Donald Trump a fost arestat pentru scurt timp la o închisoare din Atlanta. Fostul președinte al SUA s-a prezentat joi la închisoarea din comitatul Fulton, pentru a se conforma ca inculpat rigorilor legale ce decurg din acuzaţiile care i se aduc în legătură implicarea lui să anuleze pierderea alegerilor din 2020 în statul Georgia.
Fostul președinte al SUA a fost arestat pentru scurt timp (timp de 20 de minute) în închisoarea din Atlanta pentru campania sa electorala din 2020 în statul american Georgia, potrivit unui document al biroului şerifului, relatează AFP.
Donald Trump, care a fost măsurat şi cântărit așa cum prevede procedura, a fost eliberat pe cauţiune.
Este cel de-al patrulea dosar penal deschis fostului preşedinte în acest an.
Trump a fost de acord la începutul acestei săptămâni cu o cauţiune de 200.000 de dolari şi cu alte condiţii de eliberare, inclusiv să nu folosească reţelele de socializare pentru a-i viza pe co-inculpaţi şi pe martorii în dosar.
După ce a ieșit din închisoare, Donald Trump a declarat că a fost un „simulacru de justiţie” şi o „ingerinţă electorală” din partea autorităţilor statului Georgia care l-au inculpat.
Fanii lui Trump au protestat
„Nu am făcut nimic rău punând la îndoială rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA din 2020 câştigate de Joe Biden”, a spus Donald Trump.
Protestatarii aflaţi în faţa închisorii au putut fi auziţi scandând împotriva procurorului districtual Fani Willis, care i-a pus sub acuzare pe Trump şi pe alţi 18 în acest dosar. „Închideţi-o pe Fani!” au scandat susţinătorii fostului preşedinte.
Dosarele închisorii arată că fostul preşedinte Donald Trump a fost arestat şi înregistrat la închisoarea din comitatul Fulton după procedura obișnuită.
Documentele indică înălţimea şi greutatea lui Trump. El este descris ca având ochi albaştri şi păr blond. A fost înregistrat ca deţinutul nr. P01135809.
Continuarea, în Europa Liberă!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: captură video Facebook Donald J. Trump