Dosarul Nordis. Procurorii DIICOT au atașat la referatul prin care solicită aresterea preventivă a lui Vladimir Ciorbă și a Laurei Vicol și o interceptare cu jurista grupului SC Nordis Property Service SRL, compania care a ridicat blocurile de la Mamaia.
Ea își sfătuiește o prietenă să nu cumva să cumpere apartamente în aceste blocuri: „Mie nu îmi place nimic din ce văd acolo! Deci eu n-aș lua la ei nici să mă împuști!”.
„O altă situație care în realitate a generat refuzul de semna contractul final de vânzare-cumpărare și predarea apartamentului, care însă este ascunsă clientului, a fost reprezentată de vânzarea unității locative către alte persoane fizice și juridice deși acestea reprezentau obiectul unui antecontract. Astfel, o parte a imobilelor au fost înstrăinate către alte persoane fizice în timp ce alte unități locative au fost înstrăinate către societăți din grup (a se vedea cazul S.C. NORDIS PROPERTY SERVICE S.R.L. societate controlată de grupare către care au fost înstrăinate peste 100 de unități locative).
De altfel, astfel de situații reprezintă o practică la nivelul grupului, așa cum rezultă și din discuția telefonică purtată între jurista grupului Bindiu Camelia și o prietenă care se arăta interesată de achiziția unui imobil, însă, în mod paradoxal, angajata grupului o sfătuiește să nu facă acest pas”, subliniază procurorii.
Iată un fragment din stenograma unei interceptări realizate în luna decembrie 2023, conform referatului consultat de Aktual24.ro:
„Camelia: Așa e, dar gândește-te că vei fi proprietar încă un an de zile pe ce este și acum, că nu cred că ăștia o să termine! Înțelegi? Ăștia o să scape acum de astea, iau banii pe ele, după care se vor reorienta și vor face, ai văzut cum fac de unde e de scos bani! Nu știu ce să zic, nu vreau să te influențez negativ, faci cum crezi, dar eu nu…pfff… Aoleu, mie mi-e groază cu vară-mea aia care a luat la hotel și n-o să îi dea banii pe chirie Ana! Înțelegi, ANA? Deci, nu! Ia-ți gândul că o să se ocupe ei de administrare și așa! Și ai văzut ce sume iți cer pentru administrare!”
Continuarea, în Aktual24.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!