Doi din cei cinci consilieri locali ai USR Craiova au dosare penale

Data:

spot_img

Doi din cei cinci consilieri locali ai USR Craiova au dosare penale. Ambii pentru comiterea unor infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Mai exact, au condus mașinile sub influența băuturilor alcoolice.

Dacă despre unul dintre ei s-a aflat la momentul respectiv, cazul celui de-al doilea a fost ținut departe de ochii și urechile craiovenilor.

După cum deja se știe, unul dintre ei este avocatul Lucian Bernd Săuleanu, consilier municipal, profesor universitar și decan al Baroului Dolj la data comiterii infracțiunii. El a fost prins băut la volan în noaptea de 27 octombrie 2022. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dosarul său se judecă la Curtea de Apel Craiova, următorul termen fiind programat pe 11 septembrie 2023.

Citește și Criză de medici de familie în județul Hunedoara. Cei care se pensionează sunt greu de înlocuit

Dacă despre isprava avocatului Lucian Săuleanu s-a aflat public la vremea respectivă, dar fără niciun fel de urmări politice – deși, să ne reamintim, membrii USR sunt cei care au inițiat și desfășurat campania ”Fără penali în funcții publice” și au strâns sute de mii de semnături pentru ea – cel de-al doilea caz a rămas sub tăcere.

Deși nu au primit condamnări, prima speță fiind pe rolul instanței, cea de-a doua sub instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoriei Craiova, ne așteptam ori speram măcar la o brumă de onoare de dragul sloganului pe care l-au promovat asiduu.

Nici vorbă. Consilierul local Lucian Bernd Săuleanu și președintele USR Craiova, Ion Belu, au adoptat ”mersul pe burtă”.

Mai multe, în publicația Știri Craiova.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Știri Craiova
Știri Craiova
StiriCraiova este un ziar online care oferă informații incisive din mediile de interes ale orașului și județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Viitorul guvern va avea un premier social-democrat. Decizie luată de coaliția PSD-PNL-UDMR

Liderii partidelor din coaliția PSD-PNL-UDMR au convenit ca viitorul...

Nicușor Dan dă șah în deschiderea partidei pentru Cotroceni | Deutsche Welle

Politicienii pro-UE vor un președinte care să nu scoată...

BREAKING USR cere demisia președintelui Iohannis la încheierea mandatului, în 21 decembrie

USR cere demisia președintelui Klaus Iohannis când i se...

Cristian Preda: „Apariția lui Marcel Ciolacu pe TikTok vădește cât de artificial e acest politician” | Aktual24

Unul dintre cei mai reputați politologi din România, profesorul...