Directorul ARSVOM, reținut de DNA pentru luare de mită

Data:

spot_img

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, potrivit DNA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de marţi, a lui Daniel Manole, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită, dar şi a trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

De asemenea, anchetatorii precizează că în dosar a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de un alt om de afaceri, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

Procurorii anticorupţie arată că în perioada septembrie-noiembrie 2020, Daniel Manole, în calitatea menţionată, împreună cu celelalte persoane, ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia, cu fraudarea legislaţiei primare în materie, de către instituţia pe care o conducea, a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

„Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că ARSVOM este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiţi la recepţia finală. De menţionat este faptul că societatea câştigătoare a licitaţiei doar ‘ar fi mimat’ construcţia acelor nave, în realitate acestea fiind achiziţionate la jumătate de preţ de la o societate comercială din Estonia. Pentru contribuţia sa, Daniel Manole ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de ARSVOM către societatea care a livrat navele”, subliniază DNA.

Daniel Manole şi doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar pentru restul s-a cerut arest la domiciliu.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un bărbat de 87 de ani a murit în fața unei secții de votare în județul Argeș

Un bărbat de 87 de ani a murit, duminică,...

Diana Șoșoacă, cercetată după ce a filmat în cabina de vot și a postat clipul online

Diana Șoșoacă este verificată de poliție după ce a...

Tentativă de fraudă la vot în Piatra-Neamț. Un alegător a intrat în cabină cu două buletine de vot

Tentativă de fraudă la vot în Piatra-Neamț. Un alegător...