Dominic Fritz, primarul Timișoarei, devine primul edil român care se alătură Pactului Orașelor Libere, un proiect ce își propune să apere și să consolideze democrația, alături de orașe precum Roma, Amsterdam sau Berlin, transmite Agerpres.
Timişoara a devenit, astfel, parte a unei reţele de oraşe care şi-au propus să reconstruiască şi să consolideze democraţia, să susţină alegerile libere şi corecte, să sprijine mişcările democratice din întreaga lume şi să se angajeze în acţiuni pentru a reduce decalajul urban – rural. Din reţea mai fac parte Roma, Amsterdam, Berlin, Los Angeles.
„Modelul Timişoarei este construit pe un principiu simplu, dar puternic: diversitatea alimentează inovarea, iar inovarea generează prosperitate. Acest model nu este unic. Multe oraşe din Pactul Oraşelor Libere împărtăşesc această viziune. De la Praga la Varşovia, de la Budapesta la Bratislava, vedem că oraşele democratice deschid calea, demonstrând că valorile europene pot crea beneficii tangibile pentru toţi. Acesta este motivul pentru care colaborarea noastră este atât de importantă. Împreună, nu doar apărăm democraţia, ci o facem să funcţioneze”, a afirmat primarul Dominic Fritz, potrivit unui comunicat transmis duminică de USR.
Viceprimarul Timişoarei Paula Romocean a subliniat, la întâlnirea Pactului Oraşelor Libere 2025, rolul „crucial” pe care administraţiile locale îl au în protejarea democraţiei.
„Prin aderarea primarului Dominic Fritz la pact, Timişoara devine parte a uneia dintre cele mai influente reţele de oraşe europene dedicate apărării democraţiei. Într-o perioadă în care democraţia este mai fragilă ca oricând, oraşele – cea mai apropiată formă de guvernare de cetăţeni – au un rol esenţial în reconstruirea încrederii şi în oferirea unor soluţii concrete pentru viitorul Europei”, a evidenţiat Paula Romocean.
La summitul Pactul Oraşelor Libere 2025 au participat reprezentanţii oraşelor Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Bruxelles, Budapesta, Gdansk, Harkov, Kiev, Liov, Milano, Neu-Ulm, Paris, Praga, Rijeka, Sofia, Timişoara, Tirana, Ulm, Viena, Vilnius şi Varşovia.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Primăria Timișoara)