DNA cere aprobarea Camerei Deputaților pentru o percheziție informatică la Dan Tudorache

Data:

spot_img

Procurorul şef al DNA, Crin Bologa, solicită Camerei Deputaţilor aprobarea efectuării unei percheziţii informatice în dosarul în care deputatul Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, este urmărit penal pentru achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

“În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 796/VIII/3 din 19 noiembrie 2020 și 898/VIII/3 din 21 octombrie 2022, în considerarea prevederilor legale și constituționale, procurorul șef al DNA Crin Bologa a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a unei percheziții informatice în dosarul penal privind pe Tudorache Daniel, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave”, a transmis miercuri DNA.

Concret, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul și dosarul penal întocmite de procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice față de Daniel Tudorache, care are calitatea de suspect în dosar.

Citește și: Vlad Gheorghe (USR): Colegiul Comisarilor, posibil aviz favorabil aderării României la Schengen

DNA a anunţat în 21 octombrie anul acesta că fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie şi fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache sunt urmăriţi penal într-un dosar privind achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

Daniel Tudorache este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.

Marian Vanghelie este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave (patru fapte, din care una în formă continuată), instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată (11 fapte, din care trei în formă continuată), instigare la fals material în înscrisuri oficiale (două fapte, din care una în formă continuată) şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Citește și: Incidentul din Polonia: cum se poate apăra România

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...