Dirijorul Vladimir Jurowski revine pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”, alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze

Data:

spot_img

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Cele două evenimente fac parte din seria „Mari orchestre ale lumii” și vor avea loc miercuri, 13 septembrie ora 20:00 și joi, 14 septembrie, ora 19:30, la Sala Mare a Palatului.

Cu programe ce includ opere de Wagner, Schumann, R. Strauss și Mahler, concertele promit două seri încărcate de emoție. Pe 13 septembrie pe scenă va urca și cunoscutul pianist Yefim Bronfman, alături de care Vladimir Jurowski are la activ numeroase concerte.

Preludiul operei Tristan și Isolda de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian și orchestră op. 54 de Robert Schumann și Simfonia nr. 4 în sol major de Gustav Mahler, alături de soprana Louise Alder, vor fi interpretate de Orchestra Operei de Stat Bavareze. 

Cel de-al doilea concert o are invitată pe violonista Vilde Frang, iar în program vor fi prezentate lucrările  White Interment de Victoria Poleva, Concertul pentru vioară și orchestră de Alban Berg și Simfonia Alpilor op. 64 de Richard Strauss.  

Citește și: Dirijoarea Anu Tali, pe scena Festivalului Internațional George Enescu

În prezent director muzical al Operei de Stat Bavareze, Vladimir Jurowski este un artist ale cărui legături cu Festivalul Internațional George Enescu și cu muzica marelui compozitor merg înapoi în timp: începând cu 2005, când a venit pentru prima dată la Festivalul Enescu alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, Vladimir Jurowski s-a implicat activ în valorificarea și susținerea moștenirii muzicale a celui mai mare compozitor român, George Enescu.

După ce a dirijat Simfonia a treia a lui George Enescu cu Orchestra Filarmonică din Londra pe scena Festivalului Enescu în 2013, Vladimir Jurowski a interpretat simfonia lui Enescu la Royal Festival Hall din Londra, iar opera Oedipe a fost prezentată în deschiderea Festivalului Enescu, ediția 2017.

În perioada 2017 -2021 a fost  director artistic al Festivalului Internațional George Enescu, fiind un promotor entuziast al muzicii enesciene în spațiul internațional.

Limbajul lui Enescu este într-atât de complex încât presupune un public special, un public iniţiat, capabil să desluşească acest limbaj. Muzica lui Enescu nu este deloc simplă – desigur există şi lucrări mai populare, cum sunt Rapsodiile Române, care se cântă pretutindeni în lume.

Sunt şi ele lucrări frumoase, dar adevărata muzică a lui Enescu, muzica pentru care vibra – şi mă gândesc la capodopere precum Oedipe sau Simfoniile a II-a şi a III-a, Vox Maris şi altele –  este extrem de complexă, deloc uşor de interpretat şi nici de înţeles.

Aceste lucrări trebuie ascultate de mai multe ori şi abia atunci, încet, încet devin accesibile publicului. De aceea este nevoie ca aceste compoziţii să fie prezentate mai des, spunea Vladimir Jurowski despre muzica lui George Enescu.

Vladimir Jurowski s-a născut la Moscova, unde a studiat Conservatorul, continuând apoi studiile la Berlin și Dresda. Debutul său internațional a avut loc în 1995, la Festivalul Wexford, unde a dirijat opera Noapte de mai de Rimski-Korsakov.

În același an a ajuns și pe scena celebrei Royal Opera House din Londra, unde a dirijat Nabucco de Verdi. De atunci, au urmat numeroase apariții pe cele mai mari scene ale lumii precum New York Metropolitan Opera, La Scala din Milano, Opera din Paris, Teatrul Bolșoi din Moscova sau Opera de Stat din Dresda.

A fost dirijorul principal al Orchestrei Operei Comice din Berlin (1997 – 2001), director muzical al Festivalului Glyndebourne din Marea Britanie (2001 – 2012), director artistic al Festivalului Internațional George Enescu (2017 – 2021), director artistic al Orchestrei Academice de Stat a Federației Ruse „Evgeny Svetlanov” (2011–2021) și dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Londra (2007 – 2021), unde deține și azi titlul de dirijor emerit.

În prezent, este dirijor principal și director artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, director muzical al Operei de Stat Bavareze și artist principal al Orchestra of the Age of Enlightenment din Londra.

Citește și: Festival Enescu 2023. Propuneri pentru săptămâna a 3-a

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema acestei ediții este „Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”.

Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele se pot achiziționa din platforma Eventim: https://www.eventim.ro/ro/artist/festivalul-george-enescu-2023-2517/profile.html

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Prima ediție a festivalului Mini TIFF. Premiere de filme și ateliere pentru copii și adolescenți

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prima ediție...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...