Doina Lemny va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara | Puterea a cincea

Data:

spot_img

Doina Lemny, curatoarea expoziţiei Brâncuşi de la Timişoara, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest.

Doina Lemny este cercetător și muzeograf la Centrul Georges Pompidou din Paris și a fost curatoarea expoziţiei Brâncuşi, organizată la Timişoara în anul în care oraşul a fost capitală europeană a culturii.

Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa va avea loc miercuri, 23 octombrie, de la ora 12.00, la sediul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu sediul pe str. Oituz, nr. 4.

Citește și: Acuzații de spionaj și poliție politică față de angajații IPJ Neamț

Propunerea acordării acestui titlu onorific a fost înaintată de prof. univ. dr. Camil Mihăescu și recunoaște contribuțiile excepționale ale Doinei Lemny în cercetarea și promovarea operei lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Prin activitatea sa de peste trei decenii, Doina Lemny s-a remarcat la nivel internațional, aducând o contribuție semnificativă la promovarea patrimoniului cultural românesc și universal.

Ceremonia va cuprinde cuvântul de deschidere, susținut de prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, urmat de Laudatio dedicat doamnei Doina Lemny, prezentând realizările sale în domeniul cercetării artei moderne, dar și de discursul Doinei Lemny și, în final, de momentul decernării oficiale a titlului de Doctor Honoris Causa.

Acest eveniment, transmite Universitatea de Vest din Timişoara, reprezintă o oportunitate de a celebra excelența academică și culturală, onorând o personalitate de excepție a cercetării și culturii internaționale: „Prin activitatea sa, Doina Lemny a adus o contribuție esențială la cunoașterea și promovarea operei lui Constantin Brâncuși, devenind o figură proeminentă în mediul artistic și muzeal internațional.”

Continuarea, în Putereacincea.ro

Citește și: Exclusiv. Caroline Fernolend, Marele Premiu Europa Nostra: „Visul meu este ca autoritățile să-și asume faptul că de mulți ani ONG-urile din România identifică și suplinesc lipsurile în multe domenii.”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Herve Veronese / Centre Pompidou)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert de Crăciun susţinut la Oradea de Thurzo Zoltan, pianistul cu patru recorduri Guinness

Pianistul orădean Thurzo Zoltan, singurul din lume cu patru...

TNB Premieră-„Mary Stuart” și o montare regină

4 ½ din 5 stele Teatrul Național de București (sic!)...

Vila Ciuta, o clădire emblematică pentru Bistrița, salvată de la demolare | Săptămâna Online

Vila Ciuta, o clădire emblematică pentru Bistrița, salvată de...