marți, 30 noiembrie 2021
AcasăNewsletterDOCUMENT Restricții noi în Constanța

DOCUMENT Restricții noi în Constanța

Suplimentar măsurilor propuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru perioada în care municipiul Constanța se va afla în carantină, mai intră în vigoare și altele, conform unui comunicat al Prefecturii Constanța.

Printre acestea se numără închiderea mall-urilor inclusiv în zilele în care sunt sărbători legale, iar controlul cetățenilor care se deplasează în timpul carantinei va fi coordonat de Jandarmerie, prin dispoziția primarului.

Constanța intră în carantină vineri, începând cu ora 20:00. Modelul actualizat al declarației pe care oamenii sunt obligați să o aibă completată în momentul deplasării poate fi descărcat de aici.

Documentul poate fi redactat și de mână, cu respectarea tuturor câmpurilor obligatorii din declarația tip (numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării), necesitând totodată semnătura olografă a titularului.

Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE