duminică, 28 noiembrie 2021
AcasăNewsletterDNA: O grefieră de la Tribunalul Bihor a falsificat acte pentru înmatricularea...

DNA: O grefieră de la Tribunalul Bihor a falsificat acte pentru înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare

O grefieră de la Tribunalul Bihor a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Oradea într-un dosar în care este acuzată că ar fi măsluit trei cereri de chemare în judecată prin care se solicita înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare. Cererile falsificate au fost atașate, apoi, unor dosare aflate deja pe rolul instanţei, pentru a scurta soluționarea acestora, având în vedere că la acea vreme erau foarte multe procese de acest gen, iar termenele de judecată erau foarte îndepărtate.

Potrivit unui comunicat transmis luni, de Biroul de presă al DNA, Claudia Anca Veer a fost inculpatăşi trimisă în judecată în stare de libertate pentru fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că grefiera a comis faptele în perioada 2012 – 2013, când pe rolul Tribunalului Bihor se aflau foarte multe procese care vizau solicitări de obligare a Serviciului Regim Permise şi Înmatriculări din Prefectura Bihor să înmatriculeze autoturismele fără plata taxei de poluare instituită de OUG 50/2008.

În acest context, Claudia Anca Veer, în calitatea menţionată, ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată, prin care se solicita înmatricularea a 34 de autoturisme. „Ulterior, cererile respective, falsificate prin contrafacerea totală a conţinutului, ar fi fost depuse la dosarele deja aflate pe rolul instanţei de judecată, creându-se astfel aparenţa că acestea reprezentau cererile iniţiale de chemare în judecată. Aceste demersuri nelegale ar fi avut ca scop şi finalitate devansarea termenelor de judecată stabilite iniţial şi implicit soluţionarea cererilor respective într-un timp foarte scurt. Hotărârile judecătoreşti, după intrarea în posesia proprietarilor, deveneau obligatorii pentru Instituţia Prefectului Judeţului Bihor – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule Bihor, care era obligată să înmatriculeze autovehiculele respective fără plata taxei de mediu”, explică DNA.

Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE