Orașul este celebru pentru conflictele sângeroase mai noi și mai vechi, pentru vechiul zid al orașului cu poarta pe sub care continuă să treacă mașinile, dar și pentru Hanul lui Hasan Pașa, construit între 1572-1575 de Hasan Pașa, fiul lui Mehmet Pașa.
Tatăl a fost un mare comandant otoman și a cucerit o serie de regiuni din sud-estul Anatoliei, între care Diyarbakir și Mardin, plus altele pe care și le-ar dori și Turcia de azi, în nordul Irakului. Mehmet a comandat frontul estic al otomanilor, până la moartea sa, în 1521.
Hanul familiei era la o intersecție de drumuri, în centrul orașului, la fel ca acum, aproape față în față cu moscheea principală a orașului. Aici opreau cândva negustorii veniți de pe Drumul Mătăsii, cu bijuterii, țesături, hârtie și mirodenii, sau militari aflați în misiune, un han care avea grijă și de oameni și de animale, construit din granit și travertine care să reziste timpurilor violente ce au urmat.
Acum, de-a lungul pereților, în vechile camere de oaspeți sunt magazine cu bijuterii vechi, cu eșarfe, cu tăvi, ibrice, samovare și alte accesorii pentru băutul ceaiului și cafelei.
La etaj și în mijloc, în jurul fântânii cu șase coloane sunt cafenele, iar una dintre ele, Kamer Avlu este administrată de o organizație neguvernamentală condusă de mai multe doamne care și-au propus să aibă grijă de femeile din jurul orașului, supuse adesea violenței sau altor practici sexiste și să găsească soluții pentru ca acestea să poată ieși din situațiile dificile în care se află.
Rona Cevdar a venit de la Mardin doar pentru sfârșitul de săptămână, să-și vadă o mătușă. A terminat o facultate tehnică anul trecut și încă nu și-a găsit de lucru, așa că ajută deocamdată la contabilitatea afacerilor familiei.
La cafeneaua vechiului han mi s-au spus mai multe povești groaznice cu femei ostracizate, dintre care unele au rămas, în final, cu agresorul, iar altele au reușit să se desprindă cu cicatrici fizice și psihice greu de înlăturat. Este cazul unei tinere analfabete, căsătorită orbește cu un văduv mai în vârstă decât ea, cu șase copii, care nu-i dădea bani nici de mâncare, dar pretindea să fie casnică și să aibă grijă de familie, inclusiv de cei doi copii pe care de-acum îi aveau împreună. Apoi, încă din primele zile, femeia a fost bătută și violată. A încercat să fugă la propria ei familie, dar aceasta a trimis-o înapoi, spunându-i că sunt prea săraci să aibă grijă și de ea. Așa că s-a întors, iar violențele au crescut în intensitate.
După un timp s-a îmbolnăvit, probabil din cauza fricii permanente și a neputinței, chiar dacă reușise să câștige câțiva bani păzind vitele altora. A făcut cancer la plămâni, s-a luptat cu boala, dar l-a pierdut pe unul dintre ei. Iar când s-a întors din spital brutalitățile împotriva ei au fost reluate. Convalescentă, abia ținându-se pe picioare, a fost violată și bătută. A fost împinsă în fața copiilor spre dormitor urlându-i-se că nu mai e femeie, că nu mai poate face sex, și findcă avea o tijă la una dintre mâini, soțul ei i-a rupt brațul. Fiica ei a dus-o la spital și a depus o plângere la poliție, iar poliția a emis un ordin de protecție pentru o lună. În acest timp, însă, bărbatul s-a răzbunat și mai crunt. Norocul femeii a fost că Fundația a ajutat-o să înceapă procesul, fiindcă altminteri o femeie analfabetă, săracă, bolnavă și cu doi copii, nu are nicio șansă în tribunalele din Turcia.
Sunt zeci de mii de astfel de drame în toată această țară și tot mai multe femei au început să lupte pentru drepturile lor, dar deși există o mobilizare din ce în ce mai mare, Turcia a ieșit în mod oficial la începutul lunii iulie 2021 din acordul internațional privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, un document care a fost negociat și adoptat chiar la Istanbul în 2011. Textul îi obligă pe semnatari să înceapă urmăriri în justiție împotriva celor care brutalizează fizic sau psihic femei și le cere guvernelor să promoveze egalitatea.
După cum îmi spune Rona, care provine dintr-o familie destul de conservatoare, mulți oameni din jurul președintelui Erdogan considerau că prin efectele ei, această Convenție făcea rău familiei, pentru că adesea ducea la destrămarea ei: „nu știu dacă el însuși și-a bătut vreodata nevasta, dar e clar că nu are nimic împotriva ca mulți alții să le calce în picioare, de dragul menținerii așa-zisei familii cu orice preț”.
Fundația cafenelei din Diyarbakir are un dosar plin cu povești despre fete violate în familie, despre soți care-și dau afară nevestele după ce au născut trei fete, acuzându-le că nu pot face băieți, soacre care exploatează aceste fetițe, sau notabilități care profită de minore cu dizabilități.
Articol preluat de pe blogul „Călătoriile Sabinei” / Radio Europa Liberă
Un proiect Black Sea Trust, susținut de Radio Europa Liberă Moldova și Freedom House România.
