Ucraina postcomunistă este o țară cu o instabilitate politică și cu nivele de corupție și ineficiență guvernamentală, care erau date ca exemplu negativ în lumea asta postcomunistă. Ucraina a intrat în război cu un oarecare handicap, a explicat Lavinia Stan, prof. univ. dr. la St. Francis Xavier University din Canada, într-un interviu pentru PRESShub.
Pe de altă parte, a menționat profesoara, Democrația României este consolidată imperfect. Lavinia Stan afirmă că, la 35 de ani de la căderea comunismului, nu mai putem învinui regimul comunist pentru diverse tare.
Lavinia Stan a susţinut la Universitatea Ovidius din Constanţa, la invitația Facultății de Istorie și Științe politice, Conferința „Justiția de tranziție pentru Ucraina: posibilități și limite”.
PRESShub a întrebat-o despre șansele pe care Ucraina le are la o justiție care să facă dreptate, despre cum va ieși Ucraina din războiul cu Rusia, dar și despre transformările prin care a trecut România în cele peste trei decenii de la căderea regimului comunist.
UPDATE: Lavinia Stan, profesoară de științe politice la St. Xavier University (Canada), este începând de 19 iulie membră a școlii doctorale de la Facultatea de Științe Politice a Universității București.
„Ea se alătură altor 15 profesori care îndrumă la noi teze de doctorat în științe politice, inclusiv în relații internaționale și studii europene. Următorul concurs de admitere va avea loc la mijlocul lunii septembrie”, a anunțat Cristian Preda, decanul FSUB.
PRESShub: În ce măsură credeți că va avea Ucraina, la finalul acestui război, șanse la o justiție care să facă dreptate? Care sunt posibilitățile și care sunt limitele?
Lavinia STAN: Șansele sunt foarte mari, pentru că deja o serie de instituții internaționale și naționale au început să lucreze pentru redresarea trecutului recent, care va fi acest război, odată încheiat. Avem sistemul de justiție ucrainean, care deja a condamnat soldați ruși, avem International Criminal Court (ICC), care a declarat Ucraina ca fiind o „situație”.
Faptul că Ucraina și Rusia nu au semnat Convenția de la Roma din 1998 nu este un impediment pentru ICC. ICC are deja mandatele de arestare pentru Putin și pentru Maria Lvova-Belova, pentru luarea copiilor ucraineni și ducerea lor în Rusia și darea spre adopție.
În plus, sunt – până acum – 21 de țări, care au declarat că vor invoca jurisdicția universală, în cazul în care Putin, dar și alți lideri din Kremlin vor pune piciorul pe teritoriul lor, pentru a încerca să îi condamne.
Cum credeți că va schimba acest război cu Rusia (re)definirea identitară a Ucrainei? Cum va ieși această țară din război?
Ucraina, după cum știm, din 1991 a fost o țară cu probleme. Să nu uităm că până în 2014, Ucraina era o țară foarte divizată între partea vestică, mult mai ucraineană și mai independentă față de Rusia, și partea estică, unde etnicii ruși sunt în număr foarte mare. Această din urmă parte se uita spre Moscova ca la un model.
Ucraina postcomunistă este o țară cu o instabilitate politică și cu nivele de corupție și ineficiență guvernamentală, care erau date ca exemplu negativ în lumea asta postcomunistă. Ucraina a intrat în război cu un oarecare handicap.
Dar, în opinia mea, din ce văd, războiul ăsta i-a unit extraordinar pe ucraineni. Mai mult, le-a dat un curaj extraordinar de a-și apăra țara. Ăsta e un proiect unificator, de fapt. Este foarte greu – chiar și pentru ucraineni care erau pro ruși înainte de invazie – să spună: stai o clipă, avem o alternativă viabilă la o Ucraină suverană, independentă.
E foarte greu să mai invoci argumentul ăsta. Războiul cu Rusia chiar este un element coagulant.
Din războiul cu Rusia, Ucraina va ieși distrusă din punct de vedere al infrastructurii, dar există o mare disponibilitate internațională ca această țară să fie ajutată. La final, din punct de vedere identitar, Ucraina va ieși puternică, iar infrastructural, la pământ.
Cum considerați că a afectat rezistența Ucrainei – o rezistență nesperată, parțial imprevizibilă – imaginea unei Rusii nostalgic imperiale, extrem de puternice, sfidătoare?
Este clar că Rusia, dacă voia să se împuște în picior, mai bine nici că putea să se decredibilizeze în ochii sponsorilor și al suporterilor ei. Rusia de-asta și insistă, pentru că s-a decredibilizat, pentru că Putin nu poate să iasă rapid din război, acum trebuie să meargă până la capăt, e un joc până-n pânzele albe, ca să-și spele obrazul.
Cine este Lavinia Stan
Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius, Lavinia Stan lansa, în 2017, la Constanţa, alături de prof. univ. dr. Diane Vancea, volumul „Post-communism Romania at twenty-five. Linking past, present and future”.
Lavinia Stan a coordonat, de asemenea, volumele „Encyclopedia of Transitional Justice” (Cambridge University Press, 2013 şi 2023), „Transitional Justice and the Former Soviet Union: Reviewing the Past and Looking Toward the Future” (Cambridge University Press, 2018), „Post-Communist Transitional Justice: Lessons from 25 Years of Experience” (Cambridge University Press, 2015) şi „Transitional Justice in Eastern Europe and the Former Soviet Union: Reckoning with the Communist Past” (Routledge, 2008) şi a semnat lucrarea „Transitional Justice in Post-Communist Romania: The Politics of Memory” (Cambridge University Press, 2013). Totodată, este unul dintre autorii lucrărilor „Religion and Politics in Post-Communist Romania” şi „Church, State and Democracy in the Expanding Europe”, ambele publicate la Oxford University Press în 2007 şi 2011.
Nu mai puţin important, Stan este directoarea Centrului de Studii Post-comuniste al St. Francis Xavier University.
Din punct de vedere moral și al principiilor care stau la baza unui stat de drept, care credeți că ar putea fi, la scară istorică, lecția pe care comunitatea europeană, dar nu numai ar trebui să o învețe la finalul războiului dintre Ucraina și Rusia?
Lecția este aceea că încălcarea suveranității trebuie privită ca o problemă foarte gravă. Se poate întâmpla oricui să fie în locul Ucrainei.
În termeni de drept internațional, conceptul de suveranitate s-a erodat, în ultimii ani, mai exact, de la sfârșitul Războiului Rece. Dar comunitatea internațională, din punct de vedere al transitional justice, nu poate înghiți aceste crime. Intervenim ca să le oprim și ca să facem redresarea asta a trecutului recent.
Deși conceptul de suveranitate a fost erodat, există o limită de care nu trebuie să treci. Faptul că te duci și ocupi teritorii și te aștepți ca oamenii să nu spună nimic nu e deloc în regulă.
Putin a văzut că, după ce a ocupat Crimeea, n-a existat nicio sancțiune majoră.
În cazul războiului din Ucraina, însă, comunitatea internațională a izolat Rusia, pentru că dacă suveranitatea unei țări precum Ucraina este încălcată, atunci nimeni nu e în siguranță.
Cum considerați că va afecta războiul din Ucraina anul electoral 2024 în România, în contextul în care, în mentalul colectiv mocnește încă această idee – e drept, alimentată de unele trusturi de presă proruse – conform căreia ucrainenii nu ar trebui ajutați?
Cred că acesta va fi doar un element din campania electorală. Dar nu știu dacă într-adevăr va fi cel mai important element la care oamenii se vor gândi atunci când vor da votul. Sunt din ce în ce mai multe voci, care invocă niște cazuri de ucraineni foarte bogați, care n-ar trebui să fie ajutați, dar acestea sunt cazuri izolate.
Pe de altă parte, discursul ăsta promovat, la nivel național, de unele trusturi media, este ponderat de experiența personală, la nivel local, a oamenilor, care au o mulțime de alte exemple de mame și copii care de-abia se pot descurca.
Există multă bunăvoință din partea românilor, iar românul de rând este un om foarte decent, care rezonează cu situația extremă în care sunt ucrainenii.
Cred că fiecare dintre noi ne-am putea gândi că am fi putut fi noi în locul lor. Eu am mare încredere în românul de rând, românul normal, care, pe lângă ce spun televizorul și partidul X sau Y, va spune: da, există doi, trei ucraineni bogați, dar există și ucraineanul de pe strada mea, căruia îi dau mâncare și o saltea pe care să doarmă.
Dar la fel de adevărat este că, dacă situația se permanentizează, indiferent de alegerile electorale, rezervorul ăsta de bunăvoință se cam duce…
„România se confruntă cu riscul de a se bloca într-un hybrid regime, care este o combinație de caracteristici democrate cu niște caracteristici nedemocrate”
Credeți că putem vorbi, la ora actuală, despre finalizarea tranziției de la comunism la democrație, în România, sau suntem încă în plină democrație neconsolidată?
Democrația României este consolidată imperfect. Un număr de țări din spațiul central și est european s-au îndepărtat de democrația liberală, în ultimii ani. Nu este doar cazul României. La 35 de ani de la căderea comunismului, nu mai putem învinui regimul comunist pentru diverse tare.
Este clar că de vină pentru nivelul de corupție ridicat este democrația asta postcomunistă, care are hibe extraordinare. Tot ea este de vină pentru risipa resurselor publice, dar și pentru instabilitatea guvernelor.
În lumea democrată, doar Italia și Japonia se mai confruntă cu asta.
România se confruntă cu riscul de a se bloca într-un hybrid regime, care este o combinație de caracteristici democrate cu niște caracteristici vechi, nedemocrate.
Altfel spus, riscă să rămână blocată în interval, în tranziție, iar intervalul e foarte greu de abandonat, ca să-ți reiei parcursul spre democrație.
E adevărat, însă, că Vestul, care altădată era un model, el în sine s-a perimat și nu mai funcționează ca un model.
Dar, cu toate acestea, ne-am distanțat de comunism. Nu mai există – ca în anii 1990 – clivajul comunist-anticomunist. Da, există AUR, care are unele accente, dar altele sunt clivajele, altele sunt diferențele care departajează diverșii actori politici în România. Am lăsat comunismul, ca proiect politic, în spate.
Într-un interviu pe care mi l-ați acordat în urmă cu șapte ani, declarați că, în ceea ce privește scrierea academică, România trăiește într-o mare de plagiat. De atunci și până astăzi, presa din România a scris despre politicieni de la cel mai înalt nivel și despre șefi de instituții publice care ar fi plagiat.
Pe de altă parte, însă, în contextul unei anchete pe care a realizat-o pe marginea plagiatului fostului rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, jurnalista Emilia Șercan a primit amenințări cu moartea. Unde credeți că este România, astăzi, pe drumul sancționării furtului intelectual?
S-a mai făcut curățenie. Fără discuție, există foarte mult de făcut în continuare. S-au făcut progrese serioase în ultimii zece ani. Ceea ce face Emilia Șercan este salutar. Acesta este exemplul unui om care poate debloca (n.r. problema plagiatelor științifice).
Ați coordonat lucrarea „România postcomunistă. Trecut, prezent și viitor”, iar acum lucrați la un nou volum despre România, la peste 30 de ani de la căderea regimului comunist. Ce credeți că s-a schimbat în România, în acest timp?
La volumul la care lucrăm acum, dedicat împlinirii a 35 de ani de la căderea regimului comunist, atunci când ne-am gândit, conceptual, care ar fi baza cărții, ne-am gândit la hybrid regime, la combinația asta de valori și procese democrate și valori și procese nedemocrate.
Vrem să documentăm faptul că, deși a făcut progrese remarcabile și evidente, România nu a ajuns la destinație, la destinația pe care o credeam noi în 1989. Asta e clar! Și atunci, întrebarea este: dar ce lipsește? Care sunt elementele care blochează, „gripează” procesul ăsta?
Avem populismul, corupția, rotativa asta aproape fanariotă în Guvern, incapacitatea instituțională, lipsa de voință politică. Probleme instituționale sunt cu duiumul.
Constituția din 1991 a pus bazele unei anumite structuri instituționale politice a României, care a rămas pe loc de atunci. De ce România e semiprezidențială? De ce România e o republică? De ce România are două Camere și nu una? De ce are sistemul ăsta electoral încurcat? De ce are și prefecți, și președinți de consilii județene?
Astea sunt luate ca de la sine înțelese, nu le pune nimeni în discuție. Din 1991 sunt bătute în cuie. Cine a făcut asta? Iorgovan cu Iliescu, dar cu foarte puțin input de la alții. De ce nu avem monarhie? Nu sunt monarhistă în România. Ce vreau, însă, să spun este că trebuie să te întrebi de ce ai anumite instituții. Semi-prezidențialismul te duce în probleme.
Nu e nici prezidențialism, nici parlamentalism. Este o struțo-cămilă, unde ai riscul de coabitare. Asta se poate observa în Franța: „griparea” de politici publice, „griparea” agendei publice. România postcomunistă din punct de vedere instituțional a fost creată, noi nu am avut o tradiție republicană autentică.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Ada CODĂU este lect. univ. dr. la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța.
[…] Directorul Centrului de Studii Postcomuniste: „Deși a făcut progrese remarcabile, România nu a … […]