Diva politică ce a întărâtat doi primari. O zâzanie spumoasă la Schitu Duca

Data:

Schitu Duca este una dintre comunele ieşene care au schimbat în mod surprinzător şi radical culoarea politică a administraţiei locale, după alegerile din septembrie 2020. Fief social-democrat recunoscut de mai bine de 20 de ani, Schitu Duca a arborat steagul galben cu săgeată cu 6 luni în urmă.

Cine mai credea că veşnicul şi influentul primar PSD Mihai Mihalache, poreclit în sat „Mistreţul”, probabil nu fără legătură cu pădurile seculare din jurul comunei, va putea pierde alegerile vreodată? Şi tocmai în faţa unui tânăr, Grigore Corciovă, de la PNL… Dar, cum vom vedea, fostul primar încă nu s-a dat bătut de tot! La mijloc, o foarte frumoasă domnişoară, membră de partid, angajată recent consilier acolo, pe o leafă cu 5 în faţă. “Recomandată de Alexe”, acuză fostul. “Ştie două limbi la perfecţie”, se apără actualul.

„Mi-am depus dosarul pentru postul de consilier al primarului”, ne-a spus Mihai Mihalache, subliniind că are 30 de ani vechime în administraţia publică, dintre care 16 ca primar, iar 14, în calitate de consilier local. Dar primarul a preferat „o tânără domnişoară recomandată de Costel Alexe”, a adăugat fostul primar, acum consilier în legislativul local al comunei. Primarul în funcţie ne-a spus că a decis să opteze pentru Evelina Ioana Ursachi, o proaspătă absolventă de Drept, pentru că „vorbeşte foarte bine engleza şi germana”, limbi, se pare, foarte utile la Schitu Duca. Totodată, ea se va ocupa de proiectele pe care administraţia comunei intenţionează să le realizeze cu finanţare europeană. Însă Mihai Mihalache susţine că nu ar fi prea multe de făcut, pentru că Schitu Duca se află în Zona Metropolitană şi intenţiile locale în acest sens trebuie armonizate cu proiectele de anvergură de la Iaşi. De exemplu, extinderea reţelei de apă.

Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul: