Vasily Petrenko va dirija pentru prima dată Orchestra Filarmonicii George Enescu pe 16 și 17 aprilie în două concerte vocal-simfonice extraordinare, cu monumentala Simfonie nr. 2, Învierea, de Gustav Mahler în program. Solistele serii vor fi soprana Kateřina Kněžíková și mezzosoprana Roxana Constantinescu, într-o interpretare remarcabilă a uneia dintre cele mai impresionante creații ale compozitorului austriac.
Mai sunt doar câteva bilete disponibile pentru concertul de joi, 17 aprilie, pe www.oveit.com sau direct la linkul https://oveit.com/hub/event/concert-vocalsimfonic-PzXXMAzJ, concertul de miercuri fiind sold-out. Întregul calendar al Stagiunii 2024/2025 poate fi văzut AICI.
Vasily Petrenko este Director muzical al Royal Philharmonic Orchestra din anul 2021 și Dirijor Laureat al Orchestrei Filarmonice din Liverpool, după 15 ani petrecuți cu succes la conducerea acesteia. Este Dirijor asociat al Orchestrei Simfonice din Castilla y León și a fost Dirijor principal al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (2015-2024), Dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Oslo (2013-2020) și al Orchestrei de Tineret din Marea Britanie (2009–2013). În 2021, a renunțat la funcția de Director artistic al Orchestrei Simfonice Academice de Stat a Rusiei Evgeny Svetlanov, unde a fost Dirijor principal invitat din 2016 și Director artistic din 2020.

„Este o mare plăcere să mă aflu din nou la București. Și să fiu împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, pentru prima dată, la Ateneu, pentru această minunată simfonie a lui Gustav Mahler. Este o simfonie monumentală și e ceva cu adevărat special să o interpretăm aici, în această săptămână. Cred că va fi emoționanta Înviere a Săptămânii Mari. Veniți la concerte, bucurați-vă și iubiți muzica clasică”, a declarat pentru presă dirijorul Vasily Petrenko.
Soprana cehă Kateřina Kněžíková este de mult timp artist rezident al Operei Naționale din Praga. Printre rolurile sale se numără Rusalka de Dvořák, Libuše de Smetana, Vixen și Jenůfa de Janáček, Mimì de Puccini și Donna Elvira, Contessa și Fiordiligi de Mozart.

A apărut ca solistă invitată alături de Mahler Chamber Orchestra, BBC Symphony Orchestra, Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, London Philharmonic Orchestra, Tokyo Symphony Orchestra.

Mezzosoprana Roxana Constantinescu a susținut recitaluri de lied la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Musikverein din Viena, Abbaye de Lessay și Casa lui Goethe. Înregistrarea sa pe CD a lucrării Pulcinella de Stravinsky, sub bagheta lui Pierre Boulez, a fost nominalizată în 2010, la premiile Grammy. A înregistrat pentru BIS Records, PentaTone Music, Hänssler Classic, OEHMS Classics,SWR, CSO Resound, Artmode Records, Weltbild și Carus Verlag. A susținut concerte alături de orchestre de renume, precum Orchestrele Simfonice din Chicago, Viena, München, Toronto, Orchestrele Radio Bavareza, Seattle și Stuttgart.
Simfonia nr. 2, în do minor, Învierea de Gustav Mahler este una dintre cele mai impresionante și luminoase lucrări din creația compozitorului austriac. Mahler a folosit textul Die Auferstehung (Învierea) de Friedrich Gottlieb Klopstock pentru a aborda tema esențială a simfoniei – triumful vieții asupra morții. A adăugat la acesta patru versuri proprii pentru a exprima viziunea sa despre trezirea spirituală, o formă de eliberare divină. Scrisă pentru soprană, mezzosoprană, cor și orchestră, această lucrare monumentală explorează teme existențiale profunde, despre viață, moarte și renaștere, într-o continuă căutare a sensului și a mântuirii.
Sponsori principali: Garanti BBVA, Rompetrol | Sponsori: JTI, ENEVO,Groupe SNEF | Susținători: Aqua Carpatica, Intercontinental
Parteneri media principali: RFI România; Radio România Muzical
Parteneri media: stirileprotv.ro, Radio România Cultural, Observator Cultural, Actualitatea Muzicală, Deutsche Zeitung Romania
Partener artistic: Fundația Art Production | Partener comunicare: OMA Vision
Citește și: Târgul tradiţional de Paşti al saşilor, Ostermarkt, în centrul istoric al Bistriței
Urmăriți PressHUB și pe Google News!