Dorian Popa are contract de 8.000 de euro de promovare a Universității din Petroșani

Data:

spot_img

Dorian Popa are contract de 8.000 de euro cu Universitatea din Petroșani. Prins, vineri, la volan sub influența canabisului, influencerul a primit în 2021 bani pentru promovarea instituției de învățământ superior.

„Creare vlog dedicat pe canalul de Youtube Dorian Popa”. Așa sună descrierea contractului încheiat între Universitatea Petroșani și SC Universal Music Romania SRL, potrivit unui articol din 2021 al publicației Gazeta de Dimineață.

Produsul finit reprezinta un produs video, pentru care instituția de învățământ superior a achitat – prin cumpărare directă – suma de 39.360 de lei (circa 8.000 de euro).

A venit cu cățelul la Universitate

Potrivit Gazetei de Dimineață, finalul anului universitar 2020/2021 l-a avut invitat surpriză pe omul-vlog Dorian Popa. Evident, pentru fanii lui, acesta a fost însoțit de invitatul special Cheluțu.

Studenții absolvenți s-au bucurat de aprecierea starului și, bonus, de o întâlnire inopinată cu acesta pe holurile/laboratoarele universității.

Sub pretextul declarat în mass-media că prezența lui în Valea Jiului, la acel moment, a fost rezultatul unei prietenii cu Alex – „un elev” de la Universitatea Petroșani, Dorian Popa l-a fascinat pe rectorul Universității, Radu Sorin.

După un scenariu „ticluit”, ușor observabil din montajul ce poate fi urmărit pe canalul lui Dorian Popa, Radu Sorin a girat în numele Universității Petroșani plata produsului final – un videoclip –  cu 8.000 de euro.

Citește și: Cât de eficiente sunt mașinile electrice. Răspunde proprietarul a 42 de vehicule. „A fost cea mai bună decizie”

În realitate, prietenul – elev Alex și Dorian Popa nu păreau că se cunosc, dar acest detaliu nu reprezintă nimic în tabloul general, scrie publicația locală.

Prietenul lui Dorian Popa, Alex, este nimeni altul decât Alexandru Mihai Chiuda, președintele Ligii Studenților Petroșani, potrivit Gazeta de Dimineață. Popa a fost chemat la Petroșani pentru a duce la bun sfârșit un serviciu. Și a fost prezent în data de  9 iulie 2021.

Tehnic vorbind, cumpărarea directă a fost efectuată în data de 9 iulie 2021 și promovarea pe youtube a fost încărcată în 10 iulie 2021.

Citește și: Fiica unui fost lider PSD, fost șef în SRI, lucrează la Guvern și are zeci de contracte cu statul

Dorin Popa, sub influența canabisului la volan

Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost depistat la volan sub influența canabisului. Constănțeanul în vârstă de 35 de ani ar fi condus îmbrăcat în lenjerie intimă.

IPJ Ilfov a comunicat, sâmbătă, că în 27 octombrie, la 21:15, un echipaj de la Rutieră a oprit în trafic, în localitatea Domnești, un bărbat care a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive.

„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Ilfov.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Gazeta de Dimineață)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related