeni după aderarea României la UE, a constituit un puternic imbold în ce privește aproprierea ideii de apartenență a Moldovei la lumea occidentală – istoric, cultural și civilizațional.
Continuarea, în Deutsche Welle
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
