DIICOT a găsit în casa interlopului „Casanova” Marian Bejan 43.000 de euro, bijuterii și diamante

Data:

spot_img

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  (DIICOT) au percheziționat locuința interlopului Marian Bejan, cercetat în Elveția pentru tentativă de omor.

Aflat în arest la domiciliu în alt dosar, în casa lui Bejan polițiștii au descoperit bani, bijuterii din aur și „pietre incolore”, cel mai probabil diamante, care urmează să fie expertizate.

Potrivit DIICOT, pe 9 martie 2012, în Elveția, trei cetățeni români au atacat, cu intenția de a ucide, un cetățean albanez. În acest scop, cei trei l-au urmărit cu autoturismul pe albanez și, în momentul în care acesta din urmă se deplasa într-o zonă necirculată, au acroșat mașina condusă de victimă, împingând-o pe marginea drumului, unde au coborât și au început să îl lovească pe acesta cu bâte și cuțite.

„Cei trei cetățeni români au lovit în mod repetat cu cuțitele victima, provocându-i 13 sau 14 răni prin tăiere și înjunghiere, în zona toracelui, spatelui, picioarelor și brațelor, aceasta suferind un hemopneumotorax bilateral dreapta și o contuzie pulmonară posterioară bilaterală”, se arată în comunicatul DIICOT.

Tentativă la omor a fost comisă în contextul conflictului dintre grupările de criminalitate organizată din Romania și Albania, legat de împărțirea și administrarea teritoriului și a persoanelor care practicau prostituția în Ticino, Elveția.

Doi dintre autorii faptei au fost condamnați definitiv în Elveția pentru comiterea tentativei la omor calificat. Al treilea, Marian Bejan, a scăpat deoarece folosea o identitate falsă.

Citește și: Tot mai mulți deținuți scoși la muncă: 5.000 vor să lucreze, 2.000 sunt activi deja

Folosea identitate falsă

În urma percheziției domiciliare, a fost descoperită acasă la Marian Bejan suma de aproximativ 43.000 de euro, precum și bijuterii din metal de culoare galbenă și pietre incolore.

Bejan a fost adus la DIICOT și reținut pentru 24 de ore după ce, din Elveția, a sosit dosarul privind fapta din 2012. Interlopul va fi propus pentru arestare preventivă instanței de judecată.

S-a îndrăgostit lulea

PRESShub a arătat că o femeie ofițer angajată a penitenciarului Mărgineni și-a dat demisia din funcție pentru a continua relația cu Cristian Marian Bejan, interlop din Bârlad, cunoscut ca cel mai periculos traficant de droguri din cluburile bucureștene.

Femeia și-a dat demisia pe 22 august, pentru a-și continua relația de iubire cu deținutul acuzat de omor calificat, trafic de droguri, prostituție, șantaj și evaziune fiscală, care a fost și el eliberat între timp din arestul preventive și trimis în arest la domiciliu. După ce a fost trimis acasă, deținutul a rupt relația cu angajata penitenciarului și aceasta a cerut să fie reangajată.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) precizează că în anul 2021, femeia ofițer a fost „premiată” cu majorarea cu 50% a salariului, pe o perioadă de trei luni, „pentru lucrări de excepție și misiuni speciale.

Citește și: Sclavia modernă există, profiturile sunt uriașe, iar traficanții ne râd în nas

Marian Bejan, ajutat de polițiști

Considerat cel mai periculos traficat de droguri din București, Marian Bejan avea sprijinul unor polițiști din capitală, potrivit DIICOT.

Astfel, un ofițer verifica numerele de mașini în baza de date a MAI, un comisar cerea 5.000 de euro de la rudele unui arestat pentru a interveni pe lângă un magistrat, iar un ofițer SRI oferea contra cost informații sensibile interlopilor. Acuzațiile apar într-un dosar al DIICOT.

Până în anul 2015, activitatea de pază a cluburilor din București a fost asigurată de persoane aflate în coordonarea lui Roger Bogdan. El a fost victima unei tentative la omor comisă pe fondul conflictelor generate de paza cluburilor din București și, după acest atac, paza cluburilor a fost preluată de gruparea „Bodyguarzilor”.

Din această grupare ar aparține și R.B., comisar de poliție în cadrul BCCO București Serviciul Antidrog. Capul rețelei era Marian Bejan, un fost proxenet și traficant de cocaină din București. Potrivit DIICOT, „B. R. C. a asigurat atât consilierea juridică a lui Marian Bejan, cât și fluxul de informații, din interiorul instituțiilor de aplicare a legii.”

Legătura celor doi începe în 2017, la un an după ce Bejan a început să facă trafic de droguri, când intră în legătură cu B. R., polițist în cadrul Serviciului Antidrog. De aici până la a face afaceri împreună nu a mai fost decât un pas.

„În urma aderării la grupul infracțional organizat a inculpatului B. R.-C., Bejan Cristian-Marian a început să obțină sume impresionante de bani din traficul de droguri, întrucât, cu ajutorul inculpatului B. a avut acces pe piața neagră din cluburile de noapte Mia Musica, Aristocrat, BOA și Bamboo”, se arată în rechizitoriu. B. era liderul bodyguarzilor din cluburile respective și prin intermediul lui se distribuiau drogurile.

Citește mai multe aici.

Prietenul deputatei Laura Vicol

Europa liberă a publicat stenograme ale unor discuții dintre interlopul Marian Bejan și avocata Laura Vicol, actuala șefă a Comsiei juridice a Camerei Deputaților. În aprilie 2020, pe când era avocată, Laura Vicol a fost audiată ca martor după ce a fost interceptată de DIICOT în timp ce vorbea cu Bejan. Din discuții reiese că cei doi se cunosc, în condițiile în care Vicol era avocata unuia dintre rivalii lui Bejan.

În ianuarie 2020, două grupări aflate în dușmănie s-au răfuit în stradă, două victime fiind transportate la spital cu răni grave după ce s-au tăiat cu săbiile și cuțitele. Era vorba de Marius Emil Alecu, zis „Bebino”, considerat liderul Clanului Sportivilor și Cezar Roberto Petcu, omul lui Bejan. Potrivit documentelor din dosar, în aprilie 2020, Marian Bejan a luat legătura cu Vicol și au purtat următoarea discuție:

Marian Bejan: Eu nu vreau să mă suni. Eu vreau să te văd…

Laura Vicol: E, da! Hai!

M.B.: Cum adică, ”E, da! Hai, pa!”?

L.V.: Te vezi cu c****e alea cu care ai stat la masă, nu cu mine. Hai!​

M.B.: Băi, mă auzi mă?​

L.V.: Da, te aud.​

M.B.: Alea sunt niște fete libere, mă! Nu sunt c****e…​

L.V.: Da! Foarte bine! Bravo!​

M.B.: Tu ești c***ă, dacă ai atitudinea asta și vorbești prost așa și mă, mă superi…

L.V.: Deci, ori începi să mă respecți și să-mi vorbești frumos, dacă vrei să mai avem un dialog ori nu mai mă suna… Cum vrei tu!​

M.B.: Băi! Tu cât de dobitoacă să fii…​

L.V.: Eu… Deci eu te respect…​

M.B.: Dacă eu te sun pe tine că mi-e și mie dor de tine… Băi fato, mă asculți?!​

L.V.: Te vorbesc frumos…​

M.B.: Păi, îmi vorbești frumos? Cică: ”Du-te și stai cu c****e ale!” Păi, de ce sunt alea c***e? Ești nebună?!​

L.V.: Bă?! Ce vrei mă de la mine?! Lasă-mă să trimit un mail și te sun imediat.​

M.B.: Băi, fato?! Tu vorbești acuma când vreau io, nu când vrei tu!​

L.V.: Haide! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram. Pa!​

M.B.: Mă auzi?​

L.V.: Da! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram, te rog!​

M.B.: Nu! Vorbim acuma când vreau io și cât vreau io!..”.

În decembrie 2020, avocata Laura Vicol a fost aleasă deputat PSD, iar în noiembrie 2021, a fost votată șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Comisia avizează și trimite la vot în Parlament toate legile sau ordonanțele care au legătură cu sistemul judiciar.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alegeri prezidențiale 2024. Peste 190.000 de români au votat în Diaspora

Peste 190.000 de români din diaspora au votat în...

Ciucă, generalul lui Iohannis în voia lui Dumnezeu | Deutsche Welle

Nicolae Ciucă nu a reușit nici în campania electorală...

O zi până la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale

România își va alege primii doi candidați dintre cei...

Alegeri prezidențiale 2024. Peste 48.000 de români au votat în Diaspora

Alegeri prezidențiale 2024. Peste 48.000 de români din diaspora...