Opera din București a decis să închidă stagiunea centenară cu un festival. Bucharest Opera Festival, dar l-am putea numi Festivalul Național al teatrelor de Operă, un fel de FNO, pe modelul FNT.
Nu prea am înțeles dacă acest spectacol a fost deschiderea festivalului. Don Giovanni este montarea lui Andrei Șerban reluată după o pauză de cinci ani. Nu mai țin minte de ce n-am văzut-o atunci, a avut și un număr limitat de spectacole, după care, halucinant, ONB s-a reîntors la precedenta montare, un fel de afront adus chiar și ridicolului.
Tot ce sper este ca aceasta să nu rămână numai piesă de festival. Iar festivalul să funcționeze regulat. Ei zic că e prima ediție. Doamne ajută!
Punerile în scenă ale lui Andrei Șerban sînt o referință pentru că, întotdeauna, îți dau certitudinea că nimic nu e perimat, totul e actual. Dacă alți regizori se chinuie să aducă o operă/text în actualitate, la el, totul e natural.
N-am să mă întorc la arhi-controversata montare cu Œdipe de George Enescu. Afișul m-a contrariat un pic. Folosind Păpușa de paie de Francisco de Goya, părea că va fi ceva back in time și cu mesajele răstălmăcite, pentru că tabloul, în sine, e simbolistica, prezentată ca alegorie, dominației femeilor asupra bărbaților. Foarte mult timp, Don Juan, sursa de inspirație, a fost văzut ca o victimă a femeilor. În final, nu era nici una, nici alta.
Povestea
Figura seducătorului Don Giovanni a devenit simbol al aparenței în conflict cu realitatea. Magnum opus-ul mozartian este o tragicomedie care reflectă viața cu întreaga sa diversitate. Don Giovanni (bariton), seducătorul desfrânat de profesie, eșuează lamentabil în cucerirea redutei Donna Anna (soprană), având ca preț dispariția acestuia.
Pe drum mai apar Donna Elvira (soprană), aristocrata înșelată și Zerlina (soprană), fata simplă din popor ce urmează să se mărite cu Masetto (bas), căreia Don Giovanni încearcă să-i sucească mințile. Don Ottavio (tenor) este tânărul căruia îi fusese promisă Donna Anna de tatăl său, Comandorul (în montarea lui Șerban, nici el n-ar fi fost ușă de biserică).
Don Giovanni atentează la onoarea fiicei sale, iar comandorul îl provoacă la duel. Previzibil, este omorât și de aici începe cursa răzbunării fiicei acestuia, aflată într-un permanent conflict interior, pentru că îl și place, îl și urăște. Leporello (bas) este servitorul lui Don Giovanni, jumătate slugă, jumătate alter-ego-ul stăpânului.
Mozart și Lorenzo Da Ponte, libretistul, s-au întrecut pe sine ca genialitate muzicală și construcție psihologică a personajelor.
După ce ai avut la București, în 2019, la Festivalul Enescu, un Don Giovanni, în concert, într-una din cele mai bune distribuții internaționale, e mai greu să digeri și altceva.
Atunci, Orchestra de Cameră din Basel, dirijată de Giovanni! Antonini, alături de soliști au interpretat opera entuziasmant, ireal. Și ce nume, Pisaroni, Scwhartz, Bezmertna, Grahl, Zemenzato, Alex Esposito, David Soar! Șoc.
Citește și: Primul concert pe scena din Piața Mare de la FITS aduce șase câștigători ai Latin Grammy
Montarea face diferența
La București, însă, montarea face diferența. Pe de-o parte, Andrei Șerban valorifică partea teatrală din opusul lui Mozart, iar pe de altă parte, își aduce propria contribuție la desenarea psihologică a personajelor, cu toată gama între libertin și mincinosul tipologic, până la snobul aristocrat și răzbunarea înșelatei.
Regia a ales un decor liniar-volumetric, un paralelipiped dreptunghic mobil și pliabil, din care sînt jucate volume și perspective, într-o cromatică Mondrian, pentru a crea diferitele spații care apar în acțiune. Dar scenografia nu are numai scopul ilustrativ, ci și interactiv, sugerând publicului să privească din diverse unghiuri.
Este un fel de Ghost Tower Serie al celebrului sculptor David Umemoto, cunoscut și ca realizator de scenografii inteligente abstracto- interactive.
La aceasta se adaugă, marcă înregistrată, mișcarea scenică energetică, umorul și drama. La nivel de grup asistăm la coregrafii amintind de petreceri opulente, erotism, tema de bază, cu remarca că acei balerini oversize nu au ce căuta pe scenă, până la dansuri alegorice, cu răzbunarea fecioarelor. La nivel de personaje, stăm încă și mai bine.
Practic, regizorul reușește să scoată actorul din soliști, care s-au dovedit chiar mai buni decât mulți actori cu carte de muncă. Costumele au mers două direcții. Culoare, alb și negru să contrasteze cu cromatica scenografică, auriu să definească clase sociale, modele florale și liniaritate pentru a marca diverse evenimente.
A doua, croiala, simplitate în modernitate. Am văzut ca o exagerare sirenele de poliție, nu neapărat că unii din sală s-au și ridicat să plece, ci, pentru că simbolic nu le-am priceput simbolistica, luminile erau suficiente.
Citește și: Regizorul Radu Mihăileanu vine la Iași. Masterclass de film și întâlniri cu publicul
The Voice
Cât privește interpretarea, mi-a adus aminte că, odată, văzând montarea precedentă, m-am nimerit lângă una dintre vocile criticii de operă de la noi și am întrebat dacă dirijorilor li se desemnează cumva compozitorii sau, pur și simplu, aleg ei? Aseară, aveam nostalgia unei desemnări a acelui dirijor. Lucrarea este o țesătură, o dantelărie cu fir de borangic de arii până la sextet, recitative și variațiuni instrumentale, de o mare delicatețe.
Orice exces ruinează, orice defazaj strică. Mai vine și după Masterclass-ul lui Badea cu Otello. Ori un Mozart interpretat ca un uragan îți cam strică karma. Noroc cu recitativele. Soliștii au avut câteva paliere de exprimare. Din păcate, sînt invitații care s-au evidențiat. Pe primul palier au fost Bogdan Mihai, Don Ottavio, și Sofia Poulopoulou, Donna Elvira.
Bogdan Mihai cu dicția și tehnica la superlativ, chiar și fără power on-ul de altădată, reușește în aria Il mio tesoro, act2, să ridice standardul și să aducă aminte de tenorul de altădată. Sofia Poulopoulou cea mai implicată și dedicată, actoricește și vocal, dintre personajele feminine cu climax în actul 2, Mi tradi quell’alma ingrata. Urmează, pe al doilea palier, Don Giovanni și Leporello, respectiv Csaba Sandor și Ștefan Lamatic. Personaje gândite de Șerban foarte generos.
Deși Lamatic pierde un pic startul cu populara arie Notte e giorno faticar , deschidere actul 1, recuperează pe parcurs.
Csaba Sandor, chiar dacă fără foarte multe culori în interpretare, a dus bine rolul. Filip Panait în rolul Comandorului același profesionist.
Daniela Cîrstea, Zerlina, și Damian Vlad, Masetto, actoricește ireproșabili, interpretarea restricționată de tinerețe sau capabilități vocale, variind între platitudine și stridențe. Iar Donna Anna, Veronica Anușca, așa cum se știe, stridențe între momente în care nu prea înțelegi ce spune. În acest context, de la triouri în sus, au cam fost ratate.
Ținând, însă, cont că distribuția a fost majoritar invitată, e greu de prevăzut cum va fi mai departe.
3 ½ stele din cinci.
Distribuție și bilete
