Director la Apele Române Arad, reținut pentru o presupusă șpagă de 8.000 de lei

Data:

spot_img

Procurorii DNA l-au reținut marți pe Caius Mihai Parpală, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, acuzat că ar fi luat mită 8.000 de lei de la o balastieră pentru a stopa controalele care ar fi trebuit să constate anumite ilegalități.

Comunicatul integral al DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25 octombrie 2022, a suspectului PARPALĂ CAIUS MIHAI, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În zilele de 24 august 2022 și 3 octombrie 2022, suspectul Parpală Caius Mihai ar fi primit suma totală de 8.000 lei, prin intermediar, respectiv în mod direct, de la un administrator de societate comercială care activează în sectorul exploatării agregatelor minerale, pentru ca, în calitatea sa de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, să sprijine activitatea societății respective prin nedispunerea unor controale apte să constate, să stopeze și să sancționeze activitățile ilegale efectuate de aceasta.

Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Numărul creditorilor Nordis Management a ajuns la 1.200. Cine se numără printre păgubiți | G4Media.ro

Numărul creditorilor persoane fizice și juridice înregistrați în procesul...

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...