Directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, reţinut de DNA

Data:

spot_img

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a directorului Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul CNAIR, Florea Dascălu.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de DNA, Florea Dascălu este cercetat pentru luare de mită, trafic de influenţă în formă continuată (şapte acte materiale) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (cinci acte materiale).

„În perioada mai – 22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea, în calitatea sa de director (…), ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire). Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR”, a transmis DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, Florea Dascălu ar fi primit, pentru demersurile făcute, suma de 10.000 de lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 de lei pe 7 mai 2022, suma de 10.000 de lei pe 12 iulie 2022, iar în urmă cu o zi, când a fost prins în flagrant, suma de 10.000 de lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 de lei.

Directorul Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi va fi prezentat duminică Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și: Lovitura la jocurile de noroc, o iluzie din care câştigă doar guvernele şi cazinourile

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Primăria Timişoara începe să cumpere clădiri strategice, prin exercitarea dreptului de preempţiune

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, că municipalitatea...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...