Dezvoltatorul Nordis ignoră Protecția Consumatorului și ascunde actele cerute la control

Data:

spot_img

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că verifică activitatea dezvoltatorului imobiliar Nordis, controale „inițiate în 2023 și continuate în 2024”. Grupul de firme Nordis nu a prezentat niciun act solicitat de către ANPC, riscând amenzi de până la 30.000 de lei sau închiderea activității.  

În 2023, ANPC a înregistrat patru reclamații (trei inițiale și o revenire) împotriva SC Nordis
Management SRL. Dintre acestea două au fost întemeiate, soldându-se cu sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei și una nu a putut fi soluționată deoarece reclamantul a inițiat acțiune pe cale judecătoreacă, prin care s-a solicitat rezoluțiunea promisiunii bilaterale (dosar nr. 26883/3/2023, Tribunalul București).

În 2024, ANPC a primit alte patru reclamații: două împotriva SC Nordis Management SRL și două împotriva SC Nordis Mamaia SRL. Dintre acestea două reclamații au fost clasate ca nesoluționabile, fiind deja pe rolul instanțelor și alte două sunt în curs de cercetare, fiind în termenul legal de soluționare, acestea aflându-se pe rolul instanțelor judecătorești.

Documente cerute

ANPC susține într-un comunicat de presă că „în cadrul acțiunilor de control au fost solicitate dezvoltatorului imobiliar S.C. Nordis Management S.R.L. și altor societăți din grupul Nordis informații și documente, inclusiv lista cu creditele ipotecare acordate consumatorilor, materiale publicitare, autorizații de construire, întreaga documentație cadastrală, schițe/planuri unități locative, procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, documente din care să reiasă motivele pentru care s-a realizat prelungirea termenelor de livrare a unităților locative, modele de promisiuni de vânzare-cumpărare folosite în relația cu consumatorii, contracte de vânzare și convenții încheiate cu firme din grupul Nordis și diferite liste care pot fi generate/extrase din propriile evidențe (lista cu unitățile locative pentru care au fost încheiate promisiuni cu consumatorii, lista cu unitățile locative din care să reiasă disponibilitatea, etc.

„SC Nordis Management SRL și SC Nordis Mamaia SRL au solicitat prelungiri ale termenelor pentru transmiterea documentelor, dar nici până la datele stabilite (12.11.2024) nu au furnizat informațiile necesare”, arată ANPC.

Alte controale

Astfel, Nordis Management a solicitat, amânarea transmiterii informațiilor și documentelor
pentru data de 06.01.2025, întrucat în această perioadă „sunt efectuate controale inclusiv din
perspectiva altor instituții cu atribuții de control ale statului român,
termen cu care Autoritatea
Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nu a fost de acord, fiind acordată o prelungire a termenului cu câteva zile pentru o parte din documentele solicitate, pentru celelalte informații și documente termenul de transmitere fiind data de 12.11.2024”.

Atât Nordis Management, cât și Nordis Mamaia nu au transmis Autorității la termenul menționat „nicio informație și niciun document din cele solicitate, necesare pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor, urmand sa se incheie un document de control in acest sens”.
Potrivit legii, netransmiterea documentelor constituie contravenție, sancționabilă cu amenzi între 10.000 și 30.000 lei. „În cazuri grave, poate fi propusă și sancțiunea complementară de închidere definitivă a unității”, se mai arată în comunicatul ANPC. Prin document, instituția solicită public grupului Nordis să pună la dispoziție cu celeritate documentele necesare pentru finalizarea controalelor.

Protecția din partea lui Constantinescu

Publicația Recorder a dezvăluit faptul că Horia Constantinescu, fost președinte al ANPC în perioada 2022-2024, a știut de clauzele abuzive din contractele Nordis de cel puțin un an, dar instituția condusă de acesta nu a luat nicio măsură concretă pentru îndepărtarea acestor clauze.

Pe Horia Constantinescu îl leagă o prietenie de lungă durată cu deputata Laura Vicol, soția asociatului principal din Nordis Management SRL, Vladimir Ciorbă. „Zâna bună a zilelor pe care le trăim” o numea Constantinescu pe Vicol în 2022, într-o postare în care o felicita pe deputata PSD cu ocazia zilei de naștere.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

Fitch Ratings a revizuit perspectiva României de la stabilă la negativă

Fitch Ratings a revizuit perspectiva creditelor pe termen lung...

Alexandru Gussi: „Candidatura lui Nicușor Dan face jocul PNL-PSD-UDMR” | Interviu Aktual24

Alexandru Gussi, profesor la Universitatea București cu doctorat în...