Detalii cutremurătoare din ancheta dr. Tesloianu – documente falsificate, pacienţi mulşi de bani la clinica medicului, implanturi nejustificate

Data:

spot_img

În referatul prin care procurorii Parchetului General l-au trimis în faţa judecătorilor pe cardiologul Dan Tesloianu apar noi detalii despre cum bănuiesc procurorii că şi-a operaţionalizat acesta reţeaua prin care a implantat dispozitive intracardiace reutilizate la cel puţin 238 de persoane. Chiar procurorii vorbesc, în documentul citat, despre faptul că ar fi existat o „reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase de la pacienţii decedaţi”. Se mai vorbeşte şi despre faptul că medicii care au făcut extracţiile respective nu ar fi obţinut acordul de la persoanele care s-au stins din viaţă, cât încă mai trăiau, şi nici ulterior de la aparţinători, să efectueze procedurile medicale respective.

Acest lucru ridică o serie de întrebări suplimentare legate de activitatea dr. Dan Tesloianu: de ce s-au îndreptat penal procurorii doar faţă de acesta, dacă au lăsat de înţeles că reţeaua este una naţională, iar ceilalţi cinci medici care mai sunt cercetaţi penal provin toţi de la aceeaşi unitate medicală: Spitalul de Urgenţe „Sf. Spiridon”.

Procurorii mai explică şi cum a reuşit să introducă în unitatea medicală dispozitivele pe care le-a procurat din surse diverse. Nefiind noi, nu au putut să parcurgă circuitul birocratic clasic şi nu apăreau în documentele oficiale, însă procurorii îl acuză pe dr. Tesloianu de faptul că ar fi solicitat către spital să fie achiziţionate unele accesorii necesare dispozitivelor, precum sondele care intră în inimă. Acestea nu au putut fi recoltate de la cadavre, conform surselor „Ziarului de Iaşi”, împreună cu dispozitivele propriu-zise.

„Deşi unele defibrilatoare au ca indicaţie strictă prevenţia primară sau secundară a morţii cardiace subite, (…) a implantat astfel de dispozitive fără justificare clinică, în situaţii care nu impuneau acest lucru, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul”, au precizat procurorii în documentul citat.

Pentru a putea fi operaţi la stat, pacienţii făceau o oprire la clinica privată a dr. Tesloianu

În referat, se întrevede şi o parte din modul de operare al dr. Tesloianu. Conform procurorilor, acesta a condiţionat furnizarea asistenţei medicale de accesarea prealabilă a serviciilor pe care le oferă la clinica sa privată – Cardiomed. Cum funcţiona întregul sistem: pentru a putea să beneficieze de un astfel de dispozitiv, orice pacient cu probleme cardiologice are nevoie de o trimitere făcută de un medic specialist în cardiologie.

Medicul realizează o consultaţie în urma căreia determină faptul că este nevoie de o intervenţie de acest fel şi redirecţionează pacientul către unitatea medicală unde se implantează astfel de dispozitive intercardiace. În cazul dr. Tesloianu, procurorii spun că acesta realiza la clinica privată trimiterile pentru ca intervenţiile să poată avea loc la Spitalul „Sf. Spiridon”, având grijă ca, din punct de vedere medical, pacienţii să îndeplinească toate criteriile. Inclusiv prin modificarea tratamentului acestora.

Citește și: DEZBATERE Ce nu merge în sistemul doctoratelor românești (II)

„Solicita pacienţilor să se prezinte la clinica lui privată pentru consultaţii, care, în fapt, pot fi realizate la secţia de specialitate a (…) Iaşi (n.red. procurorii se referă la Clinica de Cardiologie de la „Sf. Spiridon”). Există indicii că, de regulă, la majoritatea pacienţilor pe care îi consultă la (…) (n.red. clinica privată) consemnează un diagnostic nereal (bradicardie) care să justifice necesitatea prescrierii unui stimulator cardiac”, au mai spus procurorii.

Aceştia mai susţin că manifestările clinice ale pacienţilor care să ducă la diagnosticul de bradicardie provin în urma medicamentaţiei recomandate chiar de medic, iar un alt curs de tratament nu ar fi impus implantarea dispozitivelor, scrie Ziarul de Iași, unde puteți găsi și alte detalii cutremurătoare din ancheta procurorilor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
1 COMENTARIU
  1. experientele.In familia mea, o ruda a fost la Dr Ana Maria Mitrica, cardiologie.Desi avea anterior diagnostic de cardiopatie ischemica,simptome specifice care se agravasera, aceasta i a spus ca nu are ceva, doar usoara hta.consult superrapid, pe bani multi.Cateva zile mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana Mitrica nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns.Sec si rece.Precum doamna cu coasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...