Cu o structură organizatorică de sorginte sovietică, nici nu e de mirare. Mai întâi să precizez cum anume sovietică, pentru că, în context, s-ar putea înțelege altceva. Membrii uniunilor nu sînt, neapărat, rusofili, nici măcar rusofobi, ci, structura organizatorică are în ADN acest flagel, virus. Ce înseamnă asta?
Ierarhii care se schimbă greu, poate doar pe cale naturală, schimburi de poziții, ca la apartamente, sau prin excludere, pentru că ai fost pentru sau împotriva a ceva ce organizația a stabilit că e viceversa. Cu alte cuvinte, foarte puțină transparență, atât cât să păcălească novicii, o democrație gerontocratică, influență politică cât cuprinde.
Dacă se întreabă cineva cum se întrețin uniunile de creație: cotizații, timbre culturale, drepturi de proprietate, finanțări ale Ministerului Culturii etc.
Acestea sunt și într-o alianță, ceea ce n-ar fi fost greu de presupus, fiind constituite pe același schelet. Au sateliți care se ocupă de drepturile de proprietate intelectuală, dar nu despre asta e vorba aici
Aproape simultan, spațiul public a fost penetrat de două scandaluri venite de la două dintre uniunile de creație ale patriei.
Unul de la UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicienilor), dat de respingerea cererii de membru a cantautorului Nicu Covaci (Phoenix), în urma unui examen!!!! pe care nu l-a promovat, al doilea, e legat de nominalizările pentru premiile anuale UNITER (Uniunea teatrală), dar, aș adăuga, și de răspunsurile la cald ale șefului UNITER la întrebările unui reporter radio aici.
În cazul UCMR, unde după, doar, 25 de ani!, fostul ministru al culturii, Adrian Iorgulescu a cedat locul lui Dan Dediu, trecând la conducerea UCMR-Ada, organizația care se ocupă de administrarea drepturilor de autor, un schimb de poziții de conducere, uimirea, dar și frica, vine din faptul că, noi, muritorii de rând, nu vom ști niciodată dacă, cumva, am ratat vreun compozitor de mărimea lui Elgar sau Schönberg, sau alții, care nu au avut acces la pregătire formală, și, posibil, nici nu ar fi luat examenele la un UCMR.
Nu există niciun fel de transparență, nici vizavi de activitate, nici vizavi de candidaturi solicitate, acces membri etc. Ca și în cazul UNITER, există corul de voci apărut imediat după aflarea isprăvilor cu Nicu Covaci. E foarte greu să exprimi un punct de vedere, în afară de acela al bunului simț, care nu ține de popularitatea muzici compuse, ci, de valoarea și persistența în timp.
Ce facem? Îl ignorăm pe Gershwin pentru că nu și-a făcut studiile? Cum s-a stabilit că doar pentru 40 de zecimi, Covaci nu e compozitor de Uniune? Care sunt elementele care te fac compozitor cu acte? Patalamaua? Funcțiile, politica, joburile de prin școli?
Nu e nimic clar, iar istoria ne arată că nu e nimic conform unor proceduri. Deși, există secțiune de jazz-pop. Bănuiesc că nici așa, Bruce Springsteen sau Bowie n-ar fi avut loc lângă somitățile existente. Gheorghe Zamfir și-a obținut statutul de membru cu greu, ca să nu zicem intervenții.
Lui Nicu Alifantis i s-a propus intrarea în uniune, dar tot pe bază de examen, ceea ce, normal, a refuzat.
Dar, atunci, pentru ce luptă UCMR, care este scopul existenței? Desigur, se pot constitui alte uniuni, dar de ce atunci aceasta ar trebui să primească subvenții de la stat, să aibă conexiune cu drepturile de autor? Mai ales că, deja există Credidam, alternativa ca asociație de gestiune de drepturi colective?
În oglindă, UNITER
N-au trecut zile și a apărut scandalul UNITER. Pentru cetățeanul de rând, chiar spectator, premiile, nominalizările la, nu spun mare lucru. Dar cei din breaslă sînt mai sensibili.
Așa a aflat toată lumea că premiul pentru întreaga activitate avea să-l primească un fost colaborator al securității, iar la nominalizările de regie era desemnat un bullying regizor. Nu dau nume că nu asta e relevant.
Regizoarea Carmen Lidia Vidu a lansat o petiție, pe care am semnat-o și eu, în care atrăgea atenția asupra acestor inadvertențe, morale, legale, cum vreți să le spuneți.
Petiția a determinat retragerea nominalizării premiului pentru întreaga activitate, nu și în cazul regizorului, care, atenție, vine după un alt scandal, anul trecut, în care, un alt regizor – profesor a fost acuzat de hărțuire.
Dar, ce să vezi? Constatăm, de ce nu, cu mândrie, că în România nu există hărțuire. Pentru că nici atunci, nici acum, nu există luate măsuri, măcar disciplinare. În cazul nominalizatului, doar poliția a luat notițe.
Tot cu această ocazie, s-a reiterat ceea ce e observabil și cu ochiul liber, că lipsesc nominalizări feminine, respectiv, tineri.
Noi putem să dăm o nuanță peiorativă acestui fapt, asta e, domnule, dacă n-au valoare!?
Ceea ce, însă, mi s-a părut cu adevărat strigător la cer a fost răspunsul domnului președinte UNITER, Dragoș Buhagiar, pastorul turmei, să zicem așa, la întrebările unui reporter radio: „Eu cred că juriul s-a focalizat în primul rând, cum și eu personal cred că trebuie să fie, pe valoare, pe valoarea produsului artistic. În primul rând, eu cred cu tărie că primul lucru care trebuie judecat este calitatea spectacolelor și calitatea actului artistic. Nu cred că primul gând trebuie să fie vârsta.”
Presupunând că juriul a văzut în „blind” spectacolele, deci nu aveau date despre regizori, numele, sexul, vârsta, este, mai mult decât probabil, ca spectacole făcute de tineri/femei să nu aibă valoare.
Venind însă de la domnul Buhagiar, care este profesor, declarația e jignitoare pentru spectator și descalificantă pentru breaslă.
Adică, cum, niște netalentați trec clasa? Mai ales cei de la stat, cu ce drept ocupă locul talentaților? Iar mai apoi în teatre? Desigur, totul e ironie. Până la urmă e problema lor dacă își doresc așa un conducător.
Însă, toate acestea se întâmplă, pe de-o parte, din cauza struțo-cămilelor pe care le reprezintă aceste organizații, pe de altă parte, bisericuțelor, respectiv, networking-uri, cum se numesc acum. Pentru cine are curiozitatea să urmărească vocile din coruri, vor vedea că se leagă fin între ele, funcție de temă susține fiecare. Singurii care n-au voce sînt independenții, care, după atenția UNITER, înțelegem că n-au nicio valoare.
De curiozitate, dacă vă uitați la membrii Senatului UNITER, componența, cu excepția a două, trei nume care cred că au fost puse pentru notorietate, veți vedea că sînt aceiași de ani buni, deja. Minus cei care au părăsit această lume.
Sigur că, na, e ca în business, cu aceleași premise, de ce ai obține alte rezultate? E puțin jenant, zic, atâția slujitori ai Thaliei, deși, cu siguranță, unii refuză să intre, n-ar trebui o participare prin rotație? N-ar fi mai o structură mai adaptativă la zilele noastre? Apoi, fiind vorba de premii, n-ar trebui să participe toți membrii? Ca la OSCAR uri?
Nu e clar nici așa cum e. Se spune câte spectacole au fost vizionate. 160. Nu știm câte reprezentații trebuia să fi avut piesa pentru a se califica? Știți că, la Oscar-urile din acest an, la nominalizările pentru cea mai bună actriță, Andrea Riseborough (To Leslie) a avut parte de un mic scandal.
În sensul că, membrii Academiei susțineau că filmul nu a avut parte de expunerea solicitată de calificare în nominalizări. Aici, bag seamă că, dacă ai premiera pe 31 decembrie ești calificat.
Cu vârsta nu e ca în sport. Dar nu cred că dacă media senatului ar scădea sub 50 de ani, ar suferi cineva.
Revenind la procedura de selecție, iarăși nu e clar, spectacolul e al teatrului, ok, dar pentru regie nominalizăm și expați? Eu sînt pentru. S-ar aduce regizorii cei mai tari pe care când vreau să-i văd trebuie să sui în avion. Dar ce facem cu „proștii” noștri?
Cum rămâne cu nominalizații din structuri? N-ar trebui să se facă regula spectacolului. Deci ești în colectiv, ok, dar nu mai ai voie la nominalizările pe secțiune? Sună discriminatoriu, dar când tu numești juriul, cum ar fi să nu te bage în seamă tocmai pe tine. Eu m-aș supăra (sic). Asta nu înseamnă că n-ai făcut ceva valoros.
Aș da o listă personală de propuneri la premii, dar, din păcate, am ratat FNT ul pentru că a fost târziu anunțat și deja îmi făcusem programul pentru un FLT, adică teatru la Londra, prin urmare, provincia am scăpat-o, dar, chiar și așa, sînt foarte mirată de lipsa unor nominalizări. Dar ce știm noi!
Parcurgerea listei cu nominalizați, chiar și pentru cei mai recenți prozeliți ai teatrului, mai mult îți lasă impresia unei lipse de peisaj teatral, decât a unei abundențe. Curatorii de la FNT spuneau că au vizionat 100 de spectacole pentru a face selecția în festival. Ori și-au pierdut vremea cu non valori, ori sînt unități de măsură diferite pentru festival și premii. E adevărat că propunerile pentru premii au fost și în festival, mai puțin premierele de după luna septembrie.
Mă miră, totuși, ca o concluzie, luările de poziție a unora care, cu ani urmă, susțineau contrariul. Chiar acestea ar putea fi suportul textului unei piese de teatru. O comedie, evident.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
