Dosarul Vaccinurilor: 10 neclarități. Cine profită? Analiză DW

Data:

spot_img

Dosarul Vaccinurilor. O anchetă generală a început la nivelul întregii Uniuni Europene, după cum a anunțat încă de anul trecut chiar Codruța Kovesi.

Nu e clar deocamdată în ce fel legăturile cu Bruxelles-ul au accentuat neregulile și dacă este vorba despre decizii politice greșite sau despre corupție. DNA inventariază un prejudiciu de peste 1 miliard de euro, dar în dosarele procurorilor anticorupție nu au apărut toți actorii implicați în gestionarea pandemiei autohtone și nici marii profitori.

PRESShub a scris, vineri, despre multele semne de întrebare pe care le ridică dosarul vaccinurilor.

„Dosarul vaccinurilor, prin care DNA cere ridicarea imunității pentru fostul prim-ministru Florin Câțu și miniștrii Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, are toate șansele să devină unul dintre cele mai controversate din istoria Direcției Naționale Anticorupție.

Și alimentează temerile celor care urmăresc mandatul noului procuror-șef că acțiunile instituției îl ajută de minune pe premierul Marcel Ciolacu. Cu un singur dosar penal, DNA lovește în trei dintre adversarii și opozanții liderului PSD.

Florin Cîțu, care inițial a fost unealta cu care Iohannis a adus PSD la guvernare, a devenit, după debarcarea sa, liderul PNL cu cel mai vehement discurs critic privind deciziile economice luate de Marcel Ciolacu, de președintele liberal Nicolae Ciucă și de miniștrii PSD și PNL.

Prin anchetarea lui Vlad Voiculescu (USR) și a Ioanei Mihăilă (REPER), discursul anticorupție al celor două partide, dar și imaginea lor de formațiuni politice integre au de suferit”, a scris PRESShub.

Citește și: Dosarul vaccinurilor, un caz cu prea multe semne de întrebare

Ce nu e clar cu dosarul vaccinurilor și în reacțiile ulterioare

1) De ce sunt doar oameni din opoziție în această anchetă? E doar o întâmplare că celelalte personaje importante care s-au ocupat de pandemie nu au fost luate în colimator?

E acuzat fostul premier liberal Florin Cîțu, plus doi foști miniștri ai Sănătății de la USR, Vlad Voiculescu și, după demiterea lui, Ioana Mihăilă (azi în REPER, formațiunea formată în jurul fostului premier Dacian Cioloș).

Toți trei fac parte din zona de opoziție. Cîțu își critică fără perdea colegii de coaliție, în special pe cei din PNL, pentru măsurile anti-liberale adoptate de guvern, în vreme ce USR mizează pe Vlad Voiculescu să pună umărul la tractarea listei pentru europarlamentare.

Citește și: Iohannis pleacă la Dubai de Ziua Națională a României

2) Strategia de vaccinare a fost aprobată în 2020, într-o ședință CSAT condusă de președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului e cel care a negociat la Bruxelles inclusiv numărul de vaccinuri de care putea beneficia România: alocările de cantități pentru statele membre au fost stabilite în cadrul unui contract comun de achiziție al Comisiei Europene cu furnizorii, în principal pe criteriul populației.

Totul avea loc într-o perioadă confuză, în care nu era clar cât va dura pandemia. E deci posibil ca în viitor să fie chemat și președintele să dea explicații?

3) Ancheta DNA în Dosarul Vaccinurilor favorizează PSD

Ancheta DNA care se întinde pe aproape 30 de dosare favorizează cel mai mare partid din România, PSD, care în vremea pandemiei nu se afla la guvernare și care nu va rata ocazia să demonstreze că USR, singura formațiune politică neatinsă până acum de corupție, nu e mai presus de PSD.

4) Dosarul Vaccinurilor. Cum răspunde USR

USR, în loc să facă loc Justiției, așa relativă cum s-a dovedit a fi în România, răspunde după modelul PSD: nervos și făcând scut în jurul lui Vlad Voiculescu, suspectat de procurori.

Cristian Ghinea, fost ministru în guvernarea Cîțu și creierul USR, s-a revoltat și a declarat că „Trăim un moment abject. Securiştii se răzbună.”

5) „Vaccinarea anti-COVID a fost în subordinea premierului în perioada pandemiei”

Spre deosebire de Cătălin Drulă, șeful USR și fost ministru în cabinetele din perioada pandemiei, sau de Cristian Ghinea, care au atacat DNA, Vlad Voiculescu, direct acuzat în dosar, aruncă în mod bărbătesc toată vina pe fostul premier Florin Cîțu:

„Reamintesc că vaccinarea anti-COVID a fost în subordinea premierului în perioada pandemiei, nu a ministrului Sănătății: e vorba de faimosul comitet de vaccinare condus de dl. Gheorghiță, care îi raporta ministrului Apărării Ciucă și premierului Cîțu”, iar „deciziile privind achiziția de vaccinuri au fost luate exclusiv de premierul de la acea vreme.

Există înregistrări ale ședințelor de guvern și documente care probează că premierul și-a asumat aceste decizii”.

Pe de altă parte, același Vlad Voiculescu a fost acuzat de legături cu Big Pharma prin intermediul unei rude.

6) Se bucură de ancheta DNA mai ales extremiștii de la AUR, care prin George Simion spun că „nu trebuie să avem milă față de acești criminali”, care ar fi instaurat „un regim de teroare medicală în România”.

7) Dosarul Vaccinurilor. PSD îi bate obrazul USR

PSD îi bate obrazul USR pentru că nu-i exclude pe foștii miniștri ajunși în dosare penale, așa cum cereau altor partide în situații similare.

8) DNA a transmis procurorului general referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de urmărire penală față de cele trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Nu rezultă deocamdată că vreunul dintre cei trei e acuzat de corupție.

Pare să fie vorba mai ales despre decizii greșite, deși DNA nu s-a preocupat până acum de politicile defectuoase ale guvernelor.

9) Rafila mărturisește o situație chiar mai complicată

Actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, mărturisește o situație chiar mai complicată decât cea surprinsă de procurorii anticorupție:

un număr de 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost furnizate României din cele 80 de milioane comandate, pentru care a plătit 2,5 miliarde de lei. În total, s-au folosit 20 de milioane de doze.

10) Informațiile furnizate de ministrul Rafila sunt diferite de cele ale DNA.

Continuarea, în Deutsche Welle


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursa foto: Ro Vaccinare / Facebook

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...