DNA a clasat dosarul de fraudă cu fonduri europene al lui Dan Barna

Data:

spot_img

DNA a clasat dosarul de fraudă cu fonduri europene al fostului vicepremier USR, Dan Barna, pe 14 iunie 2021, pe motiv că “fapta nu există”, se arată într-un răspuns al DNA din data de 22 septembrie 2021 la solicitarea G4media.ro.

Nici din constatarea tehnico-științifică, nici din controlul DLAF nu au rezultat indicii privind nerespectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică și nici cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală care să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene.

În consecință, după epuizarea cercetărilor, la data de 14 iunie 2021, a fost dispusă soluția clasării în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. a („fapta nu există”) din Codul de Procedură Penală.

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor investigate”, arată DNA în răspunsul pentru G4media.ro.

Dosarul lui Dan Barna a mai fost clasat o dată, pe 18 martie 2019, de către procurorii DNA Alba Iulia, dar pe 28 octombrie 2019, în plină campanie prezidenţială, şeful interimar al DNA de la acea vreme, procurorul Nistor Călin, a infirmat soluţia de clasare şi a dispus redeschiderea cazului.

Tot în octombrie 2019, ca urmare a unor articole de presă din riseproject.ro, procurorii DNA s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal care îl viza pe Dan Barna, competitor la acea vreme în cursa prezidenţială. Ulterior, cele două dosare – cel de la Alba, redeschis, şi cel deschis ca urmare a articolelor riseproject.ro – au fost conexate, s-au efectuat cercetări şi pe 14 iunie 2021 s-a dispus clasare pe „fapta nu există”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...