Dragonul fermecat

Doborârea baloanelor chinezești de spionaj a repus pe tapet o problemă stringentă apărută de aproximativ 20 de ani și anume spionajul total practicat de chinezi.

Bazele acestui sistem sunt puse de acum 100 de ani, în diaspora chineză din Paris, de un grup restrâns denumit Hakkas (din care făceau parte Zhou Enlai, Deng Xiaoping, Chen Yi, Ye Jianying și Zhu De), grup care va avea un rol esențial în politica Chinei, în următoarele decenii.

Zhou Enlai a înființat în Shanghai, la sfârșitul anilor `20, Zhongyang Teke sau Direcția Specială a Comitetului Central, sub conducerea lui Kang Sheng, cel care poate fi considerat mai degrabă părintele serviciilor secrete chineze. Kang Sheng a dezlănțuit un val de teroare în regiunile controlate de comuniști și a început aplicarea unor metode de poliție politică folosite și azi (mărturisiri sub tortură, spălarea creierelor, munca forțată, etc).

Chinezii au început să practice spionajul pe scară largă imediat după 1949. A fost creat Ministerul Securității Publice (Gonganbu), care a jucat un rol esențial în represiunile din timpul Revoluției Culturale și al Marelui Salt Înainte.

Serviciile secrete au avut un rol important în îmbunătățirea relațiilor cu Statele Unite. Alianța de facto sino–americană nu a supraviețuit Războiului Rece, mai ales datorită temerii liderilor comuniști chinezi că evenimentele din 1990 și 1991 din fosta URSS și din Europa de Est s–ar putea repeta și în China.

Tot atunci a început și practicarea spionajului economic pe scară largă. Obiectivele principale erau atunci (ca și acum) reunificarea cu Hong Kong și Taiwan, precum și înlăturarea primatului militar și tehnologic al SUA.

Începând cu 2018, serviciile chineze trebuie să coopereze cu serviciile străine pentru promovarea Inițiativei Belt and Road (Noul Drum al Mătăsii). Colaborarea cu serviciile ruse s–a dezvoltat odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin. Majoritatea politicienilor americani nu și–au dat seama că exacerbarea competiției cu China o va împinge în brațele Rusiei. Ceea ce a făcut cu prisosință Donald Trump.

Citește și: Ce jocuri poate face Rusia prin România?

Un aspect comun cu alte servicii secrete comuniste sunt legăturile de familie între șefii Partidului Comunist Chinez și cei ai serviciilor secrete (guanxi – rețea specială de relații). Principalele instituții implicate în spionajul total sunt Ministerul Securității Statului, Ministerul Securității Publice și Armata Populară de Eliberare (Biroul de Informații al Marelui Stat – Major).

Dar cel mai nou și mai mediatizat instrument de spionaj total este spionajul cibernetic. Se estimează că în această activitate sunt implicate între 50.000 și 100.000 de persoane.

Serviciile secrete chineze sunt cele mai mari din lume din punctul de vedere al efectivelor. Xi Jinping are o putere la fel de mare ca și Mao Zedong, pe care îl copiază în multe privințe. Liderul chinez este decis să folosească toate instrumentele de care dispune pentru a promova interesele Chinei în lume. Activitatea acestora se întinde pe mai multe continente.

Chinezii folosesc mai multe metode pentru a aduna informații din SUA. Ne referim aici la surse deschise, cum a ar fi biblioteci, institute de cercetare și baze de date publice. Chinezii care călătoresc în străinătate sunt instruiți să adune informații și sunt interogați când se întorc acasă din călătorii de afaceri, studii sau congrese științifice (metode folosite și la noi înainte de 1989). Sunt recrutați oameni din mediul economic, universitar și angajați ai agențiilor federale.

Cele mai multe companii mixte americano–chineze sunt create tot în acest scop. În ultimii ani sunt cumpărate suprafețe mari de teren și clădiri în aproperea bazelor militare și al clădirolor federale.

Iar în septembrie 2020 au fost revocate vizele a 1000 de cercetători și studenți chinezi.

În 2008, autoritățile belgiene au reclamat faptul că au fost supuse spionajului cibernetic chinez, Ministerul de Externe belgian, precum și birourile NATO și UE. În 2020, compania chineză a anunțat deschiderea unei fabrici în Franța în apropiere de granița cu Germania. Problema este că este situată lângă unele obiective militare importante.

Recent, Ministerul Federal de Interne al RFG a estimat pagubele produse economiei germane de spionajul economic chinez la o sumă între 20 și 50 miliarde euro anual.

Cele 400 de Institute Confucius create în întreaga lume exercită o influență politică subtilă. Activitatea lor este din ce în ce mai criticată datorită faptului că se ocupă și cu spionajul sau cu urmărirea dizidenților.

Directorul MI5 (serviciul britanic de contraspionaj) a afirmat că principalele amenințări la adresa Marii Britanii sunt Rusia, China și Iran. Referitor la oficialii chinezi, a afrmat că aceștia se ocupă pe teritoriul britanic de amenințări, harțuiri, urmărirea dizidenților, urmată de repatrierea lor forțată.

Citește și: Ce poate învăța România de la R. Moldova și Iohannis de la Maia Sandu

Dar China a început să își exercite expansiunea și în Europa de Est și de Sud–Est. Grecia, deși are relații strânse cu Rusia și China, rămâne ferm atașată valorilor și instituțiilor occidentale. Pandemia a determinat creșterea gradului de scepticism față de marea putere asiatică. Investițiile, vizitele oficiale și planurile de expansiune ale chinezilor au din ce în ce mai puțin succes.

În Ungaria, prietenii chinezilor sunt unii reprezentanți ai elitei economice și militare. Nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la tendințele autoritare și corupția regimului Orban.

Viktor Orban și–a exprimat admirația față de statele iliberale gen China, Rusia și Turcia. Numai că populația ungară, în proporție de 2/3, consideră Uniunea Europeană ca principalul partener al dezvoltării țării.

Inainte de 1989, Romania era considerată printre cei mai mari prieteni ai Chinei din Europa. Aceasta datorită ideii lui Ceaușescu de a avea relații bune cu China, pentru a contracara agresivitatea URSS. În prezent, majoritatea prietenilor chinezilor sunt cei cu funcții de conducere până în 1989. Cu o singură excepție, fostul premier Victor Ponta. Acesta a dorit să ofere chinezilor controlul asupra centralei nucleare de la Cernavodă, dar până la urmă a renunțat.

China, fiind o putere asiatică, prezintă în rândurile elitei politico–militare tot o mentalitate asiatică, dar diferită. de cea a rușilor. În expansiunea spre Estul Europei nu s–a folosit de forța brută, ceea ce este aproape imposibil, dată fiind distanța geografică, ci slăbiciunile sau vulnerabilitățile locale. Ne referim aici la instituțiile statale ineficiente, captura sau coruperea elitelor și o societate civilă slabă.

Răspândirea influenței chineze în zonă este limitată de atașamentul populației față de valorile occidentale, unele investiții prost alese, atitudinea duplicitară a chinezilor, dependența economică, politică și militară de NATO și UE, precum și ineficiența metodelor chineze de propagandă. În sfârșit, susținerea Rusiei de către China în războiul cu Ucraina a contribuit mult la deteriorarea imaginii dragonului chinez.

Expansionismul actual al Chinei este oarecum de înțeles. Vor să se răzbune pentru înjosirile pe care le–au suferit din partea puterilor occidentale și a Japoniei. La aceasta se adaugă tradiția milenară a disimulării și duplicității.

După excesele Revoluției Culturale, Deng Xiaoping a fost artizanul sistemului dual al partidului unic și al economiei de piață. La fel ca în Rusia sau în Turcia, te îmbogățești cu voie de la stăpânire. De fapt, apar din ce în ce mai multe informații că așa–zisul miracol economic chinez este mai mult o realizare propagandistică decât ceva real.

Creșterea economică, la fel ca la noi sau în fosta URSS, se bazează în mare măsură pe spionajul economic pe dumping și pe o forță de muncă ieftină. Bunăstarea economică o avem mai mult în marile orașe de pe coastă.

Mai sunt și alte probleme grave ascunse de autorități, cum ar fi criza demografică, poluarea, corupția, șomajul, traficul de droguri, accidentele de muncă, etc.

Din punctul de vedere al politicii externe, China a fost destul de agresivă și în perioada Războiului Rece. Pe lângă frecventele ciocniri la granița cu URSS, vorbim și despre două scurte războaie, cu India în 1962 și cu Vietnam în 1979.

În prezent, agresivitatea manifestată în Marea Chinei de Sus duce la tensiuni cu Vietnam, Filipine și Indonezia. Japonia a început și ea să se reînarmeze. Pe plan mondial, au început să se manifeste din ce în ce mai pregnant acțiuni anti-chineze, mai ales în Africa.

În presa noastră nu prea se scrie, destui ziariști scriind la comandă sau sunt incompetenți.

La noi, autoritățile nu spun nimic despre activitatea Institului Confucius, despre câți chinezi avem în țară sau dacă guvernul chinez desfășoară activități de poliție politică la noi.

În Ungaria, sunt mari scandaluri referitoare la deschiderea unei fabrici la Debrecen și a unei filiale a Universitatății Fudan din Shanghai

Evenimentele cu baloanele de spionaj doborâte denotă dorința Chinei de confruntare cu Statele Unite. Aceasta se coroborează cu speculații despre un posibil conflict SUA–China, în 2025, din cauza Taiwanului.

Interesant este faptul că Henry Kissinger, artizanul alianței sino–chineze, din anii `70, și–a oprit discursul laudativ la adresa Rusiei, adoptând în cele din urmă o poziție contrară. Oare semnifică asta ceva? O posibilă înțelegere americano–chineză ar băga Rusia în corzi. China are și ea India în coaste. Este o șaradă care nu știm când se va desluși.

Încheiem cu câteva proverbe chineze:

• „Cu bani poți cumpăra un ceas, dar nu și timpul.”
• „O călătorie de o mie de mile începe cu un pas.”
• „Nu face tot ce poți, nu cheltui tot ce ai, nu crede tot ce auzi și nu spune tot ce știi.”
• „Dacă te-ai împiedicat și ai căzut nu înseamnă că mergi în direcția greșită.”
• „Mai bine pe o cale nouă să te împiedici de ceva, decât să cazi pe o cale bătută.”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!