Dosarul Flux. Victor Gavriluță trece în plan secund depășirile grave de înălțime și de suprafață de la blocul Flux din Tătărași, spunând că imobilul s-ar încadra în autorizație. Acesta susține că firma Flux a încălcat autorizația de construcție din lipsă de experiență, scrie ReporterIS.
Nu a explicat că a semnat un act care spune că s-a respectat autorizația, deși trebuiau construite birouri și spații comerciale dar au rezultat 60 de apartamente. Clădirea trebuia să aibă 500 mp peste cota 0 și are 4.500 mp.
A mai afirmat că blocul avea aprobată o înălțime de 13 m la cornișă, fiind prevăzut cu parter și etaj, or în realitate clădirea autorizată avea doar parter. Victor Gavriluță a spus candid că e nevoie de o expertiză de urbanism să măsoare înălțimea clădirii și că proiectul prevedea etaje de 6 metri înălțime, urmând a fi showroom pentru utilaje agricole! O teorie care salvează pe toată lumea.
Victor Gavriluță a pierdut serviciul din Primărie în urma scandalului, a și fost condamnat cu suspendare. Evită să-l numească pe Mihai Chirica drept autor moral al acestei afaceri, dar a afirmat sub jurământ că fostul coleg, Gabriel Ghergheșanu, alt sacrificat, „era interfața pentru dl primar și pentru dl viceprimar. Șefii i-au spus să facă intabularea”.
În declarația din fața instanței, Victor Gavriluță găsește circumstanțe firmei Flux, care din lipsă de experiență a construit mai mult. „Un beneficiar a dorit să construiască un imobil, a demolat imobilul existent. Neavând cunoștință despre ce înseamnă o construcție, față de ce și-a propus prin proiectul inițial a ieșit altceva. Imobilul actual se întinde pe două străzi, strada Vasile Lupu și strada Ignat, diferența de nivel fiind de aproximativ 10 metri. În autorizația de construire, certificatul de urbanism și în proiectul de autorizare există necorelări cu privire la regimul de înălțime a construcției față de PUZ. Înainte, în autorizație nu se treceau datele tehnice din PUZ. Beneficiarul a încercat să finalizeze construcția, a făcut ceva din ea însă a ieșit altceva”, a spus Gavriluță în fața instanței.
Continuarea, în Reporteris.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Reporteris.ro)